năvalnic

NĂVÁLNIC, -Ă, năvalnici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi domolit, stăpânit; furtunos, impetuos, aprig, violent; strașnic, cumplit. ♦ (Despre ape curgătoare) Care curge repede. 2. S. m. Specie de ferigă cu frunze mari, lucitoare, în formă de lance, dispuse în rozete, folosită în medicina populară (Scolopendrium vulgare). – Năvală + suf. -nic.

NĂVÁLNIC, -Ă, năvalnici, -ce, adj., s. m. 1. Adj. (Adesea adverbial) Care nu poate fi domolit, stăpânit; furtunos, impetuos, aprig, violent; strașnic, cumplit. ♦ (Despre ape curgătoare) Care curge repede. 2. S. m. Specie de ferigă cu frunze mari, lucitoare, în formă de lance, dispuse în rozete, folosită în medicina populară (Scolopendrium vulgare). – Năvală + suf. -nic.

NĂVÁLNIC¹ s. m. Ferigă cu frunzele mari, lucitoare, în formă de rozetă, folosită în medicină (Scolopendrium vulgare). Mi-a poroncit oftînd S-adun în faptul zilei și flori și buruiene, Năvalnic, odoleană, sulcină, sinziene. ALECSANDRI, T. II 201.

NĂVÁLNIC², -Ă, năvalnici, -e, adj. Furtunos, impetuos. Avea în inimă-i... o pornire năvalnică. GALACTION, O. I 197. Nu e soare, dar e bine, Și pe rîu e numai fum. Vîntu-i liniștit acum, Dar năvalnic vuiet vine De pe drum. COȘBUC, P. I 223. ◊ (Adverbial) Se auzeau de-afară tropotele jucătorilor, scîrțîitul viorilor și glasul lui Pantelimon Văduva chiuind năvalnic. REBREANU, R. I 134. Năvalnic s-apropie pașii, Și-n goana lor cîntă arcașii. COȘBUC, P. II 31. ♦ (Despre ape curgătoare) Care curge repede, cu torente, cu puhoaie. Era Dunărea mare și năvalnică din martie. DUMITRIU, N. 135.

năválnic¹ adj. m., pl. năválnici; f. năválnică, pl. năválnice

năválnic² (plantă) s. m.

năválnic adj. m., pl. năválnici; f. sg. năválnică, pl. năválnice

năválnic (bot.) s. m.

NĂVÁLNIC s. v. ferigă.

NĂVÁLNIC adj., s. I. adj. 1. înviforat, viforos, vijelios. (Furtună ~.) 2. v. dezlănțuit. 3. v. impetuos. II. s. (BOT.; Scolopendrium vulgare) limba-cerbului, (rar) scolopendră, (reg.) iarba-ciutei, limba-vacii, limba-vecinei.

NĂVALNICUL-ĂL-MÁRE s. v. sânziene-de-grădină.

NĂVÁLNIC² ~că (~ci, ~ce) 1) Care năvălește și nu poate fi oprit, stăpânit; impetuos; violent. Pornire ~că. 2) și adverbial (despre ape curgătoare) Care curge cu intensitate și repeziciune. /năvală + suf. ~nic

NĂVÁLNIC¹ ~ci m. Plantă erbacee reprezentând o varietate a ferigii, dar cu frunze întregi, lucioase, care crește prin locuri umede, fiind folosită în scopuri medicinale. /năvală + suf. ~nic

năvalnic a. și adv. impetuos: sare năvalnic. ║ m. 1. plantă cu proprietăți amare din care se face un ceaiu bun pentru tuse (Scolopendrium); 2. Mold. odolean (pisicile dau năvală la această plantă).

năválnic, -ă adj. (d. năvală). Impetuos. Adv. În mod impetuos. S.m. Ferigă. Limba vecineĭ, o plantă întrebuințată contra tuseĭ și pe care fetele de la țară o poartă în sîn cu speranță că așa vor năvăli pețitoriĭ la ele (scolopendrium/vulgare saŭ officinarum). Munt. Mold. Valeriană. – Vechĭ și năvarnic și nevarnic. V. odoleană.

*valeriánă f., pl. iene (mlat. valeriana). Bot. O plantă erbacee a căreĭ rădăcină e antispazmodică și febrifugă (valeriana officinalis). Ĭa are un miros particular și cam neplăcut care place pisicilor, ĭar țărancele o poartă la brîŭ crezînd că aduce noroc în amor. – Pop. năvalnic și odoleană. V. fetică.

NĂVALNIC adj., s. I. adj. 1. înviforat, viforos, vijelios. (Furtună ~.) 2. debordant, dezlănțuit, furtunos, impetuos, nestăpînit, nestăvilit, tumultuos. (Dansează într-un ritm ~.) 3. aprig, furtunos, impetuos, impulsiv, iute, înflăcărat, înfocat, nedomolit, nepotolit, nestăpînit, nestăvilit, sălbatic, tumultuos, vehement, violent, (fig.) aprins, viforos, vijelios, vulcanic. (Temperament ~.) II. s. (BOT.; Scolopendrium vulgare) limba-cerbului, (rar) scolopendră, (reg.) iarba-ciutei, limba-vacii, limba-vecinei.

năvalnic s. v. FERIGĂ.

năvalnicul-ăl-mare s. v. SÎNZIENE-DE-GRĂDINĂ.

năválnic, s.m. – (bot.) Specie de ferigă cu frunze mari, lucitoare, în formă de lance, dispuse în rozete, folosită în med. pop. (Philitis scolopendrium) Se mai numește limba cerbului, limba boului, iar în Borșa, limba vecinului, „deoarece vecinul are limbă lungă și spune din re’ voință ce nu ar fi de spus” (A. Coman, cf. Nădișan, 2000: 68). – Din năvală (der. regr. din năvăli < sl. navaljati) + suf. -nic (Scriban, DEX, MDA).