paloare

PALOÁRE, palori, s. f. 1. Culoare, aspect al unei persoane care are fața palidă (1); faptul de a fi palid (1); paliditate, gălbeneală. 2. (Rar) Culoare ștearsă, estompată. – Din fr. pâleur, it. pallore.

PALOÁRE, palori, s. f. 1. Culoare, aspect al unei persoane care are fața palidă (1); faptul de a fi palid (1); paliditate, gălbeneală. 2. (Rar) Culoare ștearsă, estompată. – Din fr. pâleur, it. pallore.

PALOÁRE s. f. Faptul de a fi palid; paliditate, gălbeneală. Neodihna și frămîntarea îi aduseseră în obraji o paloare subțire, de parcă o lumină gălbuie și stinsă o bătea în față. MIHALE, O. 160. După paloarea feții și după roua frunții, înțelegeam că e la marginea puterilor. GALACTION, O. I 95. Le tremurau ușor genele și peste față li se întinsese paloarea fricii. SAHIA, N. 77. ◊ Fig. În cerul plin de nouri, începea să se simtă paloarea serii. GALACTION, O. I 348.

paloáre s. f., g.-d. art. palórii; pl. palóri

paloáre s. f., g.-d. art. palórii; pl. palóri

PALOÁRE s. gălbeneală, paliditate, (pop.) gălbejeală, (înv. și reg.) sărbezie, (reg.) sărbezenie, (înv.) serbezitură. (~ feței unui bolnav.)

PALOÁRE s.f. Faptul de a fi palid; paliditate; (pop.) gălbejeală. [Pl. -ori, gen. -orii. / < fr. paleur, cf. lat. pallor].

PALOÁRE s. f. 1. paliditate. 2. culoare ștearsă. (< fr. paleur, it. pallore)

PALOÁRE ~óri f. Aspect pal; înfățișare pală; paliditate. /<fr. pâleur

paloare f. coloare palidă: paloarea e semn de boală.

*paloáre f., pl. orĭ (lat. pállor, -óris). Paliditate, proprietatea de a fi palid.

PALOARE s. gălbeneală, paliditate, (pop.) gălbejeală, (înv. și reg.) sărbezie, (reg.) sărbezenie, (înv.) serbezitură. (~ feței cuiva.)