mumă

MÁMĂ, mame, s. f. 1. Femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa; maică, muică, mamaie, mamacă, neneacă. ◊ Loc. adj. De mamă = (despre relații de rudenie) care se află în linie maternă. ◊ Expr. Vai de mama mea (sau ta, lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). (De) mama focului = grozav, strașnic, extraordinar. La mama dracului = foarte departe. De când mama m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut = de când sunt (sau ești, este etc.) pe lume; de totdeauna. De (sau pe) când era mama fată (mare) = de foarte multă vreme. (Pop.) A cere cât pe mă-sa = a pretinde un preț exagerat. O mamă de bătaie = o bătaie strașnică. ♦ Femela unui animal în raport cu puii ei. 2. (La voc.) Termen (afectuos) cu care o femeie se adresează copiilor ei sau, p. ext., unei persoane mai tinere. 3. Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (în vârstă). 4. Compuse: Mamă-mare (sau, pop., bătrână, bună) = bunică. Mamă-soacră = soacră. Mama (sau muma)-pădurii (sau -pădurilor) = a) personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o bătrână urâtă și rea, care umblă prin păduri ademenind copii, ucigând oameni etc.; b) plantă erbacee, parazită, cu tulpina fără frunze, acoperită cu solzi și cu flori purpurii (Latharea squamaria). 5. Fig. Izvor, cauză. [Var.: (reg.) múmă s. f.] – Lat. mamma.

MÚMĂ s. f. v. mamă.

MÁMĂ, mame, s. f. 1. Femeie considerată în raport cu copiii ei, nume pe care i-l dau copiii acestei femei când i se adresează sau când vorbesc despre dânsa; maică, muică, mamaie, mamacă, neneacă. ◊ Mamă eroină = (În trecut) titlu care se acorda femeilor cu cel puțin zece copii în viață. ◊ Loc. adj. De mamă = (despre relații de rudenie) care se află în linie maternă. ◊ Expr. Vai de mama mea (sau ta, lui etc.) = vai de mine (sau de tine, de el etc.). (De) mama focului = grozav, strașnic, extraordinar. La mama dracului = foarte departe. De când mama m-a (sau te-a, l-a etc.) făcut = de când sunt (sau ești, este etc.) pe lume; de totdeauna. De (sau pe) când era mama fată (mare) = de foarte multă vreme. (Pop.) A cere cât pe mă-sa = a pretinde un preț exagerat. O mamă de bătaie = o bătaie strașnică. ♦ Femela unui animal în raport cu puii ei. 2. (La voc.) Termen (afectuos) cu care o femeie se adresează copiilor ei sau, p. ext., unei persoane mai tinere. Florico, mamă, să ne scrii!. 3. (În sintagmele) Mamă mare (sau, pop., bătrână, bună) = bunică. Mamă soacră = soacră. 4. Termen de politețe folosit de cineva pentru a vorbi cu (sau despre) o femeie (în vârstă). 5. Compus: mama (sau muma)-pădurii (sau -pădurilor) = a) personaj din mitologia populară, închipuit de obicei ca o bătrână urâtă și rea, care umblă prin păduri, cântând sau bocind, ademenind copii sau chiar mâncând oameni; b) plantă erbacee, parazită, cu tulpina fără frunze, acoperită cu solzi și cu flori purpurii (Latharea squamaria). 6. Fig. Izvor, cauză. [Var.: (reg.) múmă s. f.] – Lat. mamma.

MÚMĂ s. f. v. mamă.

