năpăstuire

NĂPĂSTUÍ, năpăstuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face cuiva o nedreptate, un rău; a nedreptăți, a persecuta, a asupri pe cineva. 2. A învinui pe nedrept; a ponegri, a calomnia, a defăima. – Din sl. napastovati. Cf. năpastă.

NĂPĂSTUÍRE, năpăstuiri, s. f. Acțiunea de a năpăstui și rezultatul ei; asuprire, împilare; ponegrire, defăimare, calomnie. – V. năpăstui.

NĂPĂSTUÍ, năpăstuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A face cuiva o nedreptate, un rău; a nedreptăți, a persecuta, a asupri pe cineva. 2. A învinui pe nedrept; a ponegri, a calomnia, a defăima. – Din sl. napastovati. Cf. năpastă.

NĂPĂSTUÍRE, năpăstuiri, s. f. Acțiunea de a năpăstui și rezultatul ei; asuprire, împilare; ponegrire, defăimare, calomnie. – V. năpăstui.

NĂPĂSTUÍ, năpăstuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A urmări cu dușmănie, a asupri, a oropsi; a persecuta. Pe dușmani i-a năpăstuit și i-a strîns aspru în chingi. SADOVEANU, O. VIII 90. El n-a năpăstuit pe nimeni și a ajutat pe unde a putut, încît n-are de ce să-i fie frică. REBREANU, R. II 66. De el ascultam totdeauna și la dînsul căutam scăpare cînd eram năpăstuit. SLAVICI, O. I 72. 2. A ponegri, a defăima, a învinui pe nedrept; a calomnia. Pentru c-am năpăstuit-o chiar pe sfînta dreptate, am să-i duc un fes roș și un tulpan untdelemniu, ca să-și mai aducă aminte din tinerețe. CREANGĂ, P. 134. Uite cum îmi năpăstuiam bunătate de nevastă. ȘEZ. V 10.

NĂPĂSTUÍRE, năpăstuiri, s. f. Acțiunea de a năpăstui și rezultatul ei. 1. Asuprire, oprimare; nedreptate. [Mircea Ciobanul] numai hulă și ură își ridicase asupră-și prin năpăstuirile sale. ODOBESCU, S. I 106. 2. Ponegrire, defăimare, învinuire nedreaptă; calomnie. Ce? Eu să fiu un astfel de om, – pe cînd din fire Sînt pașnic și nu merit a ta năpăstuire! MACEDONSKI, O. II 134.

năpăstuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năpăstuiésc, imperf. 3 sg. năpăstuiá; conj. prez. 3 să năpăstuiáscă

năpăstuíre s. f., g.-d. art. năpăstuírii; pl. năpăstuíri

năpăstuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. năpăstuiésc, imperf. 3 sg. năpăstuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. năpăstuiáscă

năpăstuíre s. f., g.-d. art. năpăstuírii; pl. năpăstuíri

NĂPĂSTUÍ vb. 1. v. persecuta. 2. v. oprima.

NĂPĂSTUÍ vb. v. ademeni, amăgi, atrage, bârfi, blama, calomnia, cleveti, defăima, denigra, discredita, ispiti, momi, ponegri, seduce, tenta.

NĂPĂSTUÍRE s. 1. v. persecutare. 2. v. oprimare.

NĂPĂSTUÍRE s. v. bârfă, bârfeală, bârfire, bârfit, calomnie, calomniere, cleveteală, clevetire, clevetit, defăimare, denigrare, discreditare, ponegreală, ponegrire, șoaptă.

A NĂPĂSTUÍ ~iésc tranz. (persoane) 1) A face să suporte o năpastă; a oropsi; a urgisi. 2) A învinui fără nici un temei. /<sl. napastovati

năpăstuì v. 1. a asupri, a impila pe nedrept: unii năpăstuesc omul chiar pe sfânta dreptate CR.; 2. a învinui fără temeiu: ce o năpăstuești și tu? AL. [Tras din năpaste].

năpăstuire f. asuprire: rădicase ură prin năpăstuirile sale OD.

năpăstuĭésc v. tr. (d. năpastie saŭ vsl. napastovati. V. năpădesc). Acuz pe nedrept.

năpăstui vb. v. ADEMENI. AMĂGI. ATRAGE. BÎRFI. BLAMA. CALOMNIA. CLEVETI. DEFĂIMA. DENIGRA. DISCREDITA. ISPITI. MOMI. PONEGRI. SEDUCE. TENTA.

NĂPĂSTUI vb. 1. a nedreptăți, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a urgisi, (înv. și reg.) a strîmbătăți, (înv.) a obidi, (grecism înv.) a catatrexi. (Multă vreme l-a ~ fără motiv.) 2. a asupri, a exploata, a împila, a împovăra, a oprima, a oropsi, a persecuta, a prigoni, a tiraniza, a urgisi, (înv. și reg.) a bîntui, (înv.) a obidi, a obijdui, a sili, a supăra, a tiranisi, a tirăni, (fig.) a apăsa, a despuia, a stoarce, a suge, (reg. fig.) a stoci, (înv. fig.) a călca. (A ~ masele.)

năpăstuire s. v. BÎRFĂ. BÎRFEALĂ. BÎRFIRE. BÎRFIT. CALOMNIE. CALOMNIERE. CLEVETEALĂ. CLEVETIRE. CLEVETIT. DEFĂIMARE. DENIGRARE. DISCREDITARE. PONEGREALĂ. PONEGRIRE. ȘOAPTĂ.

NĂPĂSTUIRE s. 1. nedreptățire, oropsire, persecutare, persecuție, urgisire, (înv. și reg.) strîmbătățire, (înv.) obidire. (~ cuiva pe nedrept.) 2. asuprire, exploatare, împilare, opresiune, oprimare, persecutare, persecuție, prigoană, prigonire, urgisire, (pop.) asupreală, silnicie, (înv.) avanie, obidă, obidire, obijduire, strînsoare, (fig.) apăsare, despuiere, stoarcere. (~ maselor.)

DAT VENIAM CORVIS, VEXAT CENSURA COLUMBAS (lat.) judecata îi iartă pe corbi și îi năpăstuiește pe porumbei – Iuvenal, „Satirae”, II, 63. Judecătorii se înclină în fața celor tari.