opulență

OPULÉNȚĂ, opulențe, s. f. Bogăție, belșug, abundență. – Din fr. opulence, lat. opulentia.

OPULÉNȚĂ, opulențe, s. f. (Livr.) Bogăție, belșug, abundență. – Din fr. opulence, lat. opulentia.

OPULÉNȚĂ s. f. (Livresc) Bogăție, belșug, abundență (extremă). Fiecare nouă sfidare adîncește prăpastia dintre mizeria populației muncitoare și opulența luxuriantă a clasei stăpînitoare. LIT. ANTIMONARHICĂ 157.

opulénță s. f., g.-d. art. opulénței; pl. opulénțe

opulénță s. f., g.-d. art. opulénței; pl. opulénțe

OPULÉNȚĂ s. v. abundență, belșug, bogăție, îmbelșugare, îndestulare, prisos.

Opulență ≠ mizerie, pauperitate, penurie, pauperism

OPULÉNȚĂ s.f. (Liv.) Bogăție, îmbelșugare, belșug. [< fr. opulence, lat. opulentia].

OPULÉNȚĂ s. f. bogăție, belșug, abundență. (< fr. opulence, lat. opulentia)

OPULÉNȚĂ ~e f. Caracter opulent. /<fr. opulence, lat. opulentia

opulență f. bogăție mare.

*opulénță f., pl. e (lat. opulentia). Bogăție, sumptuozitate, magnificență: a trăi în opulență.

opulență s. v. ABUNDENȚĂ. BELȘUG. BOGĂȚIE. ÎMBELȘUGARE. ÎNDESTULARE. PRISOS.