parlagiu

PARLAGÍU, parlagii, s. m. (Înv.) Măcelar care taie vitele de consum la abator. – Din tc. parlaci.

PARLAGÍU, parlagii, s. m. Măcelar care taie vitele de consum la abator. – Din tc. parlacı.

PARLAGÍU, parlagii, s. m. (Munt.) Cel care taie vite la abator. Se auzeau icniri și gemete ca de vită izbită de parlagiu în creștet. PAS, L. I 207. Am suflat cu putere praful cum fac parlagiii la tăiere, cînd umflă și jupoaie mielul de blană. I. BOTEZ, ȘC. 197. Se umplu de sînge de sus pînă jos. Așa plin, ca un parlagiu de la zalhana, se întoarse fuga la împăratul. ISPIRESCU, L. 343.

parlagíu (înv.) s. m., art. parlagíul; pl. parlagíi, art. parlagíii (-gi-ii)

parlagíu s. m., art. parlagíul; pl. parlagíi, art. parlagíii

PARLAGÍU s. (reg.) parcealagiu, (înv.) bocciu. (~ la abator.)

parlagíu (parlagíi), – Măcelar (care tranșează carnea). Tc. parlaci (Șeineanu, II, 283), din par(a)lamak „a rupe în bucăți”.

PARLAGÍU ~i m. Măcelar care taie vitele la abator. /<turc. parlaci

parlagiu m. măcelar care spintecă vitele și taie ciosvârtele la zalhana: plin de sânge ca un parlagiu ISP. [Turc. PARLADJY].

parlagíŭ și parcealagiŭ m. (după Șăĭn., d. turc. parlacý, derivat d. parlamak, a toca, a hăcui, care totușĭ, la Ĭusuf, însemna „a străluci”). Forma parcealagiŭ ar indica etim. parcea, parcele, cum arată și turc. parçagy, vînzător de bucățĭ de stofă, și parçalamak, a îmbucăți). Munt. Ajutor de măcelar, acela care spintecă vitele și le împarte în bucățĭ. V. bocciŭ.

PARLAGIU s. (reg.) parcealagiu, (înv.) bocciu. (~ la abator.)