olicăire
OLECĂÍ, olécăi, vb. IV. Refl. (Înv. și reg.) A se văita, a se văicări, a se tângui. [Prez. ind. și: olecăiesc. – Var.: olăcăí, olicăí vb. IV] – Din oleo.
- sursa: DEX '09 2009
- permalink
OLICĂÍ vb. IV v. olecăi.
- sursa: DEX '09 2009
- permalink
OLICĂÍ vb. IV v. olecăi.
- sursa: DEX '98 1998
- permalink
OLICĂÍ, olicăiesc, vb. IV. Refl. (Regional) A se văita, a se văicări, a se tîngui. Cînd tragi sorocoveții la musteață, de ce nu te olicăiești atîta? CREANGĂ, A. 17. – Variante: olăcăí (ȘEZ. XIII 1), olecăí (MAT. FOLK. 551) vb. IV.
- sursa: DLRLC 1955-1957
- permalink
olicăì v. Mold. a se văita; nu te mai olicăi atâta! CR. [Cf. bulg. OLELEČA (serb. LELEKATI), a se tângui].
- sursa: Șăineanu, ed. VI 1929
- permalink
olecăĭésc și olicăĭésc (mă) v. refl. (d. oleo, ca și sîrb. lelekati, d. lele, aoleŭ, și bg. olelikam, d. olelé). Mold. Vechĭ. Azĭ iron. Mă vait.
- sursa: Scriban 1939
- permalink
olicăĭésc, V. olecăĭesc.
- sursa: Scriban 1939
- permalink