oază

OÁZĂ, oaze, s. f. 1. Loc cu izvoare de apă și cu vegetație bogată în mijlocul unui deșert. ♦ Fig. Tot ceea ce oferă destindere, repaus. 2. Loc neacoperit cu gheață în zona interioară a Antarcticii. – Din germ. Oase, it. oasi, fr. oasis.

OÁZĂ, oaze, s. f. 1. Loc cu izvoare de apă și cu vegetație bogată în mijlocul unui pustiu nisipos. ♦ Fig. Tot ceea ce oferă destindere, repaus. 2. Loc neacoperit cu gheață în zona interioară a Antarcticii. – Din germ. Oase, it. oasi, fr. oasis.

OÁZĂ, oaze, s. f. Loc cu apă și cu vegetație bogată, în mijlocul unui pustiu nisipos. Și tot fără margini pustia se-ntinde... Abia, ici și colo, găsesc, cîteodată, Verdeața de oază cu dor așteptată. MACEDONSKI, O. I 145. ◊ (În comparații și metafore) Toate aceste gînduri și toată această floră viguroasă... începeau să mi se pară ca o insulă într-un ocean, ca o fragedă oază într-un pustiu. GALACTION, O. I 347. Era orașul de-altădată. Sub plopi de-argint, muiați în soare, O verde oază fermecată Cu repezi ape cîntătoare. MACEDONSKI, O. I 188.

oáză s. f., g.-d. art. oázei; pl. oáze

oáză s. f., g.-d. art. oázei; pl. oáze

OÁZĂ s.f. 1. Loc în mijlocul unui deșert, unde există vegetație bogată și apă. ♦ (Fig.) Regiune, loc care contrastează puternic cu ceea ce se află în jur. 2. Porțiune neacoperită de gheață în interiorul Antarcticii în care vegetează o floră sărăcăcioasă. [Pron. oa-ză. / < germ. Oase, cf. fr., lat., gr. oasis < cuv. egiptean].

OÁZĂ s. f. 1. loc în mijlocul unui deșert, cu vegetație bogată și apă. 2. (fig.) loc izolat, odihnitor, într-un mediu ostil. 3. porțiune neacoperită de gheață în interiorul Antarcticii. (< germ. Oase, fr., lat., gr. oasis)

oáză (oáze), s. f. – Loc cu apă și vegetație în pustiu. Germ. Oase.

OÁZĂ ~e f. 1) Loc într-un pustiu acoperit cu vegetație, datorită existenței unei surse de apă. 2) fig. Loc sau moment ce creează condiții pentru destindere și recreație. [G.-D. oazei] /<germ. Oase, it. oasi, fr. oasis

oază f. 1. insulă de verdeață în mijlocul pustiului; 2. fig. moment de mulțumire, ideie mângăietoare.

*oáză (oa 2 sil.) f., pl. e (vgr. și lat. óasis, cuv. care pare a fi de origine egiptenească). Loc pe care crește vegetațiunea în mijlocu pustiuluĭ, ca o insulă în ocean: In-Salah e o oază prósperă. Fig. Lucru excepțional de plăcut într’un mediŭ neplăcut. – Unele oaze-s marĭ cît Creta orĭ Sicilia și posedă elementele de producțiune și de perpetuitate. Ele produc maĭ ales cereale și curmale.