mura

MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); a pune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv).

MÚRĂ¹, mure, s. f. Fructul comestibil, negru și lucios, al murului¹. ◊ Expr. Mură-n gură = lucru (obținut) fără muncă, fără osteneală, de-a gata. – Lat. mora (pluralul, devenit sg., al lui morum „mură”).

MÚRĂ², mure, s. f. (Reg.; mai ales la pl.) Glandă, ganglion de la pieptul sau de la gâtul unor animale. – Cf. alb. mullë.

MÚRĂ³, mure, s. f. Parâmă folosită pentru a trage spre proră colțurile inferioare ale velelor pătrate. – Din it. mura.

MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. A ține unele legume într-o soluție de oțet sau în saramură pentru a le face să se acrească și să se conserve. ♦ Refl. (Despre unele legume ținute în oțet sau în saramură) A deveni acru și bun de mâncat; a se acri. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. A muia în apă plantele textile (în cursul procesului de prelucrare); a pune la topit. 4. Fig. A uda tare, până la piele. – Din moare (derivat regresiv).

MÚRĂ², mure, s. f. (Reg.; mai ales la pl.) Glandă, ganglion de la pieptul sau de la gâtul unor animale. – Cf. alb. mullë.

MÚRĂ¹, mure, s. f. Fructul comestibil, negru și lucios, al murului¹. ◊ Expr. Mură-n gură = lucru (obținut) fără muncă, fără osteneală, de-a gata. – Lat. mora (pluralul, devenit sg., al lui morum „mură”).

MÚRĂ³, mure, s. f. Parâmă folosită pentru a trage spre proră colțurile inferioare ale velelor pătrate. – Din it. mura.

MURÁ, murez, vb. I. Tranz. 1. (Cu privire la varză, castraveți etc.) A ține într-o soluție de oțet sau în saramură, ca să se acrească. Din partea mea, v-aș lăsa să-i luați și toți [bureții], că doar n-am să-i murez. CONTEMPORANUL, VII 485. ◊ Refl. Castraveții s-au murat. 2. A conserva nutrețurile în stare suculentă printr-un proces de fermentare. 3. (Cu privire la plante textile) A pune la topit, a topi. ◊ (Refl. pas.) Să ia de nevastă-o fată Ce știe inul să bată, Cînepă cum se murează. POP. 4. Fig. A uda. Era să plec la Neamțu... M-ar fi murat [ploaia] ca p-un cîine. DELAVRANCEA, A. 108.

MÚRĂ, mure, s. f. 1. Fructul comestibil, negru și lucios, asemănător cu smeura, al murului¹. Văd în zori cum merg s-adune Mure fetele. COȘBUC, P. I 262. Ea culege fragi și mure De sub brazi, de prin tufari. ALECSANDRI, P. A. 154. Spun lămurit Cum au mers urșii la o bătaie Și cîte mure ei au jertfit. ALEXANDRESCU, M. 349. Frumos e badea la gură, Ca și roua de pe mură. HODOȘ, P. P. 62. (în metafore și comparații) Mai mare dragul să fi privit pe Davidică... cu ochii mari, negri ca murele și scînteietori ca fulgerul. CREANGĂ, A. 95. Din ochi negri îți dă mure, Ce știu mințile să fure. BELDICEANU, P. 85. Pentru ochi ca murele Ocolesc pădurile,.JARNÍK-BÎRSEANU, 18. Ochișorii lin, Mura cîmpului! ALECSANDRI, P. P. 3. ◊ Expr. (În construcție cu verbele «a da», «a pica», «a aștepta», «a vrea» etc.) Mură în gură = fără muncă, fără oboseală, de-a gata. Cum să-i pice lui mură în gură o bucățică așa de bună. ISPIRESCU, M. V. 35. 2. Mur¹. Rugii murelor cu flori tîrzii și albe atîrnau între crăpăturile catifelate de mușchi. C. PETRESCU, S. 215. Acolo-n ochi de pădure, Lîngă trestia cea lină Și sub bolta cea senină Vom ședea în foi de mure. EMINESCU, O. I 54.

murá (a ~) vb., ind. prez. 3 mureáză

múră s. f., g.-d. art. múrei; pl. múre

murá vb., ind. prez. 1 sg. muréz, 3 sg. și pl. mureáză

múră (glandă, fruct, parâmă) s. f., g.-d. art. múrei; pl. múre

MURÁ vb. 1. a saramura. (A ~ legume.) 2. a (se) acri. (Varza s-a ~.)

MURÁ vb. v. topi.

MÚRĂ s. (BOT.) (reg.) pomiță.

MÚRĂ s. v. dudă, pipotă, rânză, saramură, stomac măcinător.

MÚRĂ s.f. (Mar.) 1. Manevră curentă prin care colțul de jos al unei vele se întinde spre proră. 2. Expresie folosită pentru a arăta poziția velierului în raport cu vântul. [< it. mura].

