oștean

10 definiții pentru oștean

OȘTEÁN, oșteni, s. m. (Înv. și pop.) Soldat, militar, ostaș. – Oaste + suf. -ean.

OȘTEÁN, oșteni, s. m. (Înv. și pop.) Soldat, militar, ostaș. – Oaste + suf. -ean.

OȘTEÁN, oșteni, s. m. (Învechit și arhaizant) Soldat, militar, ostaș. Oșteni tineri și bine legați stăteau drepți înaintea domnului, privindu-l. SADOVEANU, O. VII 17. Microscopice popoare, regi, oșteni și învățați, Ne succedem generații și ne credem minunați. EMINESCU, O. I 132. Am văzut cu toții cum pașnicul țăran a devenit oștean voinic, oștean viteaz, care se uita la moarte cu dispreț și care a reînviat pe cîmpul de bătălie gloria strămoșilor. KOGĂLNICEANU, S. A. 239.

oșteán (înv., pop.) s. m., pl. oșténi

oșteán s. m., pl. oșténi

OȘTEÁN s. v. ostaș.

OȘTÉAN ~éni m. Persoană care face serviciul militar; ostaș; soldat. /oaste + suf. ~ean

oștean m. ostaș.

oșteán m., pl. enĭ (d. oaste). Rar azĭ. Ostaș, soldat.

OȘTEAN s. militar, ostaș, soldat, (Transilv.) cătană, (în unele colinde) stratiot, (înv.) săgar, voinic.