oficializare

OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face să dobândească un caracter oficial; a consfinți (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser.

OFICIALIZÁRE s. f. Acțiunea de a oficializa și rezultatul ei. [Pr.: -ci-a-] – V. oficializa.

OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. A da sau a face să dobândească un caracter oficial; a consfinți (prin lege). [Pr.: -ci-a-] – Din fr. officialiser.

OFICIALIZÁRE, oficializări, s. f. Acțiunea de a oficializa și rezultatul ei. [Pr.: -ci-a-] – V. oficializa.

OFICIALIZÁ, oficializez, vb. I. Tranz. (Rar) A da sau a face să dobîndească un caracter oficial; a consfinți (prin lege).

OFICIALIZÁRE s. f. (Rar) Acțiunea de a oficializa. Era un fel de oficializare a situației. CAMIL PETRESCU, U. N. 106.

oficializá (a ~) (-ci-a-) vb., ind. prez. 3 oficializeáză

oficializáre (-ci-a-) s. f., g.-d. art. oficializắrii

oficializá vb. (sil. -ci-a-), ind. prez. 1 sg. oficializéz, 3 sg. și pl. oficializeáză

oficializáre s. f. (sil. -ci-a-), g.-d. art. oficializării

OFICIALIZÁ vb. 1. v. instituționaliza. 2. v. legaliza.

OFICIALIZÁRE s. 1. v. instituționalizare. 2. v. legalizare.

OFICIALIZÁ vb. I. tr. (Rar) A da, a face (ceva) oficial. [Cf. fr. officialiser].

OFICIALIZÁRE s.f. Acțiunea de a oficializa și rezultatul ei. [< oficializa].

OFICIALIZÁ vb. tr. a da, a face să aibă un caracter oficial. (< fr. officialiser)

A OFICIALIZÁ ~éz tranz. rar A face să capete caracter oficial; a legaliza; a consimți. [Sil. -ci-a-] /<fr. officialiser

OFICIALIZA vb. (JUR.) a consfinți, a legaliza. (Și-au ~ legătura lor prin căsătorie.)

OFICIALIZARE s. (JUR.) consfințire, legalizare. (~ legăturii lor prin căsătorie.)