măgărie

MĂGĂRÍE, măgării, s. f. Comportare, atitudine, faptă sau vorbă obraznică, impertinentă; obrăznicie. – Măgar + suf. -ie.

MĂGĂRÍE, măgării, s. f. Comportare, atitudine, faptă sau vorbă obraznică, impertinentă; obrăznicie. – Măgar + suf. -ie.

MĂGĂRÍE, măgării, s. f. Faptă sau vorbă prostească; neghiobie, nerozie, obrăznicie, impertinență.

măgăríe s. f., art. măgăría, g.-d. art. măgăríei; pl. măgăríi, art. măgăríile

măgăríe s. f., art. măgăría, g.-d. art. măgăríei; pl. măgăríi, art. măgăríile

MĂGĂRÍE s. v. obrăznicie.

MĂGĂRÍE ~i f. Purtare, vorbă sau faptă prostească, impertinentă; neghiobie. /măgar + suf. ~ie

măgărie f. fig. vorbă sau faptă prostească.

măgăríe f. (și bg. [d. rom.] magariĭa). Purtare de măgar.

MĂGĂRIE s. aroganță, impertinență, insolență, necuviință, neobrăzare, nerușinare, obrăznicie, sfruntare, trufie, tupeu, (rar) semeție, (livr.) morgă, prezumție, (pop. și fam.) țîfnă. (E de-o ~ revoltătoare.)

măgărie, măgării s. f. comportament / atitudine / faptă sau vorbă obraznic(ă); impertinență; obrăznicie