orășean

ORĂȘEÁN, -Ă, orășeni, -e, s. m. și f. Locuitor al unui oraș. – Oraș + suf. -ean.

ORĂȘEÁN, -Ă, orășeni, -e, s. m. și f. Locuitor al unui oraș. – Oraș + suf. -ean.

ORĂȘEÁN, orășeni, s. m. Locuitor al unui oraș; Mai aveți grijă și de cei orășeni. REBREANU, R. I 64. În zori de ziuă orășenii se deșteptară în sunetul clopotelor. NEGRUZZI, S. I 107. Orășenii erau însărcinați cu apărarea cetăților. BĂLCESCU, O. I 31.

orășeán s. m., pl. orășéni

orășeánă s. f., g.-d. art. orășénei; pl. orășéne

orășeán s. m., pl. orășéni

orășeánă s. f., g.-d. art. orășénei; pl. orășéne

ORĂȘEÁN s. târgoveț, (livr.) citadin, (pop. și fam. depr.) nădrăgar, pantalonar, (pop. și depr. sau ir.) domn, surtucar, (înv.) cetățean, pârgar.

ORĂȘEÁN ~éni m. Locuitor al unui oraș. /oraș + suf. ~ean

orășean m. locuitor de oraș.

orășeán, -că s., pl. enĭ, ence (d. oraș). Locuitor din oraș. V. sătean, țăran.

ORĂȘEAN s. tîrgoveț, (livr.) citadin, (pop. și fam. depr.) nădrăgar, pantalonar, (pop. și depr. sau ir.) domn, surtucar, (înv.) cetățean, pîrgar.

ORĂȘEANCĂ s. (reg.) jupîneasă.