năvod

NĂVÓD, năvoade, s. n. Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă mare prevăzută la mijloc cu un sac, cu care se înconjoară și se adună peștele de pe suprafețe întinse de apă. [Var.: (reg.) nevód s. n.] – Din sl. nevodŭ.

NEVÓD s. n. v. năvod.

NĂVÓD, năvoade, s. n. Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă mare prevăzută la mijloc cu un sac, cu care se înconjură și se adună peștele de pe suprafețe întinse de apă. [Var.: (reg.) nevód s. n.] – Din sl. nevodŭ.

NEVÓD s. n. v. năvod.

NĂVÓD, năvoade, s. n. Unealtă de pescuit alcătuită dintr-o plasă mare, cu care se pescuiește în apele mari, peștele putînd fi adunat de pe suprafețe întinse. Pe sîrmă, atîrna năvodul, cel mai mare din sat. DUMITRIU, N. 233. Cîțiva oameni din sat dădură cu năvodul în heleșteu. GALACTION, O. I 254. În apă, pînă la brîu, moșneagul așeză năvoadele. C. PETRESCU, S. 38. – Variantă: nevód (ALECSANDRI, P. P. 384) s. n.

NEVÓD s. n. v. năvod.

năvód s. n., pl. năvoáde

năvód s. n., pl. năvoáde

NĂVÓD s. (PESCUIT) majă, (reg.) matulă, motorugă, plăvală.

năvód (năvoáde), s. n. – Un tip de plasă de pescuit. Sl. nevodŭ (Miklosich, Lexicon, 421; Cihac, II, 214; Conev 74), cf. sb. navod, ceh., rus. nevod, pol. niewód. – Der. năvodar, s. m. (pescar).

NĂVÓD ~oáde n. Unealtă de pescuit formată dintr-o plasă lungă, având la mijloc o adâncitură în care se adună peștele. /<sl. nevodu

năvód, năvózi, s.m. (reg.) câine mare; zăvod.

năvod n. plasă mare de prins pește: cu năvodul se pescuește mai cu seamă toamna și iarna. [Slav. NEVODŬ].

năvód și (Munt. Olt.) nevód n., pl. oade (vsl. rus. névodŭ, sîrb. navod. V. zăvod 2). Cea maĭ mare plasă (de sute de metri) de prins pește (Maĭ mici sînt: tifanu, oria, lăptașu, volocu ș.a.). – Și novód.

nevód V. năvod.

NĂVOD s. (PESCUIT) majă, (reg.) matulă, motorugă, plăvală.

NĂVÓD (< sl.) s. n. Plasă de pescuit de dimensiuni mari (100 până la 1.500 m lungime și 2 la 20 m lățime), confecționată din fire de cânepă, bumbac sau mase plastice. E compusă din două aripi între care se fixează matița. Se folosește la pescuitul în ape stătătoare (lacuri, bălți, eleștee, iazuri), în mare sau în râuri.