neastâmpăr

NEASTẤMPĂR s. n. Faptul de a fi neastâmpărat; starea celui neastâmpărat; lipsă de astâmpăr; neliniște, impaciență, agitație. [Pr.: ne-as-] – Pref. ne- + astâmpăr.

NEASTẤMPĂR s. n. Faptul de a fi neastâmpărat; starea celui neastâmpărat; lipsă de astâmpăr; neliniște, impaciență, agitație. [Pr.: ne-as-] – Ne- + astâmpărat.

NEASTÎ́MPĂR s. n. Lipsă de astîmpăr, de calm; neliniște, impaciență, agitație. S-a dus să-și ucidă neastîmpărul și nerăbdarea prin cele păduri cu fiare de vînat. GALACTION, O. I 71. Margareta, în neastîmpărul așteptării, trecea mereu prin sală și făcea zgomot. VLAHUȚĂ, O. A. 123. Fetele și nevestele ardeau de neastîmpăr să vază găteala de mireasă a Martei. SLAVICI, N. I 99. Episoade caracteristice din viața plină de neastîmpăr a vînătoarei celei mari. ODOBESCU, S. III 78. ◊ Loc. adj. În neastîmpăr = în veșnică mișcare, nepotolit. Iarna veni viforoasă și plină de semne de spaimă. Pînă și marea-n neastîmpăr – acum amorțise la țărmuri. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 100. ◊ Loc. adv. Cu neastîmpăr = agitat, tulburat, neliniștit. Toți mesenii lui se mișcară cu neastîmpăr, fiindcă pricepeau acum că din acest răspuns li se hotărăște soarta. C. PETRESCU, R. DR. 11. Flămînzilă și Setilă... așteptau cu neastîmpăr, fiind rupți în coș de foame și de sete. CREANGĂ, P. 261. – Variantă: nestî́mpăr (ANGHEL-IOSIF, C. L. 170) s. n.

neastấmpăr (ne-as-) s. n.

neastâmpăr s. n. (sil. ne-as-)

NEASTÂMPĂR s. 1. v. înfrigurare. 2. v. agitație. 3. v. nerăbdare. 4. v. zburdălnicie.

Neastâmpăr ≠ astâmpăr

NEASTÂMPĂR n. (negativ de la astâmpăr) Stare a celui ce nu-și găsește astâmpăr. * Cu ~ cu nerăbdare; agitat. [Sil. ne-as-] /ne- + astâmpăr

neastâmpăr n. neliniște, agitațiune.

neastî́mpăr n., pl. urĭ și neastîmpăráre (ea 2 sil.) f. Neliniște, agitațiune. Zburdălnicie.

NEASTÎMPĂR s. 1. agitație, febrilitate, încordare, înfrigurare, neliniște, nerăbdare, tensiune. (~ plecării la drum.) 2. agitație, frămîntare, neliniște, zbucium, (livr.) impaciență. (Stare de ~ sufletesc.) 3. nerăbdare, nervozitate, (livr.) impaciență. (Dă semne de ~.) 4. vioiciune, voioșie, zburdălnicie, (rar) zburdare, (înv.) zburdăciune. (Copil plin de ~.)