măscuit

MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

MĂSCUÍT, -Ă, măscuiți, -te, adj. (Înv.) Mascat. – V. măscui.

MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se masca. – Mască + suf. -ui.

MĂSCUÍT, -Ă, măscuiți, -te, adj. (Înv.) Mascat. – V. măscui.

MĂSCUÍ, măscuiesc, vb. IV. Refl. (Învechit) A se masca.

MĂSCUÍT, -Ă, măscuiți, -te, adj. (Învechit) Mascat. Am fost la balurile... măscuite... și m-am întors acasă cu ideea că cei mai mulți care-și pun mască o fac pentru că le-i rușine de obrazele lor! ALECSANDRI, T. 1012. Am scăpat pe un om măscuit de trei ucigași ce era să-l omoare... – Acel om măscuit eram eu. NEGRUZZI, S. III 434.

!măscuí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se măscuiéște, imperf. 3 sg. se măscuiá; conj. prez. 3 să se măscuiáscă

măscuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. măscuiésc, imperf. 3 sg. măscuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. măscuiáscă

MĂSCUÍT adj. v. mascat.

măscuí, măscuiésc, vb. IV refl. (reg.) 1. a se sulemeni, a se machia. 2. a-și pune masca, a se masca.

măscuít, măscuítă, măscuíți, măscuíte, adj. (înv.) 1. cu masca pusă pe față, mascat. 2. sulemenit, machiat.

măscuĭésc v. tr. (d. mască). Munt. Pop. Sulemenesc.

măscuit adj. v. MASCAT.