MÁMĂ, mame, s. f. 1. Femeie care are copii; nume pe care i-l dau copiii cînd i se adresează sau cînd vorbesc despre dînsa; maică. Văzu... ochii albaștri și duioși ai mamei care l-a strîns la sîn și l-a legănat. SADOVEANU, O. VII 101. Vocea mamei tremura de plîns. SAHIA, N. 56. Nici flăcări, nici potopul, nici mii de limbi infame Nu pot să pună stăvili pornirii unei mame. COȘBUC, P. II 189. Încetul cu încetul, icoana bunei și iubitoarei lui mame i se lămuri în minte, VLAHUȚĂ, O. A. I 101. (În forma mumă) Și mumă, frați, prieteni, și toți pe cîți iubisem, Coprinși de-o jale-adîncă plîngîndu-mă-i vedeam. MACEDONSKI, O. I 42. Pentru unii mumă, pentru alții ciumă. ◊ (Familiar și popular, nearticulat, urmat de adjectivul posesiv de pers. 2 și 3 sg.) a) Copilul pășește lîngă mamă-sa. b) (În forma prescurtată mă- din vechiul îmă-. E mă-sa colo-n sat, Dar e rămasă de bărbat Și-i tînără, și-i greu! COȘBUC, P. I 230. Pe mă-sa n-a apucat-o. VLAHUȚĂ, N. 181. c) (La gen.-dat., în forma mumîne, mumîni – prescurtat mîne- sau mîni- Au spus mîni-sale ce au aflat. SBIERA,, P. 23. Fiii să răped atunci cu toții în casă, la patul mîne-sa. CREANGĂ, P. 15. Fără voia mîni-sa. TEODORESCU, P. P. 623. Mamă-eroină = titlu oficial acordat unei femei care are cel puțin zece copii în viață. Unui mare număr de femei li s-a decernat înaltul titlu de «Mamă-eroină». SCÎNTEIA, 1954, nr. 2913. ◊ Loc. adj. De mamă = (ca) al mamei, matern. Dragoste de mamă. ◊ Expr. Vai de mama lui = vai de el. N-au și dînșii neveste și copii și necazuri, de vai de mama lor? C. PETRESCU, Î. II 8. Mamă-mare = bunică. Mam’mare, mamițica și tanti Mița au promis tînărului Goe să-l ducă în București. CARAGIALE, O. II 159. Mamă vitregă = a doua soție a cuiva în raport cu copiii acestuia dintr-o căsătorie anterioară. Și această mamă vitregă... îi apăruse... ca o madonă a fatalității. GALACTION, O. I 144. (În opoziție cu mamă vitregă) Mamă bună = mamă adevărată. Mama mea bună nu m-ar fi vîndut. DAVIDOGLU, M. 20. (În basme) Mama-pădurii (sau pădurilor) = personaj cu puteri miraculoase și înfățișare înfricoșătoare, simbolizînd elementul rău. Urla prin aerul cernit mama-pădurilor cea nebună. EMINESCU, N. 7. (În imprecații, amenințări sau în exclamații de mirare, de ciudă, de necaz etc.) Mama-dracului = personaj imaginar, socotit a fi mai rău decît dracul. Nu blestema, babo, că te ia mama-dracului. PAS, Z. I 51. Dar oare pe acesta cum mama-dracului l-a mai fi chemînd? CREANGĂ, P. 245. (Expr.) La mama-dracului = să nu-l mai văd; foarte departe. ♦ (Uneori determinat prin «soacră») Nume dat de ginere sau de noră soacrei sale. ♦ (În vorbirea afectivă, adesea cu funcțiune de atribut genitival pe lîngă «dragul», «puiul» etc.) Nume pe care și-l dă însăși femeia, vorbind cu copiii ei. Dragii mamei copilași! eu mă duc în pădure. CREANGĂ, P. 19. De-aș avea un copilaș, Dragul mamei îngeraș! ALECSANDRI, P. A. 60. Draga mamei torcătoare, Cînd te-i duce-n șezătoare, Spune-i badei la urechie, Că ești tinerică vechie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 448. ♦ (La vocativ) Nume pe care femeia îl dă copilului ei, adesea și unei persoane străine, pentru a marca un raport de familiaritate și de afecțiune. Radule mamă, vezi de nu ne uita. VLAHUȚĂ, N. 7. Nume dat unei femei (mai în vîrstă), în semn de respect sau de afecțiune. Alături de părinții mei, în inima mea își are locul mama Sia. M. I. CARAGIALE, C. 73. Soarele trecuse de prînzul cel mic și moș Matei cu mama Ioana nu mai soseau. MIRONESCU, S. A. 78. Săruta frumos mîna părintelui și mamei preotese. VLAHUȚĂ, N. 9. 4. (În expr.) O mamă de bătaie = o bătaie strașnică, grozavă. Cea întîi se chema bătaie, iar a doua o bătaie ca aceea, ori o mamă de bătaie. SADOVEANU, B. 12. Se așterne tata să ne burdușească o mamă de bătaie. C. PETRESCU, R. DR. 132. De mama focului = cu mare intensitate, cu încordare, în gradul cel mai înalt; extraordinar, strașnic. Mitralierele prinseră a răpăi de mama focului. CAMILAR, N. I 196. Se apucase, că n-avea nici o treabă, să mai dreagă gardul și cioplea și bocănea de mama focului. REBREANU, R. II 62. Era frumoasă de mama focului. CREANGĂ, P. 276. – Variantă: (regional) múmă (ISPIRESCU, E. 384) s. f.

MÚMĂ s. f. v. mamă.

!lă-mă-mámă (pop.) s. m. și f., g.-d. lui lă-mă-mámă; pl. lă-mă-mámă

máma-pădúrii v. múma-pădúrii

Máma-Pădúrii v. Múma-Pădúrii

mámă s. f., g.-d. art. mámei; pl. máme

!mámă-máre s. f., art. máma-máre, g.-d. art. mámei-mári; pl. máme-mári

mámă-sa v. mámă-ta

!mámă-soácră (-soa-cră) s. f., art. máma-soácră, g.-d. art. mámei-soácre; pl. máme-soácre

!mámă-ta (-sa) (pop.) s. f. + adj. pr., g.-d. mámă-tii (-sii)

mărítă-mă-mámă (plantă) s. f.

múma-pădúrii / máma-pădúrii (plantă, boală, femeie urâtă și rea) s. f. art., g.-d. art. múmei-pădúrii / mámei-pădúrii

Múma-Pădúrii / Máma-Pădúrii (personaj) s. propriu f., g.-d. Múmei-Pădúrii / Mámei-Pădúrii

lă-mă-mámă s. m. invar.

máma-pădúrii (plantă, boală, femeie urâtă și rea) s. f.

