pastor

PÁSTOR, pastori, s. m. Preot protestant. – Din germ. Pastor, lat. pastor.

PĂSTÓR, păstori, s. m. 1. Cioban. ◊ Compus: (Astron.; pop.) Păstorul-cu-Oile = Cloșca-cu-Pui. 2. Fig. Preot; p. ext. conducător, îndrumător (spiritual). – Lat. pastor.

PĂSTORÍȚĂ, păstorițe, s. f. Ciobăniță. – Păstor + suf. -iță.

PÁSTOR, pastori, s. m. Preot protestant. – Din germ. Pastor, lat. pastor.

PĂSTÓR, păstori, s. m. 1. Cioban. ◊ Compus: (Astron.; pop.) Păstorul-cu-Oile = Cloșca-cu-Pui. 2. Fig. Preot; p. ext. conducător, îndrumător (spiritual). – Lat. pastor.

PĂSTORÍȚĂ, păstorițe, s. f. Ciobăniță. – Păstor + suf. -iță.

PÁSTOR, pastori, s. m. Preot protestant. Documentul l-a căpătat un pastor anglican. C. PETRESCU, A. 462.

PĂSTÓR, păstori, s. m. Om care păzește oile sau vitele la păscut (fiind uneori și proprietarul lor); cioban, păcurar. Jder văzu un singur păstor într-un corn de rîpă, stînd neclintit cu sarica în spate, SADOVEANU, F. J. 325. Păstorul care-și părăsește turma e mai rău ca acela care o conduce greșit. REBREANU, R. I 82. Și vin păstori cu gluga albă, Din fluier povestindu-și dorul, GOGA, P. 16. ◊ Compus: (Astron.; popular) păstorul-cu-oile = cloșca-cu-pui sau găinușa. ♦ Fig. Conducător (religios), preot. A ținut să vie și cu cîrja mitropolitană, ca să corespundă demnității de păstor al țării. CAMIL PETRESCU, O. II 331.

PĂSTORÍȚĂ, păstorițe, s. f. Fată sau femeie care păzește oile sau vitele; ciobăniță. Mine blonda păstoriță... va privi cu drag la plete. COȘBUC, P. II 157. A găsit-o pe păstoriță în deal. CARAGIALE, O. III 194. Iedul fuge și trece lîngă păstorițe. NEGRUZZI, S. I 59.

pástor s. m., pl. pástori

păstór s. m., pl. păstóri

păstoríță s. f., g.-d. art. păstoríței; pl. păstoríțe

pástor s. m., pl. pástori

păstór s. m., pl. păstóri

păstoríță s. f., g.-d. art. păstoríței; pl. păstoríțe

PĂSTÓR s. v. cioban.

PĂSTÓR s. v. părinte, popă, preot.

PĂSTORÍȚĂ s. v. codobatură, prundar, prundaș.

PĂSTORÍȚĂ s. v. ciobăniță.

PÁSTOR s.m. Preot protestant. [Cf. lat. pastor, germ. Pastor].

PÁSTOR s. m. preot protestant. (< lat. pastor, germ. Pastor)

păstór (păstóri), s. m. – 1. Cioban. – 2. Pastor, prelat. – Megl. păstir, istr. pastor. Lat. pastor (Pușcariu 1284; Candrea-Dens., 1355; REW 6279), cf. prov. pastre, cat., sp., port. pastor. Rezultatul normal ar fi păstore, dar a fost redus la tipul de decl. II, ca în cazul lui păun, tăun etc. (după Pușcariu, trebuie să se pornească de la un lat. *pastorius; după Tiktin, ar fi fost influențat de substantivele în -or). E dubletul lui pastor, s. m. (pastor protestant), din germ. Pastor. Der. păstorel, s. m. (ciobănaș; codobatură galbenă, Motacilla flava); păstori, vb. (a paște vitele, a ciobăni; a păstori o turmă de credincioși); păstorie, s. f. (ocupație de păstor); păstoresc, adj. (de păstor, pastoral); păstorește, adv. (ca un păstor); păstorit, s. n. (creșterea vitelor); păstoriță, s. f. (ciobăniță); păstoricesc, adj. (rar, pastoral, de păstor spiritual); arhipăstor, s. m. (prelat). – Din rom. provine mag. pásztor (Candrea, Elemente, 400).

