numit

NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de..., a se chema...; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept..., a se considera (sau a fi considerat) ca fiind... 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

NUMÍT, -Ă, numiți, -te, adj. 1. Care poartă numele sau porecla de..., cu numele de..., al cărui nume este... ♦ Care a fost citat mai înainte, al cărui nume s-a pomenit mai înainte. 2. (Înv.) Cunoscut, renumit, celebru. – V. numi.

NUMÍ, numesc, vb. IV. 1. Tranz. A pune, a da cuiva un nume sau un calificativ, o poreclă drept nume; a denumi, a intitula, a chema, a boteza. ♦ Refl. A purta numele de, a se chema; a căpăta o anumită denumire, poreclă sau un anumit calificativ. 2. Tranz. A pomeni de cineva sau de ceva, a aduce în discuție; a aminti, a invoca. 3. Refl. A se socoti (sau a fi socotit) drept, a se considera (sau a fi considerat) ca fiind 4. Tranz. A pune pe cineva într-o funcție; a angaja; a da cuiva o însărcinare, a conferi cuiva un titlu, un grad. – Din nume.

NUMÍT, -Ă, numiți, -te, adj. 1. Care poartă numele sau porecla de..., cu numele de..., al cărui nume este... ♦ Care a fost citat mai înainte, al cărui nume s-a pomenit mai înainte. 2. (Înv.) Cunoscut, renumit, celebru. – V. numi.

NUMÍ, numesc, vb. IV. Tranz. 1. A da un nume, a pune un nume; a denumi. Este caracteristic amănuntul că «Băbeasca» și «Dealul» din lista noastră numesc păduri, așadar locuri interesante pentru un număr mai restrîns de indivizi. IORDAN, N. L. 108. Papagalul lui, pe care îl numise Pol, rostea cîte un cuvînt. DRĂGHICI, R. 150. ♦ Refl. pas. A purta numele de..., a fi denumit..., a se chema. Fratele craiului se numea Verde-împărat. CREANGĂ, P. 183. Aceea ce se aflase mai sigur pentru dînsa era că se numea Olga. NEGRUZZI, S. I 44. Este o parte a pămîntului cure se numește Africa. DRĂGHICI, R. 15. 2. A adăuga (la numele cuiva) un epitet, o poreclă, a considera (pe cineva) drept... (dîndu-i calificativul, titlul sau numele de...). De nu era doamna palatului afară, dînd de mîncare puilor ei (căci așa numea ea lighioanele din pădure), îi prăpădea negreșit. ISPIRESCU, L. 7. Amîna... această poznașă trebușoară și gingașă în multe privinți, după cum o numea el. CREANGĂ, P. 141. Pe măgar, cît să-l împodobești, Armăsar tot nu poți să-l numești. PANN, P. V. III 39. ◊ Refl. pas. Boierii, ca toți orășenii, se numeau jupani, adică cetățeni. BĂLCESCU, O. II 14. ♦ Refl. A fi supranumit, a purta un titlu sau un calificativ; a se intitula. Spune-mi cînd mă voi numi soția ta? NEGRUZZI, S. I 18. 3. A rosti, a menționa, a arăta, a pomeni numele cuiva sau a ceva. Mai ales, ținea la un cîntec, pe care vru să-l numească. BASSARABESCU, V. 12. 4. A pune (pe cineva) într-o funcție (v. încadra), a angaja; a da cuiva o însărcinare; a conferi cuiva un grad, un titlu. Prin urmare, Numiți-mă prefect! ALECSANDRI, T, I 285. ◊ Refl. pas. (Învechit) Boierii ajutorați de popor gonesc pe... Ilieș, și Vasile Lupul se numește domn. BĂLCESCU, O. II 22.

NUMÍT, -Ă, numiți, -te, adj. 1. Care a fost citat mai înainte, al cărui nume s-a pomenit mai înainte. Copilărise cu Ciubăr-vodă cu care învățase carte la dascalul Pascal din Podul Iloaiei, ce știa toată Alexandria pe de rost, făcută de numitul dascal Pascal. NEGRUZZI, S. I 246. ◊ (Substantivat, mai ales în limbajul juridic și administrativ) Numiții au fost trimiși în judecată. 2. (Învechit) Cunoscut, renumit, celebru. Cadre... zugrăvite de cei mai numiți zugravi. GOLESCU, Î. 72.

