mălai

MĂLÁI, (2) mălaie, s. n. 1. Făină de porumb. ♦ (Reg.) Făină de mei. 2. Aliment preparat din făină de porumb, de mei sau de alte cereale, dospit și copt în cuptor; aliment preparat din făină de porumb frământată cu lapte (și cu zahăr). ◊ Expr. Și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul = a îmbătrânit; s-a învechit, s-a uzat, s-a perimat. ◊ Compus: mălai-mare = om mâncăcios sau om bleg, lipsit de vlagă, prostănac. ♦ Turtă formată prin presarea reziduurilor rămase după extragerea uleiului din semințele plantelor oleaginoase. 3. (Reg.) Porumb; p. restr. boabe de porumb. 4. (Reg.) Mei; p. restr. boabe de mei. 5. (Bot.; reg.) Mătură. 6. Compus: mălaiul-cucului = a) plantă erbacee cu flori brune, dispuse la vârful ramurilor (Luzula pilosa); b) plantă erbacee cu frunze liniare și flori brune sau gălbui, dispuse în spice (Luzula campestris). [Pl. și: mălaiuri] – Et. nec.

MĂLÁI, (2) mălaie, s. n. 1. Făină de porumb. ♦ (Reg.) Făină de mei. 2. Aliment preparat din făină de porumb, de mei sau de alte cereale, dospit și copt în cuptor; aliment preparat din făină de porumb frământată cu lapte (și cu zahăr). ◊ Expr. Și-a trăit traiul, și-a mâncat mălaiul = a îmbătrânit; s-a învechit, s-a uzat, s-a perimat. ◊ Compus: mălai-mare = om mâncăcios sau om bleg, lipsit de vlagă, prostănac. ♦ Turtă formată prin presarea reziduurilor rămase după extragerea uleiului din semințele plantelor oleaginoase. 3. (Reg.) Porumb; p. restr. boabe de porumb. 4. (Reg.) Mei; p. restr. boabe de mei. 5. (Bot.; reg.) Mătură. 6. Compus: mălaiul-cucului = a) plantă erbacee cu flori brune, dispuse la vârful ramurilor (Luzula pilosa); b) plantă erbacee cu frunze liniare și flori brune sau gălbui, dispuse în spice (Luzula campestris). [Pl. și: mălaiuri] – Et. nec.

MĂLÁI s. n. (Și cu pronunțare regională malai) 1. Făină de porumb; p. ext. (regional) făină în general. Doi pumni de mălai ia mama din copaie. STANCU, D. 51. Nu-mi văz capul de necaz. Uite cîți așteaptă să le fac mălai. SADOVEANU, M. C. 29. Ar fi trebuit să-i prezenți... prepelițe tăvălite în mălai. ODOBESCU, S. III 39. 2. Aliment preparat din aluat de făină de porumb, dospit și copt în cuptor; înlocuiește uneori pîinea de grîu; turtă de făină de porumb, frămîntată cu lapte. ◊ Fig. Moșneagul a rămas pleșuv și spetit de mult ce-l netezise baba pe cap și de cercat în spatele lui cu cociorva, dacă-i copt malaiul. CREANGĂ, P. 294. ◊ Expr. Și-a trăit traiul, și-a mîncat mălaiul = a îmbătrînit, s-a învechit, s-a perimat. De mult v-ați trăit traiul, V-ați mîncat de mult mălaiul. ALECSANDRI, P. I 207. Mălai mare = poreclă dată unui om bleg, prostănac sau unui om care mănîncă mult. Lui Filimon îi plăcea traiul bun; amicii săi îl poreclise mălai mare, fiindcă mînca bine. GHICA, S. 66. 3. (Regional) Porumb. Frunză de mălai. ȘEZ. I 73. 3. (Regional) Mei. Mălaiul, păsatul sau meiul se cosește după ce i s-au secerat spicele. PAMFILE, A. R. 150. Cînd te-i sătura de strujit pene, vei pisa malai. CREANGĂ, P. 5. Mare zgîrcit îi! Îi în stare să taie un fir de mălai în opt. ALECSANDRI, T. I 316. ◊ Expr. Vrabia mălai visează = fiecare se gîndește la ceea ce-i place mai mult.

mălái s. n., (turte, semănături) pl. măláie

mălái-máre (om bleg, mâncăcios) s. m., g.-d. lui mălái-máre; pl. mălái-máre

!măláiul-cúcului (plantă) s. m. art.

mălái s. n., (turte, semănături) pl. măláie

mălái-máre s. m. invar.

măláiul-cúcului (bot.) s. n.

tái-măláiul s. n.

