mânăstioară

MĂNĂSTIOÁRĂ, mănăstioare, s. f. Diminutiv al lui mănăstire. [Pr.: -sti-oa-. – Var.: mânăstioáră s. f.] – Mănăstire + suf. -oară.

MÂNĂSTIOÁRĂ s. f. v. mănăstioară.

MĂNĂSTIOÁRĂ, mănăstioare, s. f. Diminutiv al lui mănăstire. [Pr.: -sti-oa-. – Var.: mânăstioáră s. f.] – Mănăstire + suf. -oară.

MÂNĂSTIOÁRĂ s. f. v. mănăstioară.

MĂNĂSTIOÁRĂ, mănăstioare, s. f. Diminutiv al lui mănăstire. Scînteia o pînză de apă... Se bănuia și un colț de turn al unei mănăstioare. SADOVEANU, F. J. 372. – Pronunțat: -ti-oa-.

mănăstioáră/mânăstioáră (-ti-oa-) s. f., g.-d. art. mănăstioárei/mânăstioárei; pl. mănăstioáre/mânăstioáre

mânăstioáră v. mănăstioáră

mănăstioáră/mânăstioáră s. f. (sil. -ti-oa-), g.-d. art. mănăstioárei/mânăstioárei; pl. mănăstioáre/mânăstioáre

mânăstioáră v. mănăstioară

mînăstioáră (oa dift.) f., pl. e. Mînăstire mică, schit.