parfum

PARFÚM, parfumuri, s. n. 1. Miros plăcut; mireasmă (de flori). ♦ Miros îmbietor, apetisant, răspândit de unele alimente. 2. Produs (lichid) cu miros plăcut, obținut prin amestecarea unor substanțe aromatice (vegetale) sau pe cale sintetică; p. ext. produsul împreună cu ambalajul lui; (la pl.) feluri, sorturi din astfel de produse. 3. Fig. Notă caracteristică, atmosferă specifică. [Var.: (înv.) profúm s. n.] – Din fr. parfum.

PROFÚM s. n. v. parfum.

PARFÚM, parfumuri, s. n. 1. (Adesea fig.) Miros plăcut; mireasmă. ♦ Miros îmbietor, apetisant, răspândit de unele alimente. 2. Produs (lichid) cu miros plăcut, obținut prin amestecarea unor substanțe aromatice (vegetale) sau pe cale sintetică; p. ext. produsul împreună cu ambalajul lui; (la pl.) feluri, sorturi din astfel de produse. 3. Fig. Notă caracteristică, atmosferă specifică. [Var.: (înv.) profúm s. n.] – Din fr. parfum.

PROFÚM s. n. v. parfum.

PARFÚM, parfumuri, s. n. 1. Miros plăcut, mireasmă. În jur, parfum de lut și izmă grasă. DRAGOMIR, P. 52. În desișuri albește floarea-paștilor, și un parfum ușor vine pe adierea amurgului. SADOVEANU, O. VI 399. Parfumul îmbătător al florilor se înălță în văzduh. ALECSANDRI, O. P. 86. 2. Produs industrial cu miros plăcut, obținut prin amestecarea unor substanțe aromatice de origine vegetală, mai rar animală, sau pe cale sintetică. Pe metalice tripiede ard parfumuri arăpești. MACEDONSKI, O. I 104. 3. Aromă, miros îmbietor, savuros. Acum să zic două vorbe astor piftii... Ce miros, ce parfum! ALECSANDRI, T. I 394. 4. Fig. Notă caracteristică, specifică. Bucata are un parfum destul de caracteristic. CARAGIALE, O. VII 92. – Pl. și: parfume (MACEDONSKI, O. I 139). – Variantă: (învechit) profúm (MACEDONSKI, O. I 246, ODOBESCU, S. III 83) s. n.

PROFÚM s. n. v. parfum.

parfúm s. n., pl. parfúmuri

parfúm s. n., pl. parfúmuri

PARFÚM s. v. mireasmă.

PARFÚM s. v. petunie.

Parfum ≠ miasmă

PARFÚM s.n. 1. Miros plăcut; mireasmă (de flori, de substanțe etc.); aromă. 2. Preparat industrial cu miros plăcut, obținut prin amestecarea unor substanțe extrase din flori sau pe cale sintetică. [Pl. -muri. / cf. fr. parfum].

PARFÚM s. n. 1. miros plăcut; mireasmă; aromă. 2. preparat industrial cu miros plăcut, prin amestecarea unor substanțe din flori sau pe cale sintetică. 3. (fig.) notă specifică, atmosferă caracteristică. (< fr. parfum)

PARFÚM ~uri n. 1) Miros plăcut, pătrunzător; mireasmă; aromă. 2) Produs (lichid) plăcut mirositor, preparat din substanțe aromatice. 3) fig. Nuanță deosebită, specifică. ~ul operelor scriitorilor contemporani. /<fr. parfum, germ. Parfum

parfum n. 1. miros plăcut; 2. ceeace exală un miros plăcut.

profum n. parfum (BOL.).

*parfúm n., pl. urĭ (fr. parfum, it. profúmo, sp. perfume). Lichid de un miros foarte plăcut făcut pin industrie. Aromă, mireazmă, miroznă. Fig. Lucru care inspiră plăcere, care aduce aminte lucrurĭ plăcute: un parfum de fericire, de vechime. – Aŭ zis uniĭ poețĭ și profum (după it.).

*profúm, V. parfum.

parfum s. v. PETUNIE.

PARFUM s. aromă, balsam, mireasmă, (astăzi rar) boare, (rar) mirodenie, (reg.) șmag, (Mold. și Bucov.) miroznă, (înv.) odor, olm. (~ul florilor.)

parfum adj. invar. foarte bun, de calitate superioară.