MÚRĂ s. f. (mar.) 1. parâmă care fixează colțul de vânt al unei vele (la velierele mari). 2. parâmă care întinde spre pupă colțul de jos al velei. ♦ ~ la tribord (sau la babord) = poziție a unui velier care primește vântul din tribord (babord). (< it. mura)

múra (múre), s. f. – Prapur, mezenter. – Mr. (a)mură. Probabil dintr-un lat. *mula (Meyer, Neugr. St., III, 45; Pascu, I, 34; Candrea; cf. Mușlea, Dacor., VIII, 212), cf. alb. muljë (după Capidan, Raporturile, 515, din alb.), ngr. μούλα, fr. mule. Der. din gr. μύλη (Giuglea, LL, II, 46) este mai puțin probabilă. – Din rom. provine bg. mura (Romansky 121; Capidan, Raporturile, 209).

A MURÁ ~éz tranz. 1) (legume, fructe) A pune la acrit într-o soluție specială (în scopul consumării sau al conservării). 2) (nutrețuri suculente) A supune fermentării pentru a conserva. 3) (plante textile) A ține (un timp oarecare) în apă înainte de prelucrare (pentru a separa fibrele de tulpină); a topi. 4) fig. (despre ploaie) A uda până la piele; a face leoarcă. /Din moare

A SE MURÁ se ~eáză intranz. (despre legume, fructe) A deveni bun pentru consum, înăcrindu-se. /Din moare

MÚRĂ ~e f. Fructul murului. * Mura-n-gură ceva obținut fără osteneală, de-a gata. /< lat. mora

múră² s.f. sg. (reg.) saramură în care se pune varza la acrit pentru iarnă.

murà v. a pune legume în oțet sau saramură. [V. mură].

mură f. 1. rodul murului; 2. Tr. dudă: ochi negri ca murele; 3. pl. murele gâtului, amigdale; 4. rânză (la bou). [Lat. MORA].

mură f. saramură în care se pune varza ce se înăcrește pentru iarnă. [Mold. moare = lat. MURIA].

1) múră f., pl. e (lat. môrum, pop. môra, a. î.; it. cat. sp. mora, vfr. meure, nfr. mûre, pg. amora). Fructu muruluĭ: o cofă de mure. Ochĭ ca murele, ochĭ negri și frumoșĭ. A aștepta mură’n gură, a aștepta cîștig fără muncă, pară mălăĭață. Amigdală (ghindură) la gîtu vitelor. V. momiță 2.

2) múră f., pl. e și ĭ ca gurĭ (orig. nest.). Munt. Mesenter (în măcelărie).

3) *múră f., pl. e și ĭ ca gurĭ (it. mura). Mar. Funia care ține fix vîrfu anteneĭ la prora bărciĭ și care se numește și banie. V. scotă.

muréz v. tr. (d. moare, lat. mŭria. V. muriat). Pun în salamură saŭ în oțet ca să se acrească și să se conserve, vorbind de legume: a mura castravețĭ, varză. V. marinez.

MURA vb. 1. a saramura. (A ~ legume.) 2. a (se) acri. (Varza s-a ~.)

mura vb. v. TOPI.

MURĂ s. (BOT.) (reg.) pomiță.

mură s. v. DUDĂ. PIPOTĂ. RÎNZĂ. SARAMURĂ.

murá, murez, vb. tranz, refl. – 1. A ține legumele în saramură pentru a le conserva. 2. A muia lutul în apă înainte de operația de frământare (în industria ceramicii). 3. (fig.) A (se) uda până la piele. – Der. regr. din moale (DEX, MDA).

MUR (MURA), râu în Europa Centrală (Austria, Slovenia și Croația), afl. dr. al Dravei; 449 km. Izv. din M-ții Tauern Înalți, trece prin Leoben și Graz, iar în cursul inf., pe o mică porțiune, formează granița între Croația și Slovenia. Hidrocentrale.

MURĂ subst. 1. Mura, Ioan, act.; – f. (Băl I). 2. Murea (B răz 47). 3. Cu alte sufixe: Murinel, moșn. (17 B III 4); Murașa b. (16 A I 10).

a aștepta să-i pice mură-n gură expr. (pop.) a nu acționa pentru atingerea unui scop; a rămâne impasibil într-o situație în care s-ar impune o acțiune imediată

a se mura până la oase expr. a se uda până la piele (pe ploaie).

a-i da cuiva mură-n gură expr. a-i da cuiva aproape integral soluția unei probleme pe care ar trebui s-o rezolve singur.

mura, murez I v. t. (eufem.) a uda cu urină (mai ales un așternut, scutece etc.). II v. r. (eufem. – d. copiii mici) a urina (în pat, în scutece etc.).

mură-n gură expr. lucru fără muncă / fără osteneală / de-a gata.