orfelin

ORFELÍN, -Ă, orfelini, -e, s. m. și f., adj. (Înv.) (Copil) orfan. – Din fr. orphelin.

ORFELÍN, -Ă, orfelini, -e, s. m. și f., adj. (Rar) (Copil) orfan. – Din fr. orphelin.

ORFELÍN, -Ă, orfelini, -e, s. m. și f. (Franțuzism) Orfan. Ajutorase într-ascuns orfelini nevoiași. C. PETRESCU, O. P. II 302.

orfelín (înv.) adj. m., s. m., pl. orfelíni; adj. f., s. f. orfelínă, pl. orfelíne

orfelín s. m., adj. m., pl. orfelíni; f. sg. orfelínă, g.-d. art. orfelínei, pl. orfelíne

ORFELÍN adj., s. v. orfan.

ORFELÍN, -Ă s.m. și f. (Liv.) Orfan. [< fr. orphelin].

ORFELÍN, -Ă s. m. f. (copil) orfan. (< fr. orphelin)

orfelin adj., s. v. ORFAN.