nicovală

NICOVÁLĂ, nicovale, s. f. 1. Unealtă de oțel sau de fontă folosită în atelierele de forjă pentru sprijinirea pieselor de metal supuse prelucrării, în operațiile de deformare plastică prin batere cu ciocanul; ilău. ♦ Unealtă de oțel pe care se bate tăișul coasei. 2. Unul dintre cele patru oscioare ale urechii medii, de formă asemănătoare cu cea a unei nicovale (1). – Din sl. nakovalo.

NICOVÁLĂ, nicovale, s. f. 1. Unealtă de oțel sau de fontă folosită în atelierele de forjă pentru sprijinirea pieselor de metal supuse prelucrării, în operațiile de deformare plastică prin batere cu ciocanul; ilău. ♦ Unealtă de oțel pe care se bate tăișul coasei. 2. Unul dintre cele patru oscioare ale urechii medii, de formă asemănătoare cu cea a unei nicovale (1). – Din sl. nakovalo.

NICOVÁLĂ, nicovale, s. f. 1. Piesă de oțel sau de fontă care servește ca suport la prelucrarea pieselor prin batere cu ciocanul; (regional) ilău. Zgomotul nicovalelor se auzea neîntrerupt pînă dincolo de zidul îndepărtat. MIHALE, O. 306. Mîni vînjoase băteau bucăți de foc în roate de scîntei, băteau nicovalele care țipau toată ziua. SADOVEANU, O. II 157. O ceartă neîncetată de ciocane căzute zgomotos pe nicovală umplea aerul. ANGHEL, PR. 82. ◊ Fig. Pe nicovala de-aur a poeziei tale Tu bați și nu-ți dai seama că inima ta bate Din ce în ce mai slabă. ANGHEL-IOSIF, C. M. I 27. ◊ Expr. A fi între ciocan și nicovală v. ciocan. 2. Unul dintre cele patru oscioare ale urechii medii.

nicoválă s. f., g.-d. art. nicoválei; pl. nicovále

nicoválă s. f., g.-d. art. nicoválei; pl. nicovále

NICOVÁLĂ s. 1. (reg.) năcovelniță, (Mold.) ilău. (ă fierarului.) 2. (reg.) batcă, muchie. (~ pentru bătut coasa.)

nicoválă (nicovále), s. f. – Ilău. Sl. nakovalo (Miklosich, Slaw. Elem., 31; Cihac, II, 78; Conev 67), cf. covaci și bg. kovalo (› megl. cuvalnă).

NICOVÁLĂ ~e f. 1) Bloc de oțel folosit ca suport la forjarea pieselor de metal; ilău. ~ de fierărie. 2) Unul dintre oasele mici care formează urechea medie. /<sl. nakovalo

nicovală f. 1. massă de fier pe care se bat metalele (sau se găuresc cercurile): între ciocan și nicovală, expus a fi victimă între două partide contrare; 2. fig. victimă: cât ești nicovală suferă, cât ești ciocan lovește PANN. [Dial. năcovală = slav. NAKOVALO].

nicoválă f., pl. e (din maĭ vechĭu năcovalnă, d. vsl. nakovalo și -alĭno, d. kovati, a fabrica; bg. nakoválnĕa, sîrb. nâkovanj, rus. nákovalĭnĕa, pol. [na-] kowadlo. V. covacĭ). Ilăŭ, mare bucată de oțel pe care feraru pune feru și-l bate cu ciocanŭ. Între cĭocan și nicovală, între doŭă partide cu interese opuse, pe punctu de a fi zdrobit. – Și nicovaină (Olt.), năcovală (Munt. vest), nocovană și nocovalmă (Trans.).

NICOVALĂ s. 1. (reg.) năcovelniță, (Mold.) ilău. (~ a fierarului.) 2. (reg.) batcă, muchie. (~ pentru bătut coasa.)

nicovală (it. incudine; fr. anvil, enclume; germ. Amboss), instrument idiofon utilizat în unele drame muzicale și în câteva lucrări simfonice. R. Wagner indică în partitura operei Aurul Rinului trei n. acordate în Fa fa fa¹. Sunetul amplu dar de scurtă durată are un timbru metalic deschis, sec. Se acționează cu ajutorul unui ciocan de metal.

între ciocan și nicovală / două focuri expr. într-o situație dificilă.

oglindeală la nicovală! expr. (intl.) discret, în spate!