SUS-NUMÍT, -Ă, sus-numiți, -te, adj. Care a fost numit sau menționat mai înainte. ◊ (Substantivat, în stilul oficial, mai ales în petiții și reclamații) Sus-numitul nu s-a prezentat la proces.

așá-numít adj. m., pl. așá-numíți; f. așá-numítă, pl. așá-numíte

numí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 să numeáscă

sus-numít adj. m., pl. sus-numíți; f. sus-numítă, pl. sus-numíte

așá-numít adj. m., art. așá-numítul, pl. așá-numíți; f. sg. așá-numítă, pl. așá-numíte

numí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. numésc, imperf. 3 sg. numeá; conj. prez. 3 sg. și pl. numeáscă

NUMÍ vb. 1. a se chema, (înv. și pop.) a striga, (pop.) a-i spune, a-i zice, (înv.) a se porecli. (Cum te numești?) 2. v. supranumi. 3. v. califica. 4. a se chema, a se spune, a se zice, (înv.) a se pomeni. (Cum se numește pe la voi această floare?) 5. v. constitui. 6. v. desemna. 7. v. înscăuna. 8. v. angaja.

NUMÍT adj. denumit, intitulat, poreclit, supranumit, zis, (înv.) titluit. (Al. Golescu, numit Arăpilă.)

NUMÍT adj. v. celebru, faimos, ilustru, mare, renumit, reputat, vestit.

A numi ≠ a destitui, a revoca, a licenția

Numit ≠ revocat

A NUMÍ ~ésc tranz. 1) A înzestra cu un nume; a denumi. 2) A desemna printr-un calificativ (de obicei depreciativ); a califica; a face; a taxa; a eticheta; a considera. 3) (ființe) A indica rostind sau scriind numele. 4) (persoane) A desemna ca fiind potrivit (într-o funcție). /Din nume

A SE NUMÍ mă ~ésc intranz. A avea ca nume; a purta numele (de). /Din nume

numì v. 1. a da un nume, a deosebi cu un nume: a numit pe fiu-său Petru; 2. a pune într’o funcțiune, într’o demnitate: l’a numit judecător; 3. a avea un nume: se numește Nicolae.

numésc v. tr. (d. nume). Pun nume, daŭ nume. pe aprodu Purice Ștefan cel Mare l-a numit „Movilă”. Arăt cu numele obișnuit: sînt lucrurĭ pe care nu trebuĭe să le numeștĭ. Aleg, instituĭ, pun în vre-o funcțiune saŭ demnitate. a numi pe cineva funcționar, moștenitor. V. refl. Mă cheamă, port numele de, îmĭ zice: liberaliĭ se numeaŭ și „roșĭ”, ĭar conservatoriĭ „albĭ”. – În Olt. Vl. lumesc. Vechĭ numenesc (d. númene, vechĭu pl. d. nume).

NUMI vb. 1. a se chema, (înv. și pop.) a striga, (pop.) a-i spune, a-i zice, (înv.) a se porecli. (Cum te ~ ?) 2. a boteza, a chema, a denumi, a intitula, a porecli, a spune, a supranumi, (înv. și reg.) a număra, (înv.) a grăi, a nomina, a numeni, a titlui. (Pentru vitejia lui l-au ~ „Bravul”.) 3. a califica, a face, (fig. și fam.) a categorisi, (fig.) a eticheta, a taxa. (L-a ~ prost.) 4. a se chema, a se spune, a se zice, (înv.) a se pomeni. (Cum se ~ pe la voi această floare?) 5. a alcătui, a constitui, a crea, a desemna, a forma, a institui, a înființa, a organiza, a stabili, (înv.) a tocmi. (A ~ o comisie specială.) 6. a desemna, a face, a pune, (înv. și pop.) a orîndui, (înv.) a provivasi, a rîndui. (L-a ~ ministru al său.) 7. a înscăuna, a întrona, a învesti, a proclama, a pune, a unge, (înv.) a prochema, a propovădui, a striga, a vesti. (L-au ~ împărat.) 8. a angaja, a băga, a încadra, a lua, a primi, (înv. și pop.) a năimi. (Îl ~ într-o slujbă.)

numit adj. v. CELEBRU. FAIMOS. ILUSTRU. MARE. RENUMIT. REPUTAT. VESTIT.

NUMIT adj. denumit, intitulat, poreclit, supranumit, zis, (înv.) titluit. (Al. Golescu, ~ Arăpilă.)

SUS-NUMIT adj. sus-amintit, sus-citat, sus-menționat, sus-pomenit, (înv.) prezis.

QUIA NOMINOR LEO (lat.) pentru că mă numesc leu – Fedru, „Fabulae”, I, 5. Motivarea leului, care-și atribuie partea cea mai mare a prăzii, nedreptățind celelalte animale. Expresia indică abuzul de putere.

VERITAS TEMPORIS FILIA DICITUR (lat.) adevărul este numit odrasla timpului – Gellius, „Noctes Atticae”, 12, 11, 7.