oțețit

OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se acri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet.

OȚEȚÍ vb. IV v. oțeti.

OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se transforma în oțet; a se înăcri. 2. Fig. (Rar) A deveni aspru, mânios, sever; a se supăra, a se mânia. [Var.: (pop.) oțețí vb. IV] – Din oțet.

OȚEȚÍ vb. IV v. oțeti.

OȚETÍ, oțetesc, vb. IV. Refl. 1. (Despre vinuri) A se preface, a se transforma în oțet; a se înăcri. 2. Fig. (Rar) A se supăra, a se mînia, a-și ieși din sărite. (Atestat în forma oțeți) Cine să oțețește, să bea oțet să-i treacă. PANN, P. V. III 13. – Variantă; oțețí vb. IV.

OȚEȚÍ vb. IV v. oțeti.

OȚEȚÍT, -Ă adj. v. oțetit.

!oțetí (a se ~) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se oțetéște, imperf. 3 sg. se oțeteá; conj. prez. 3 să se oțeteáscă

oțetí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. oțetésc, imperf. 3 sg. oțeteá; conj. prez. 3 sg. și pl. oțeteáscă

OȚETÍ vb. v. acri.

A SE OȚETÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre vinuri) A se transforma în oțet; a deveni asemănător cu oțetul; a se înăcri. 2) fig. fam. A deveni ursuz ca urmare a nemulțumirii de acțiunile sau vorbele cuiva; a se bosumfla; a se îmbufna; a se șifona. /Din oțet

oțetì v. 1. a se face acru (ca oțetul); 2. fig. a se irita. [V. oțet].

oțetésc și -țésc v. tr. (d. oțet; ceh. octeti, cr. octiti se, a se acri). Prefac în oțet: căldura oțetește vinu. V. refl. Mă prefac în oțet: vinu s’a oțetit.

OȚETI vb. a (se) acri, a (se) înăcri. (Vinul s-a ~.)

OȚEȚÍT, -Ă, oțețiți, -te, adj. v. OȚEȚI. – [DEX ’98]