MĂLÁI s. 1. făină de porumb, (reg.) făină de păpușoi. 2. (BOT.) mălaiul-cucului (Luzula pilosa) = (reg.) horști, părășin, păuniță.

MĂLÁI s. v. mei, porumb.

MĂLAI-TĂTĂRÉSC s. v. mătură.

MĂLÁIE s. pl. v. meiște, porumb, porumbiște.

mălái (măláiuri), s. n. – 1. (Mold., Trans.) Mei (Panicum miliaceum). – 2. (Trans.) Teren cultivat cu mei. – 3. (Mold., Trans.) Făină de mei. – 4. Făină de porumb, porumb măcinat. – 5. (Mold.) Pîine de mei sau de porumb. – Var. (Mold.) malai (sensul 2, pl.) mălaie. Origine necunoscută. S-a încercat explicarea acestui cuvînt ca moștenire dacă (Hasdeu, Col. lui Traian, 1874, 52); ca urmaș al sl. mlĕti, melją (Cihac, II, 184; Tiktin; Scriban); cu un cuvînt mei lai (Weigand, Jb, XVI, 78; Bogrea, Dacor., IV, 831; REW 5572); sau prin lat. amylum (< gr. ἄμυλος), cu suf. -alium (Giuglea, Dacor., III, 599). Nici una din aceste ipoteze nu este satisfăcătoare. Apare evidentă înrudirea cuvîntului cu mămăligă, cu atît mai mult, cu cît ambele lipsesc din dialecte. Dacă-i vorba de o formație internă și expresivă, ne-am putea gîndi la o formă primitivă *mămălaie, cu aceeași reduplicare ca în mămăligă și cu suf. expresiv diferit, cf. hărmălaie, hărăbaie, vîlvătaie etc. Baza expresivă ar fi, într-un astfel de caz, reduplicarea m-m, cu sensul de „aliment”, ca în mamă și mămăligă; și forma actuală, mălai, ar fi reconstituită după pl. mălaie, cu pierderea reduplicării ca în măligă. Der. mălăoi, s. n. (turtă din sămînță de cînepă); mălăoi, s. m. (floarea-soarelui, Helinathus annuus; plantă, Helianthemum alpestre). Din rom. provin rut. maljaj, pol. malaj (Miklosich, Wander., 10; Berneker, II, 10), rus. malai (Vasmer, II, 90), bg. malai (Capidan, Raporturile, 225), mag. malé (Edelspacher 18).

MĂLÁI ~ie n. 1) Plantă din familia gramineelor cu spicul ramificat, având semințele în formă de boabe mici, care servesc pentru hrana păsărilor și animalelor. * Vrabia ~ visează se spune (în glumă) despre acela care se gândește mereu la ceea ce dorește. 2) Făină de porumb. 3) Produs alimentar din făină de porumb, dospit și copt în cuptor. * Și-a trăit traiul, și-a mâncat ~iul se spune despre un om în vârstă, care nu mai e bun de nimic. /Orig. nec.

mălaiu n. 1. Mold. meiu: vrabia mălăiu visează; 2. Munt. făină de porumb; 3. turtă coaptă în țest. [Origină necunoscută].

taiu-mălaiu n. joc de copii în care jucătorii doi câte doi (la vorbele unuia: taiu mălaiu în două și ne dă și nouă) fug în direcțiunea opusă, iar cel ce a rostit vorbele, caută să prinză pe unul din jucători.

măláĭ (vest) și maláĭ (est) n., pl. ĭe și urĭ (răd. mal, ca și’n vgerm. malan, azĭ mahlen, vsl. mlĭeti, melti, a măcina, mlatíti, a îmblăti: nsl. meljâj, mușteriŭ la moară; litv. malnos, meĭ, adică „pisat” apoĭ „pîsat, pasat”. D. rom. vine rut. maláĭ, meláĭ, turtă, malaĭ; ung. malé. Bern. 2, 34 și 35). Est. Meĭ (V. meĭ). Prov. Vrabia malaĭ visează (și calicu comîndare saŭ praznic), fie-care se gîndește la ceĭa ce-ĭ place maĭ mult. Turtoĭ, turtă făcută din făină de popușoĭ (în vechime de meĭ) și din făină de grîŭ. Vest. Făină de porumb (de popușoĭ). A-țĭ fi trăit traĭu, a-țĭ fi mîncat mălaĭu, a fi trăit, a te fi folosit de ceva cînd țĭ-a fost vremea, a-țĭ fi făcut datoria la timpu tăŭ, a nu maĭ fi la modă, a fi ĭeșit din curentu lumiĭ. Vest. Iron. Mălaĭ spoit, om blond (pin aluz. la spoĭala albă de pĭelm a turteĭ numite „mălaĭ”). Trans. (mălaĭe pl.). Holde de porumb.

