oportunism

OPORTUNÍSM s. n. Atitudine lipsită de principialitate a unei persoane care, pentru a-și satisface interesele personale, adoptă și aplică, după împrejurări, principii și păreri potrivite momentului. – Din rus. opportunizm, fr. opportunisme.

OPORTUNÍSM s. n. Atitudine lipsită de principialitate a unei persoane care, pentru a-și satisface interesele personale, adoptă și aplică, după împrejurări, principii și păreri diferite. – Din rus. opportunizm, fr. opportunisme.

OPORTUNÍSM s. n. 1. Curent contrarevoluționar în mișcarea muncitorească, care urmărește concilierea intereselor de clasă ale proletariatului cu interesele burgheziei. 2. Atitudine lipsită de principialitate, care urmărește satisfacerea unor interese personale, adoptînd și aplicînd, după împrejurări, principii și păreri diferite.

oportunísm s. n.

oportunísm s. n.

OPORTUNÍSM s.n. 1. Lipsă de conduită morală, de fermitate și de principialitate, urmărind satisfacerea intereselor personale prin adoptarea și aplicarea, după împrejurări, a unor păreri și principii potrivite momentului. 2. Curent ideologic și politic în rândurile unor partide ale clasei muncitoare, care promovează ideea renunțării la mijloacele luptei revoluționare, la transformarea revoluționară a societății. [Cf. fr. opportunisme, rus. opportunizm].

OPORTUNÍSM s. n. 1. curent ideologic-politic (în mișcarea muncitorească) care promova ideea renunțării la mijloacele luptei revoluționare. 2. lipsă de conduită morală, de fermitate și de principialitate, urmărind satisfacerea intereselor personale; oportunitate (2). (< fr. opportunisme, rus. opportunizm)

OPORTUNÍSM n. 1) Atitudine (sau politică) a unei persoane sau a unui grup social, care, pentru a-și atinge scopul, adoptă după împrejurări, principii și opinii diferite; conformism. /<fr. opportunisme

oportunism n. conduită politică ce se conformează cu împrejurările.

*oportunízm n. (d. oportun). Politica celor fără principiĭ, celor ce profită de oportunitatea împrejurărilor.