nautică

NAÚTIC, -Ă, nautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care servește la navigație, privitor la navigație. ♦ (Despre sporturi) Care se practică pe apă. 2. S. f. Știința și tehnica de a conduce o navă (1). [Pr.: na-u-] – Din lat. nauticus, it. nautico.

NAÚTIC, -Ă, nautici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care servește la navigație, privitor la navigație. ♦ (Despre sporturi) Care se practică pe apă. 2. S. f. Știința și tehnica de a conduce o navă (1). [Pr.: na-u-] – Din lat. nauticus, it. nautico.

NAÚTIC, -Ă, nautici, -e, adj. Care servește la navigație, referitor la navigație. Hartă nautică. ♦ (Despre sporturi) Care se practică pe apă. Cînd vă vor da răgaz variile sporturi nautice, vom primi, sper, cîte o vorbușoară de la dv. CARAGIALE, O. VII 106.

naútic adj. m., pl. naútici; f. naútică, pl. naútice

naútică s. f., g.-d. art. naúticii

naútic adj. m. (sil. na-u-), pl. naútici; f. sg. naútică, pl. naútice

naútică s. f. (sil. na-u-), g.-d. art. naúticii

MOTOCROS NAÚTIC s. (SPORT) motonautică.

NAÚTICĂ s. (MAR.) navigație, (înv.) corăbierie.

NAÚTIC, -Ă adj. De, pentru navigație, privitor la navigație. ♦ (Despre un sport) Care se practică pe sau în apă. // Element secund de compunere savantă cu semnificația „(de) navigație”, „(referitor la) navigație”. [Pron. na-u-. / < lat. nauticus, cf. fr. nautique < lat. nauta – navigator].

NAÚTICĂ s.f. Știința și tehnica de a conduce nave. [< fr. nautique].

NAÚTIC, -Ă I. adj. referitor la navigație. ◊ (despre un sport) care se practică pe, în apă. II. s. f. navigație (2). (< fr. nautique, lat. nauticus)

NAÚTIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de navigația pe apă; propriu navigației pe apă. 2) (despre unele ramuri ale sportului) Care se practică pe/în apă. [Sil. -na-u-] /<fr. nautique

NAÚTICĂ f. Știința și tehnica dirijării navelor. [Sil. -na-u-] /<fr. nautique

nautic a. ce ține de navigațiune.

* naútic, -ă adj. (vgr. nautikos, lat. nauticus. V. înot 2). Relativ la navigațiune: arta nautică. – Și náŭtic.

NAUTICĂ s. (MAR.) navigație, (înv.) corăbierie.