obor

OBOR², oboare, s. n. Împrejmuire de nuiele sau de stuf făcută într-o apă curgătoare pentru a prinde și a păstra peștele viu; spațiul din interiorul acestei împrejmuiri. – Din rus. obor „șnur”.

OBÓR¹ oboare, s. n. 1. (Reg.) Loc (împrejmuit) unde se ține un târg de vite, de fân, de lemne; târg de vite; p. ext. piață. 2. (Pop.) împrejmuire pentru vite; țarc, ocol, staul. ♦ Loc îngrădit în jurul casei sau în apropierea ei, parte a curții unde se țin unelte agricole, nutreț pentru vite etc. – Din bg., sb. obor.

OBORÎ, obór, vb. IV. Tranz. (Fug.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti.

OBÓR¹, oboare, s. n. 1. (Reg.) Loc (împrejmuit) unde se ține un târg de vite, de fân, de lemne; târg de vite; p. ext. piață. 2. (Pop.) Împrejmuire pentru vite; țarc, ocol, staul. ♦ Loc îngrădit în jurul casei sau în apropierea ei, parte a curții unde se țin unelte agricole, nutreț pentru vite etc. – Din bg., scr. obor.

OBÓR², oboare, s. n. Împrejmuire de nuiele sau de stuf făcută într-o apă curgătoare pentru a prinde și a păstra peștele viu; spațiul din interiorul acestei împrejmuiri. – Din rus. obor „șnur”.

OBORÎ́, obór, vb. IV. Tranz. (Reg.) A doborî ceva sau a pune pe cineva la pământ; a omorî; fig. a scoate pe cineva dintr-un post, dintr-o demnitate prin diverse uneltiri. – Din sl. oboriti.

OBÓR, oboare, s. n. 1. (Munt., Mold.) Loc, de obicei împrejmuit, unde se ține tîrgul de vite, de fîn, de lemne; tîrg de vite. Negustori aprigi de cereale, geambași vestiți de oboare, samsari de lînă și brînzeturi. BOTEZ, ȘC. 87. Măgarul se vinde tot în oborul armăsarilor. PANN, P. V. II 117. Se mai duse stăpînul nostru La obor Și cumpără doi boi. TEODORESCU, P. P. 140. 2. Împrejmuire pentru vite în apropierea casei, la cîmp, la tîrlă etc.; țarc, ocol. Văzu la lumina lunei pe porcarul mînăstirii ducînd din urmă vreo zece-cincisprezece porci, care scăpaseră pe semne din obor. STĂNOIU, C. I. 186. 3. (Regional) Loc îngrădit în jurul unei case țărănești (v. curte) sau în apropierea ei, unde se țin unelte agricole, nutreț pentru vite etc. Iată că era-n mijlocul oborului, înaintea curții, un stîlp mare. RETEGANUL, P. III 21. Cînd treci pe lîngă obor, Mă cuprinde, bade-un dor. HODOȘ, P. P. 45. 4. Împrejmuire de nuiele, de stuf făcută într-o apă curgătoare pentru a ademeni și păstra peștele viu; spațiul din interiorul acestei împrejmuiri. Talianul îi al obștei, cu tot ce are: plase, sîrme, taraci, oboare. DAVIDOGLU, O. 51.

OBORÎ́, obór, vb. IV. Tranz. (Învechit și arhaizant) A doborî, a culca (cu o lovitură) la pămînt, a ucide; fig. a scoate prin uneltiri dintr-un post, dintr-o demnitate. Pe tatăl meu... îl oborîseră cu buzduganele vorniceii Sucevii. SADOVEANU, N. P. 33. N-apucă să sfîrșească, căci buzduganul armașului, lovindu-l drept în frunte, îl oborî la pămînt. NEGRUZZI, S. I 152. Ei știu foarte bine, că de nu mă vor oborî ei, eu îi voi oborî. KOGĂLNICEANU, S. 187.

obór (pop.) s. n., pl. oboáre

oborî́ (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 3 oboáră, perf. s. 3 sg. oborî́, 3 pl. oborấră; ger. oborấnd; part. oborất

obór (târg, ocol, împrejmuire într-o apă curgătoare) s. n., pl. oboáre

oborî́ vb., ind. prez. 1 sg. obór, 3 sg. și pl. oboáră

OBÓR s. târg. (~ de vite.)

