mursica

MURSECÁ, múrsec, vb. I. Tranz. 1. (Pop.) A mușca rupând, sfâșiind. 2. (Reg.) A strivi, a zdrobi oasele sau carnea unei ființe (vii); a învineți. ♦ Fig. A bate pe cineva. [Var.: mursicá vb.I] – Lat. morsicare.

MURSICÁ vb. I v. murseca.

MURSECÁ, múrsec, vb. I. Tranz. 1. (Pop.) A mușca rupând, sfâșiind. 2. (Reg.) A strivi, a zdrobi oasele sau carnea unei ființe (vii); a învineți. ♦ Fig. A bate pe cineva. [Var.: mursicá vb.I] – Lat. morsicare.

MURSICÁ vb. I v. murseca.

MURSECÁ, múrsec, vb. I. Tranz. 1. (Popular) A mușca, a rupe cu dinții, a sfîșia, [Pogoanele] erau subt puterea lui Ghiță Lungu, care sta asupra lor ca ursul cînd mursecă juninca. SADOVEANU, M. C. 154. Într-o zi un cîine turbat s-a năpustit în curtea popii, mursecînd pe Joian, un taur frumos. SANDU-ALDEA, U. P. 26. 2. Fig. A bate; a chelfăni. (Atestat în forma mursica) Cu baba și cu fata, de! merge să le mursici mai zdravăn; dar cu Țîca nu prea. CARAGIALE, M. 32. – Variantă: mursicá vb. I.

MURSICÁ vb. I v. murseca.

mursecá (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 3 múrsecă

mursecá vb., ind. prez. 3 sg. și pl. mursécă

MURSECÁ vb. v. atinge, bate, clefăi, învineți, lovi, molfăi, plescăi, sfârteca, sfâșia.

mursecá (múrsec, mursecát), vb. – A mușca (se zice numai despre animale). Mr. mursicare. Lat. morsicāre, din morsum (Pușcariu 1135; Candrea-Dens., 1179; Tiktin), cf. it. morsicare, sp. amusgar, gal. amosgar. – Der. mursecătură, s. f. (mușcătură); mîrsecăciune, s. f. (înv., stimul, tentație), pe care Tiktin încerca s-o explice prin sl.

A MURSECÁ múrsec tranz. pop. 1) A rupe în bucăți cu dinții; a sfârteca; a sfâșia. 2) A mânca cu lăcomie, înghițind pe nemestecate; a devora; a înfuleca. 3) A bate crunt; a snopi în bătaie. /<lat. morsicare

mursecà v. a mușca, vorbind de fiare sălbatice: cine e mursecat de șarpe, se păzește și de șopârlă PANN. [Lat. MORSICARE].

múrsec, a -á v. tr. (lat. mórsico, -áre, mușc de maĭ multe orĭ, d. mordére, morsum, a mușca; it. morsicare, morsecchiare, a mușca puțin, ușor. V. mordace, mușc). Vest. Mușc pe icĭ pe colo, vorbind de lupĭ și alte feare cînd apucă vre-o vită și o scapă. – În est mórsoc: a morsocat pămîntu în gură (Neam. Rom. 1915, 47, 3). Fig. A necăji, a tot izbi pe cineva.

murseca vb. v. ATINGE. BATE. CLEFĂI. ÎNVINEȚI. LOVI. MOLFĂI. PLESCĂI. SFÎRTECA. SFÎȘIA.