ordă

órdă, órde, s.f. (reg., înv.) hoardă.

ordă f. hordă: cine’n orda păgânească nu știe să vitejească POP. [Pol. ORDA, HORDA].

órdă, V. urdie.

urdíe f. (turc. ordu, orda, ordy, urdu, tabără, armată; ngr. ordi [scris ornti], bg. sîrb. ordija, rus. ordá, pol. [h]orda, it. orda, fr. germ. horde). Tabără păgînească. Ceată de năvălitorĭ (maĭ ales Turcĭ și Tatarĭ). – Și ordíe (Nec. 2, 403), oardă (389) și órdă. Azĭ (neol. după fr.) și hordă și hoardă. V. poĭadă.