PÁSTOR ~i m. Preot protestant. /<germ. Pastor, lat. pastor

PĂSTÓR ~i m. 1) Persoană care are în grijă oile; cioban. ◊ ~ul-cu-Oile constelație din emisfera boreală. 2) rel. Slujitor al cultelor (la protestanți). /<lat. Pastor

PĂSTORÍȚĂ ~e f. Femeie care are în grijă oile; ciobăniță. /păstor + suf. ~iță

pàstor m. titlul preoților protestanți.

păstòr m. 1. păzitor de oi; fig. episcop: păstor sufletesc. [Lat. PASTOREM].

*pástor m. (lat. pastor, păstor). Preut protestant.

păstór m. (lat. pástor, -óris, d. páscere, pastum, a paște. V. pastor). Vechĭ. Cĭoban, păscător de oĭ. Azĭ. Fig. Conducător sufletesc, preut, episcop. V. păcurar.

păstoríță f., pl. e. Fată care păzește oile.

PĂSTOR s. cioban, oier, (înv. și reg.) păcurar, (Maram. și nordul Transilv.) oieș. (Un ~ cu turma sa.)

păstoriță s. v. CODOBATURĂ. PRUNDAR. PRUNDAȘ.

PĂSTORIȚĂ s. ciobăniță, (înv. și reg.) păcurăriță, (reg.) ciobăncuță, păcurăreasă. (O ~ cu turma.)

PĂSTOR. Subst. Păstor, păstorel (dim.), păstoraș (rar), cioban, ciobănaș (dim.), ciobănel, păcurar (înv. și reg.), păcurăraș (dim., pop.), păcurărel (pop.), mocan, țuțuian (reg.), oier; mînzărar (pop.); miorar (reg.); cîrlănar; berbecar; baci; scutar, urdar; zărar (reg.); strungar; mînător. Căprar (rar). Boar, văcar, vițelar, ciurdar (reg.), gaucho, cow-boy; bivolar; haidău (reg.). Porcar, sămădău (reg.). Herghelegiu (rar), stăvar (reg.). Păstorie, păstorire (rar), păstorit, ciobănie, ciobănit, păcurărie (înv. și reg.), păcurărit (reg.), băcit, oierie, oierit. Văcărie. Adj. Păstoresc, pastoral, ciobănesc, păcurăresc (înv. și reg.), mocănesc. Vb. A păstori, a ciobăni, a păcurări (înv. și reg.), a paște (oile), a păzi; a mulge; a tunde; a țesăla. Adv. Ciobănește, păcurărește (înv. și reg.). V. oaie, pășunat, vite.

păstór, păstori, s.m. – 1. Păcurar, cioban. 2. Supraveghetor, îngrijitor. ♦ (mit.) Păstorul băilor, duh păzitor al minelor și protector al băieșilor, pe care îi protejează împotriva accidentelor sau a surpărilor. Mai veghează la plata corectă a muncii minerilor (Bilțiu, 1999: 41). – Lat. pastor (Scriban; Pușcariu, CDDE, cf. DER; DEX, MDA) < lat. pascere, pastum „a paște” (Scriban).

PASTOR, Ludwig von, baron von Campersfelden (1854-1928), istoric austriac. Prof. univ. la Innsbrück. Director (din 1901) al Institutului Istoric Austriac din Roma. Autor al unor lucrări monumentale: „Istoria papilor de la sfârșitul Evului Mediu (1477-1799)”, „Istoria poporului german”.

PĂSTÓR (< lat. pastor, -oris) s. m. 1. Cioban. ♦ Fig. Preot, părinte; conducător spiritual. 2. P. electric = instalație special amenajată pentru supravegherea animalelor la păscut; este compusă dintr-un gărduleț de sârmă prin care trece un curent electric slab (la a cărui atingere animalele se depărtează).

a pune lupul paznic / păstor la oi expr. (pop.) a lăsa ceva sau pe cineva în grija celui ce-i poate face rău.