MĂLAI s. 1. făină de porumb, (reg.) făină de păpușoi. 2. (BOT.) mălaiul-cucului (Luzula pilosa) = (reg.) horști, părășin, păuniță.

mălai s. v. MEI. PORUMB.

mălai-tătăresc s. v. MĂTURĂ.

mălaie s. pl. v. MEIȘTE. PORUMB. PORUMBIȘTE.

mălái, mălaiuri, s.n. – (bot.) Porumb; plantă anuală, cu tulpina puternică, înaltă până la 3 m (Zea mays). În Transilvania, se cultiva începând cu sec. XVII (în timpul domniei principelui Rákóczi, 1631-1648). A înlocuit treptat meiul, devenind alimentul de bază în multe zone. „În anul 1736, a fost foametea cea mare în Maramureș. Atunci au murit 25 din populația județului. În urma foametei, guvernul a hotărât să introducă cultivarea cartofului și a porumbului” (Coman, 2004: 20-21). În anul 1778, mălaiul era deja aliment de bază în Maramureș: „Românii din Maramureș se nutresc mai ales cu cereale, în primul rând porumb. Carne mănâncă rar, preferă slănină și îndeosebi laptele și derivatele sale. Nu lipsește din hrana lor varza murată, fasolea, ridichile, merele, perele și prunele uscate” (scria medicul italian Antonio Candestrini la 1795, cf. Tomi, 2005: 95). Vezi și părinc (= mei, mălai mărunt), cultură autohtonă anterioară pătrunderii culturii de porumb. ♦ (onom.) Mălai, Mălăiescu, Mălaimare, nume de familie (20 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). ♦ Atestat sec. XVI (Mihăilă, 1974). – Et. nec. (DER, DEX, MDA); cuvânt autohton (Hasdeu, 1894). „Apare evidentă înrudirea cuvântului cu mămăligă, cu atât mai mult cu cât ambele lipsesc din dialecte. Dacă e vorba de o formație internă și expresivă ne-am putea gândi la o formă primitivă *mămălaie” (DER). Cuv. rom. > ucr. maljaj, pol. malaj (Miklosich, Berneker, cf. DER), rus. malai (Vasmer, cf. DER), bg. malai (Capidan, cf. DER), magh. malé (Edelspacher, cf. DER; Scriban, Bakos).

mălái, mălaiuri, s.n. – (bot.) Porumb (Zea mays L.), cultură de porumb, boabe de porumb, făină de porumb. Primele culturi de porumb apar în Maramureș la începutul sec. XVIII. Anterior, cultura autohtonă de bază era părincul „mei, mălai mărunt”. „Ploaia de mai, / Face mălai”. – Cuvânt autohton (Hasdeu 1894); Din rom. provin ucr. maljaj, pol. malaj, rus. malai, bg. malai, magh. malé (Macrea, Miklosich, Capidan, Bakos).

MĂLAI subst. 1. – (Băl II); Malai pren. (Dm); Mălai-mare (17 B IV 262); Mălai-negru (16 A I 267); Mălaiu, m. post., 1525 (16 B I 190); – 1574, mold.(Glos). 2. Mălaia b. (17 B I 297, IV 113); – Manea (17 B III 379); – țig. (16 B I 187); – megiaș (Drj 106) și s.; Mălă/escu, M. -(Î Div); Preda din Mălăești s. 3. Mălăiaș b. (Ur XXII 64); Mălăeș, mold. (CL; Sd VI 5). 4. Mălăete, Ioan olt (BCI VIII 21). 5. Mălăețul, B. (Olt). 6. Mălăilă (Hur). 7. + -nic sau subst. lainic: Malainic, Isaia, act.

a fierbe mălaiul expr. a-și cheltui banii.

a lua mălai expr. (intl.) a da lovitura, a se umple de bani.

a se ieftini mălaiul expr. (intl.) 1. a apărea un decret de grațiere sau amnistiere a unor fapte penale. 2. a se vota o lege sau un articol de lege penală care ușurează situația condamnaților penali.

a vântura mălaiul (cuiva) expr. a lua / a câștiga / a fura banii (cuiva).

a-i da (cuiva) mălaiul prin sită expr. a lua banii cuiva.

mălai s. n. sg. 1. meci de fotbal jucat de două echipe la o singură poartă. 2. bani.

mălai-mare expr. bărbat lipsit de dinamism și personalitate; bleg.

scump la tărâțe și ieftin la făină / la mălai expr. zgârcit la cheltuieli și risipitor când nu este cazul.