năbădaie

NĂBĂDÁIE, năbădăi, s. f. (Pop.) 1. Acces de furie, de mânie. ◊ Loc. adj. Cu năbădăi = năbădăios (1). ◊ Expr. A băga (pe cineva) în năbădăi = a) a înspăimânta; b) a face să-și piardă calmul, stăpânirea de sine. 2. (Pop.) Criză epileptică. – Et. nec.

năbădáie (pop.) s. f., g.-d. art. năbădắii; pl. năbădắi

năbădáie s. f., pl. năbădăi

NĂBĂDÁIE s. v. capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, maimuțăreală, moft, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, toană.

năbădáie (năbădắi), s. f. – 1. Atac de epilepsie. – 2. Atac, criză. – Var. năbădaică. Sl. (sb., bg., rus.) napadanije „atac” (Cihac, II, 211; Tiktin). – Der. năbădios, adj. (epilectic; coleric; neliniștit). Cf. năpădi.

năbădaie f. (întrebuințat mai ales la pl.) 1. epilepsie: l’au găsit năbădăile; 2. fig. furie. [Serb. NAPADAĬ, acces].

năbădaie s. v. CAPRICIU. CHEF. FANDOSEALĂ. FANTEZIE. FASON. FIȚĂ. MAIMUȚĂREALĂ. MOFT. NAZ. POFTĂ. PROSTEALĂ. SCLIFOSEALĂ. TOANĂ.

năbădăi s. pl. v. EPILEPSIE. FURIE. ÎNVERȘUNARE. MÎNIE.

năbădáie, năbădăi, s.f. – 1. Capriciu, moft. 2. Epilepsie. – Et. nec. (MDA); din sl. (srb., bg., rus.) napadanije „atac” (Cihac, Tiktin, cf. DER).