pacoste

PÁCOSTE, pacoste, s. f. 1. Ceea ce provoacă cuiva mari neplăceri, necazuri, suferințe; situație în care se află cel asupra căruia s-a abătut o asemenea năpastă. 2. Ființă care provoacă cuiva neplăceri, necazuri, suferințe. – Din sl. pakostĭ.

PÁCOSTE, pacoste, s. f. 1. Ceea ce provoacă cuiva mari neplăceri, necazuri, suferințe; situație în care se află cel asupra căruia s-a abătut o asemenea năpastă. 2. Ființă care provoacă cuiva neplăceri, necazuri, suferințe. – Din sl. pakostĭ.

PÁCOSTE, (rar) pacoste, s. f. Întîmplare care prici- nuiește necazuri mari; calamitate, nenorocire, năpastă, belea. Războiul era o pacoste pentru moșneag. SADOVEANU, O. VI 105. Și mai este o pacoste pe capul nostru, cucoane: cheamă-ți înapoi jandarmii pe care ni i-ai trimis prin sate, chipurile, să ne facă dreptate! SP. POPESCU, M. G. 63. Și doar mă și feream eu într-o părere să nu mai dau peste vro pacoste. CREANGĂ, A. 52. ◊ (Folosit ca epitet) Pacostea de zmeu băgă de seamă că voinicul se frămîntă cu firea pentru sănătatea mă-sii. ISPIRESCU, L. 128. ♦ (Eufemistic, mai ales în imprecații) Dracul, naiba. Apoi el pleacă și se duce Pe trepte pîn’ la filozof, Să vadă, să cunoască modul, Cum pacostea de-i plouă podul. COȘBUC, P. II 174. Să cugetăm că vor fi iarăși mulți carii nu vor fi știind ce pacoste de vorbe mai sînt și acelea. ISPIRESCU, U. 115.

pácoste s. f., g.-d. art. pácostei; pl. pácoste

pácoste s. f., g.-d. art. pácostei; pl. pácoste

PÁCOSTE s. 1. v. necaz. 2. v. dezastru.

pácoste (pácoste), s. f. – Calamitate, nenorocire, supărare, pagubă. Sl. pakosti (Miklosich, Slaw. Elem., 35; Cihac, II, 237). – Der. pacostnic, adj. (vătămător, dăunător), din sl. pakostiniku, înv.

PÁCOSTE f. 1) Fapt, întâmplare care pricinuiește mari necazuri; năpastă. 2) pop. depr. Ființă care cauzează cuiva neplăceri; râie. /<sl. pakosti

pàcoste f. belea, nevoie; să nu mai dăm peste vr’o pacoste CR. [Slav. PAKOSTĬ, supărare, pagubă].

pácoste f. (vsl. pakostĭ, pacoste, d. paky, ĭar, din noŭ, opaky, înapoĭ, contrar. V. ipac, opăcesc). Nenorocire, calamitate: Jidaniĭ îs o pacoste pe țară! V. prăpădenie.

PACOSTE s. 1. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pocinog, rău, supărare, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ a căzut pe capul lui!) 2. calamitate, catastrofă, dezastru, flagel, grozăvie, năpastă, nenorocire, potop, prăpăd, pustiire, sinistru, urgie, (înv. și pop.) prăpădenie, (pop.) blestem, mînie, potopenie, topenie, (înv. și reg.) pustieșag, pustiit, sodom, (reg.) prăpădeală, pierzare, pustiiciune, (fig.) pîrjol, plagă. (O adevărată ~ s-a abătut asupra lor.)