mărgea

MĂRGEÁ, -ÍCĂ, mărgele, s. f. 1. Boabă (mică) de sticlă, de piatră etc., de forme și culori diferite (înșirată pe ață, cusută pe un veșmânt etc.), folosită ca podoabă; (la pl.) șirag format din asemenea obiecte. 2. (La pl.) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului. 3. (În forma mărgică) Nume dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse câte una sau două în vârful unor spiculețe (Melica). – Din lat. margella. – Mărgică: cu schimbare de suf.

MĂRGEÁ, -ÍCĂ, mărgele, s. f. 1. Boabă (mică) de sticlă, de piatră etc., de forme și culori diferite (înșirată pe ață, cusută pe un veșmânt etc.), folosită ca podoabă; (la pl.) șirag format din asemenea obiecte. 2. (La pl.) Protuberanțe ale pielii de pe capul și gâtul curcanului. 3. (În forma mărgică) Numele dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse câte una sau două în vârful unor spiculețe (Melica). – Din lat. margella. – Mărgică: cu schimbare de suf.

MĂRGEÁ, -ÍCĂ, mărgele, s. f. 1. (Mai ales la pl.) Boabă (mică) de sticlă, de piatră etc. avînd diverse forme și culori, care poate fi înșirată pe ață, cusută pe un veșmînt, pe o pînză etc. și folosită ca podoabă. își scotea șiragul de mărgele de la gît și pestelca cea frumoasă. BUJOR, S. 132. Cum mergea pe drum, găsește și ea o mărgică. CREANGĂ, P. 69. Mi-am pus flori, mi-am pus mărgele, Să se uite cu mîndrie Puicuța la ele. ALECSANDRI, P. A. 58. ◊ (Poetic) Doar furnicile de-aleargă acuma fără de hodină, Mărgele negre semănate pe drumuri albe de lumină. ANGHEL, Î. G. 21. 2. (Numai la pl.) încrețituri ale pielii, în formă de bobițe roșii, la gușa curcanului. Curcanii leorbăind din gușa cu mărgele roșii. C. PETRESCU, R. DR. 242.. 3 (În forma mărgică) Nume dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, al căror fruct seamănă cu o mărgea (1) (Melica).

mărgeá/mărgícă² (perlă) s. f., art. mărgeáua/mărgíca, g.-d. art. mărgélei; pl. mărgéle, art. mărgélele

mărgeá/mărgícă s. f., art. mărgeáua/mărgíca, g.-d. art. mărgélei; pl. mărgéle

MĂRGEÁ s. v. clocoțel, rutișor.

MĂRGICA CÚCULUI s. (pop.) stupitul cucului, (reg.) somnișor, (prin Munt., Olt. și Bucov.) somn. (Învelișul larvar numit ~.)

mărgeá (mărgéle), s. f. – Boabă de sticlă, mărgică. – Mr., megl. mărdzeauă. Lat. margĕlla (Densusianu, Hlr., 200; Pușcariu 1029; Candrea-Dens., 1029; Candrea-Dens., 1052; REW 5353; cf. Rosetti, I, 69 și II, 68). Mai puțin probabilă der. din gr. μαργέλλιον (Cihac, II, 673) sau μάργαρον (Rohlfs, EWUG, 1330). – Der. mărgică, s. f. (bobiță de sticlă; plantă, Melica nutans; cioplitură, șanț pentru asamblarea lemnelor unei plute); mărgelușe, s. f. (mărgea; plantă, Lithospermum arvense); mărgelat, adj. (împodobit cu mărgele); mărgelată, adj. (oaie cu excrescențe cornoase pe gît); mărgelare, s. f. (îmbinare, șanț).

MĂRGEÁ ~éle f. 1) mai ales la pl. Fiecare dintre boabele de piatră, sticlă, mărgean sau lemn, de diferite forme și culori, folosite ca podoabă (în șiraguri, cusute pe îmbrăcăminte etc.). 2) la pl. Proeminențe ale pielii pe capul și pe gâtul curcanului. [Art. mărgeaua; G.-D. mărgelei; Var. mărgică] /<lat. margella

mărgea f. 1. boabă de mărgean, mărgăritar de sticlă servind ca podoabă la gât: salbă de mărgele; 2. Tr. clocoței. [Lat. VUlg. MARGELLA = MARGARITA].

mărgeá și (est) -gícă f., pl. ele (lat. margélla, mărgean). Boabă sau bobiță de mărgăritar, de mărgean, de sidef, de sticlă saŭ de alt-ceva găurită și înșirată pe un fir împreună cu altele. Dințĭ va mărgelele (saŭ ca hurmuzu), dințĭ ca mărgăritarele, albĭ și frumoșĭ. (De aicĭ se vede că „mărgele” se zicea la început numaĭ celor albe).

mărgea s. v. CLOCOȚEL. RUTIȘOR.

mărgeá, mărgele, s.f. – Bob de sticlă colorată. ♦ (mag.) Mărgeaua zermilor, obiect fermecat, produs de șerpi în momentul împerecherii, din salivă îmbibată cu otravă, utilizată de oameni ca antidot la mușcătura de șarpe: „Mărgeaua aceie a zermilor îi cu noroc cine-o are, cine-o găsé. Zâce că să face moară de zermi acolo. Aceie moară o face când s-adună să să puiască. Scuipă scuipat și-o fac pă coadă de zerme. Și când gată, mărgeaua pică. Mărgeaua aceie a zermilor face bine, dacă un zerme mușcă o vacă” (Bilțiu, 2001: 218; Moisei). – Lat. med. margella „mărgean” (Șăineanu, Scriban; Pușcariu, CDDE, Rosetti, cf. DER; DEX, MDA).

Mărgău, Mărgea v. Margareta III 3, 8.

MĂRGEA subst. 1. – b. (Olt), v. și Margareta III 8; Mărgel (16 A I 327). 2. Mărgeală, St., act. 3. Mărgean fam. (Bz). 4. Mărgelat, sau cu -gi- (16 A I 430, IV 205; Glos; Sur VIII).

mărgea, mărgele s. f. (er.) clitoris.