mârlan

MÂRLÁN, mârlani, s. m. (Fam.) Om prost-crescut, grosolan, necioplit; bădăran, țopârlan. – Et. nec.

MÂRLÁN, mârlani, s. m. (Depr.) Om prost crescut, grosolan, necioplit; bădăran, țopârlan. – Et. nec.

MÎRLÁN, mîrlani, s. m. Om prost crescut, necioplit; termen disprețuitor folosit în trecut la adresa oamenilor simpli. Vrei un pumn de făină? Muncește, mîrlane, un an de zile. DUMITRIU, N. 19.

mârlán (fam.) s. m., pl. mârláni

mârlán s. m., pl. mârláni

MÂRLÁN adj., s. v. mitocan.

MÂRLÁN ~i m. Persoană care vădește lipsă de educație, cu apucături grosolane; bădăran; mitocan; mojic. /Orig. nec.

mîrlán m. (d. mîr, adică „om care mîrîĭe, nu vorbește frumos”, ca și „bădăran”, și sufixu -lan după ghĭorlan, corcolan. V. momîrlan). Est. Iron. Ghĭorlan, țopîrlan, mojic.

MÎRLAN adj., s. bădăran, grosolan, mitocan, mîrlănoi, mocofan, mojic, necivilizat, nepoliticos, ordinar, țărănoi, țoapă, țopîrlan, vulgar, (pop.) mocan, mocîrțan, modîrlan, pădureț, rîtan, țopîrcă, (reg.) mocodan, mocofănos, modîrlău, modoran, mogîldan, necunoscător, negîndit, negreblat, (Mold.) ghiorlan, (Transilv.) grobian, (înv.) gros, (fig.) necioplit. (Mare ~ mai ești, amice!)

MÎRLANCĂ s. bădărancă, rnitocancă, mojică, țoapă, țopîrlancă.

mârlan, -că mârlani, -ce s. m., s. f. 1. (peior.) persoană prost crescută / grosolană / necioplită. 2. (peior.) iubit, amant.