oceanografie

OCEANOGRAFÍE s. f. Ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul și descrierea științifică a oceanului planetar; oceanologie. ♦ Știință care se ocupă cu studiul influenței mediului marin asupra florei și a faunei marine de la diferite adâncimi. – V. océanographle.

OCEANOGRAFÍE s. f. Ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul fenomenelor fizice și chimice din oceane și din mări și al reliefului și structurii fundului oceanelor și al mărilor; oceanologie. ♦ Știință care se ocupă cu studiul influenței mediului marin asupra florei și a faunei marine de la diferite adâncimi. – Din fr. océanographie.

OCEANOGRAFÍE s. f. Știință care se ocupă cu studiul fenomenelor fizice și chimice din oceane și mări, cu studiul reliefului și structurii fundului oceanelor și mărilor. – Știință care se ocupă cu studiul influenței mediului marin asupra florei și faunei marine de la diferite adîncimi. Pronunțat: -cea-.

oceanografíe (-cea-no-gra-) s. f., art. oceanografía, g.-d. oceanografíi, art. oceanografíei

oceanografíe s. f. (sil. -cea-, -gra-), art. oceanografía, g.-d. oceanografíi, art. oceanografíei

OCEANOGRAFÍE s.f. Ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul mărilor și al oceanelor din punctul de vedere al constituției fizice, al curenților, al florei și al faunei lor. ♦ Știință care se ocupă cu studiul influenței mediului marin, la diferite adâncimi, asupra plantelor și animalelor marine. [Pron. -cea-, gen. -iei. / < fr. océanographie, cf. gr. okeanos – ocean, graphein – a scrie].

OCEANOGRAFÍE s. f. ramură a hidrologiei care studiază oceanul planetar; oceanologie. (< fr. océanographie)

OCEANOGRAFÍE f. v. OCEANOLOGIE. [Sil. -cea-] /<fr. océanographie

*oceanografíe f. (ocean și grafie). Studiu oceanuluĭ (saŭ al măriĭ) din toate punctele de vedere.

OCEANOGRAFÍE (< fr.; {s} gr. okeanos „ocean” + „graphein” „descriere”) s. f. Ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul și descrierea științifică a Oceanului Planetar (configurația țărmurilor, relieful și structura fundului oceanic și marin, dinamica și caracteristicile fizico-chimice ale apei, organismele vii care trăiesc în oceane și în mări, diviziunile oceanului planetar cu resursele minerale și biologice și valorificarea lor, managementul mediului oceanic). UNESCO definește o. ca știință nelimitată la ocean. Unul dintre fondatorii o. este L.F. Marsigli, autorul lucrării „Istoria fizică a mării” (1725), care a efectuat un studiu complex al G. Lyon.

OCEANO- „ocean, mare”. ◊ gr. okeanos „ocean” > fr. océano-, engl. id. > rom. oceano-. □ ~drom (v. -drom), adj., (despre specii acvatice) care migrează numai în inferiorul mediului marin; ~fite (v. -fit), s. f. pl., plante care cresc în apa oceanelor; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în oceanografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., 1. Știință care se ocupă cu studiul fenomenelor fizice și chimice din mări și oceane. 2. Disciplină care tratează despre influența mediului marin asupra florei și faunei de la diferite adîncimi; ~log (v. -log), s. m. și f., specialist în oceanologie; ~logie (v. -logie₁), s. f., ramură a hidrologiei care se ocupă cu studiul oceanului planetar.