OBÓR s. v. bordei, colibă, ocol, staul, țarc.

OBORÎ vb. v. arunca, azvârli, culca, dărâma, doborî, întinde, lungi, prăbuși, prăvăli, răsturna, trânti.

obór (oboáre), s. n. – 1. Țarc de vite, loc îngrădit. – 2. Tîrg de vite. – Mr., megl. ubor. Bg., sb., slov. obor, din sl. obora (Miklosich, Slaw. Elem., 92; Cihac, II, 221; Conev 81), cf. pol. obora „grajd”, ngr. ỏßορός, alb. obor. E dubletul lui obor, s. n. (plumb de plasă) din rus. obora.

oborî (obór, -ît), vb. – A prăvăli, a dărîma. Sl. (sb., cr., slov.) oboriti (Miklosich, Slaw. Elem., 33; Cihac, II, 221). Sec. XVII, înv., se folosește azi numai în forma doborî, der. doborîtor, adj. (nimicitor).

OBÓR¹ oboáre n. 1) (în trecut) Loc special rezervat pentru vânzarea vitelor; târg de vite. 2) Loc împrejmuit (în apropierea casei sau în câmp) unde se țin vitele; țarc; ocol. 3) Loc împrejmuit cu stuf sau nuiele într-o apă curgătoare, pentru a prinde peștele sau pentru a păstra viu peștele prins. /<bulg., sb. obor

OBÓR² oboáre n. Sfoară cu ajutorul căreia mreaja unui năvod se prinde în apă. /<rus. obor

obòr n. 1. împrejmuire de casă (la țară); 2. împrejmuire de vite; 3. (la orașe) târg de fân și de vite: și măgarul se vinde în oborul armăsarilor PANN. [Serb. OBOR, țarc, curte, bătătură].

òbor n. sfoară trecută prin ochiurile năvodului și pe care sunt înșirate mărgele de plumb. [Rus. OBORA, șnur].

oborî v. 1. Mold. a doborî: cu a lui groaznică năvală cai, călăreți oborînd NEGR. [Slav. OBORITI, a răsturna, a prăpădi].

1) obór n., pl. oare (bg. sîrb. obor, obor; rut. pol. obora, obor: rus. obóra, pl. obóry, nojiță, zabor, zaplaz, gard; vsl. obora, funie. V. obor 2 și Bern. 1, 176). Ocol, loc îngrădit în care se țin vitele satuluĭ saŭ ale bîlcĭuluĭ. Locu unde se vînd vite, fîn ș. a. Sfoara saŭ funia de la marginea uneĭ plase, unuĭ năvod ș. a.

2) obór, a -î́ v. tr. (vsl. o-boriti, a desființa, d. boron-brati, a lupta; sîrb. boriti se, a lupta. V. obor 2 și dobor). Vechĭ. Dobor, trîntesc. Răpun. Fig. Desființez: a oborî o lege.

obor s. v. BORDEI. COLIBĂ. OCOL. STAUL. ȚARC.

OBOR s. tîrg. (~ de vite.)

oborî vb. v. ARUNCA. AZVÎRLI. CULCA. DĂRÎMA. DOBORÎ. ÎNTINDE. LUNGI. PRĂBUȘI. PRĂVĂLI. RĂSTURNA. TRÎNTI.

oborî, obor, (aborî), vb. tranz. – (reg.) A doborî (Papahagi, 1925): „Apoi o zinit un vânt de-o oborât pădurea tătă gios” (Papahagi, 1925: 320; Sat Șugatag). – Din sl. oboriti „a răsturna, a prăpădi” (Scriban, Șăineanu; Miklosich, Cihac, cf. DER; DEX, MDA).

oborî, obor, vb. tranz. – A doborî (Papahagi 1925). – Din sl. oboriti.

a fi dus la obor expr. (intl.) a fi dus la deal (1., 3).

mă Bucur Obor! expr. (iron.) mă bucur!