naintaș

ÎNAINTÁȘ, -Ă, înaintași, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre animale de tracțiune, mai ales despre cai; adesea substantivat) Înhămat înaintea rotașilor. 2. Adj. (Rar) Care merge înainte, care este în față. 3. S. m. Persoană care, prin activitatea sau prin lucrările sale, a pregătit activitatea altora; precursor. 4. S. m. (Sport) Jucător din linia de atac a unei echipe de fotbal, rugbi, hochei etc. [Var.: (reg.) naintáș, -ă adj.] – Înainte + suf. -aș.

NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.

ÎNAINTÁȘ, -Ă, înaintași, -e, adj., s. m. 1. Adj. (Despre animale de tracțiune, mai ales despre cai; adesea substantivat) Înhămat înaintea rotașilor. 2. Adj. (Rar) Care merge înainte, care este în față. 3. S. m. Persoană care, prin activitatea sau prin lucrările sale, a pregătit activitatea altora; precursor. 4. S. m. (Sport) Jucător din linia de atac a unei echipe de fotbal, rugbi, hochei etc. [Var.: (reg.) naintáș, -ă adj.] – Înainte + suf. -aș.

NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș.

ÎNAINTÁȘ¹, înaintași, s. m. 1. Persoană care prin activitatea sa sau prin lucrările sale a pregătit activitatea altora; precursor. Într-unul din rarele momente, cînd acest scriitor vorbește despre el însuși, l-am auzit spunînd că înaintașii săi literari sînt Ion Neculce și Creangă. IBRĂILEANU, S. 27. Urmează și tu pe frumoasa cale ce înaintașii tăi ți-au deschis. CARAGIALE, S. U. 96. 2. (Sport) Jucător din linia de atac a unei echipe de fotbal, handbal etc., al cărui rol este în special să înainteze spre poarta adversă și să înscrie puncte.

ÎNAINTÁȘ², -Ă, înaintași, -e, adj. 1. (Despre animale de tracțiune, mai ales despre cai) Înhămat înaintea rotașilor. Iapa înaintașă, într-un acces de spaimă, făcu o săritură în dreapta, să se ferească parcă de primejdie. REBREANU, R. I 215. Se obișnuiește, pe lîngă doi boi, să se pună și un cal înaintaș, la vargă, înhămat c-o gură de ham. PAMFILE, A. R. 40. ◊ (Substantivat) Se auzea... glasul lui strigînd la înaintaș. D. ZAMFIRESCU, R. 240. 2. (Rar) Care merge înainte, care e în față. – Variantă: naintáș,-ă (NEGRUZZI, S. I 37) adj.

NAINTÁȘ, -Ă adj. v. înaintaș².

înaintáș (-na-in-) adj. m., s. m., pl. înaintáși; adj. f., s. f. înaintáșă, pl. înaintáșe

înaintáș adj. m., s. m., pl. înaintáși; f. sg. înaintáșă, pl. înaintáșe

ÎNAINTÁȘ s. 1. v. predecesor. 2. ascendent, (pop.) moș. (~ii lui pe linie paternă.) 3. (SPORT) atacant. (Un ~ marchează golul victoriei.)

ÎNAINTÁȘ¹ ~ă (~i, ~e) 1) înv. (despre animale de tracțiune) Care este înhămat înaintea rotașilor. 2) rar Care este situat înaintea altora. /înainte + suf. ~aș

ÎNAINTÁȘ² ~i m. 1) Persoană care, prin activitatea sa, creează condiții necesare pentru alții; precursor. 2) sport Jucător care face parte din linia de atac a unei echipe (de fotbal, hochei etc.); atacant. /înainte + suf. ~aș

înaintaș m. care merge înainte: cal înaintaș. ║ m. predecesor

naintaș a. și m. înaintaș: naintașii trecuse [!] apa prin vad OD.

înaintáș, -ă adj. și s. Care e înaintea altuĭa, precedent, precursor: Ipocrate a fost înaintașu medicilor. Caĭ înaintașĭ, înhămațĭ cîte doĭ uniĭ înaintea altora (fr. à la Daumont). V. bulziș.

înainte-mergător, -oáre adj. și s. Răŭ zis îld. înaintaș, premergător saŭ precursor (supranumele luĭ Ion Botezătoru).

ÎNAINTAȘ s. 1. antecesor, precursor, predecesor, premergător, (înv.) procatoh, prodrom, înainte-mergător, (înv., bis.) prediteci. (~ii noștri direcți.) 2. ascendent, (pop.) moș. (~ lui pe linie paternă.)

înaintași s. pl. v. OCHELARI.

înaintași La Udrescu găsim înaintași cu înțelesul de „ochelari”. Cuvîntul mai fusese semnalat de C. Armeanu în BPh., IV, p. 135, și de fapt e cunoscut și de CADE. Acad. Iorgu Iordan, BPh., IV, p. 181, îl explică prin faptul că „ochelarii stau înaintea ochilor”. Semnalez formula de imprecație (glumeață) pe care am auzit-o în tinerețe la Reviga: să-ți sară rotașii și să-ți rămână înaintașii, ceea ce însemna „să orbești”. Este clar că ochelarii au fost comparați cu caii înaintași.

înaintaș, înaintași s. m. (intl., înv.) 1. delincvent intrat în rîndurile polițiștilor. 2. (la pl.) ochelari.