osmoză

OSMÓZĂ, osmoze, s. f. Trecere a unui solvent printr-o membrană semipermeabilă, care separă două soluții de compoziții sau concentrații diferite. – Din fr. osmose, germ. Osmose.

OSMÓZĂ, osmoze, s. f. Proces de difuziune a uneia sau a mai multor substanțe (dintr-o soluție) printr-o membrană permeabilă sau semipermeabilă. – Din fr. osmose, germ. Osmose.

OSMÓZĂ, osmoze, s. f. Proces de difuzie a uneia sau a mai multor substanțe (dintr-o soluție) printr-o membrană permeabilă sau semipermeabilă.

osmóză s. f., g.-d. art. osmózei; pl. osmóze

osmóză s. f., g.-d. art. osmózei; pl. osmóze

OSMÓZĂ s. v. întrepătrundere.

OSMÓZĂ s.f. Trecere a unui solvent printr-o membrană semipermeabilă care separă două soluții de concentrații diferite sau o soluție de solventul pur. ♦ (Fig.) Întrepătrundere. [< fr. osmose, cf. gr. osmos – impuls].

OSMÓZĂ s. f. 1. trecere a unui solvent printr-o membrană (semi)permeabilă care separă două soluții de concentrații diferite sau o soluție de solvent pur. 2. (fig.) întrepătrundere și influență reciprocă între două sau mai multe elemente. (< fr. osmose, germ. Osmose)

OSMÓZĂ ~e f. 1) Proces de trecere lentă printr-o membrană semipermeabilă a unui dizolvant într-o soluție cu o substanță solubilă. 2) fig. Pătrundere reciprocă; întrepătrundere. /<fr. osmose, germ. Osmose

*osmóză f., pl. e (vgr. osmós, împingere). Fiz. Fenomen în care doŭă lichide separate printr’un părete poros îșĭ transmit unu altuĭa părțĭ din ele, adică se amestecă puțin. V. endo- și ex-osmoză.

OSMÓZĂ (< fr. {i}; {s} gr. osmos „împingere”) s. f. 1. Trecere a unui solvent printr-o membrană semipermeabilă, care separă două soluții de compoziții sau concentrații diferite; se produce de la o soluție mai diluată spre cea mai concentrată (până la echilibrarea presiunilor osmotice). Fenomenul a fost descoperit de abatele J.A. Nollet (1748) și studiat, în sec. 19, de K. Vierozdt, care a introdus termenul în circuitul științific. 2. Fig. Întrepătrundere, influență reciprocă între două sau mai multe fenomene, elemente etc.