Máma-Pădúrii/Múma-Pădúrii s. pr. f. art., g.-d. Mámei-Pădúrii/Múmei-Pădúrii

mámă s. f., g.-d. art. mámei; pl. máme

mámă-máre s. f., art. máma-máre, g.-d. art. mámei-mári

mámă-soácră s. f. (sil. -cră), art. máma-soácră, g.-d. art. mámei-soácre

mámă-ta (-sa) s. f.+ adj., g.-d. mámă-tii (-sii)

Múma-Pădúrii v. Mama-Pădurii

MAMA-HÚCIULUI s. v. mama-pădurii.

MAMA-PĂDÚRII s. v. barba-popii, năprasnică, sânziene-de-pădure, vinariță.

MAMA-PLOÁIE s. v. caloian.

MÁMĂ s. 1. (pop.) maică, (reg.) mamacă, mamaie, muică, (prin Transilv.) babă, (Mold.) neneacă, (înv.) mușă, (fam.) bătrâna (art.), mimă. (Dânsa e ~ copilului.) 2. mamă-mare v. bunică. 3. (MITOL. POP.) Mama-Pădurii = (reg.) pădureana (art.), pădureanca (art.), păduroaica (art.), fata-pădurii, mama-codrului, mama-huciului, mama-ogașilor, surata-din-pădure, vidma-pădurii, vâlva-pădurii. (~ este un personaj din mitologia populară.) 4. v. matcă. 5. (BOT.) Mama-Pădurii (Lathraea squamaria) = (reg.) șerpariță, buricul-pământului, cucuruz-de-pădure, floarea-șarpelui, iarba-șarpelui, murea-pădurilor.

MÁMĂ s. v. cauză, obârșie, origine.

MAMĂ BĂTRÂNĂ s. v. bunică, mamă-mare.

MAMĂ BÚNĂ s. v. bunică, mamă-mare.

MUMA-PĂDÚRII s. v. caloian.

MUMA-PĂDÚRILOR s. v. mama-pădurii.

mámă (máme), s. f. – Femeie considerată în raport cu copiii ei. – Mr., megl. mamă. Creație expresivă, probabil continuarea directă a lat. mamma (Diez, I, 260; Pușcariu 1019; Candrea-Dens., 1044; REW 5307). Este cuvînt infantil, de uz foarte general, bazat pe ideea de „hrană” sau „persoană care procură hrana”; în așa fel că ajunge să semnifice atît „mamă” cît și „țîță”; cf. v. gr. μάμμα, ngr. μάμα alb. mëmë, sl. (bg., sb., cr., rus.) mama, mag. mama, it. mamma, fr. maman, sp. mama etc. Continuarea lat. mamma pare să se demonstreze prin mr. mămos „care are gușă”. Fără îndoială, există unii care-l pun în legătură cu alb. (Philippide, II, 646), și cu sl. (Cihac, II, 185; Conev 57; cf. Pușcariu, Lr., 281). E cuvînt de largă circulație (ALR, I, 155). În limbaj vulgar, în Munt., se abreviază cu un adj. posesiv: mă-ta (< mamă-ta) mă-sa (< mamă-sa), cf. it. mammata, mr. mă-ta. Cf. muma, mămăligă. Der. mamaie, s. f. (mamă); mămică, s. f. (mamă); mămucă, s. f. (Mold., mamă); mamă-mare, s. f. (bunică); mucă, s. f. (Olt., mamă), reducere din mămucă; muică, s. f. (Olt., mamă), încrucișare a cuvîntului anterior cu maică.

múmă (múme), s. f. – 1. Mamă. – 2. Regina albinelor. – Muma pădurii, femeie căpcăun; vinariță (Asperula odorata); alte plante (Lathraea squamaria; Spiraea aruncus). – Var. î(n)mă, imă. – Mr., megl. mumă. Creație expresivă din limbajul infantil, cf. mamă, momîie. Der. din mamă prin intermediul unei forme cu a aton, ca mamă tá (Tiktin; REW 5277), este suspectă, fiindcă această formă nu suferă nici o reducere (mă-sa există, fără îndoială, pentru masa, atestat în sec. XVI, în loc de ma(mă)-sa). Mumîni, pl. înv. de la mumă, pare o formație analogică, precum tătîni, frățîni (după Tiktin, din lat. mammanis). REW 5277 îl derivă pe îmă din lat. amma; pentru folosirea lui imă, cf. Ghibănescu, Arhiva, VII, 651-7 și VIII, 367. – Din rom. provine ngr. μοῦμα „vrăjitoare” (Murnu, Lehnw., 32).

MÁMĂ ~e f. 1) (folosit și ca termen de adresare) Femeie în raport cu copiii pe care i-a născut. 2) (folosit și ca adresare respectuoasă) Femeie în vârstă; maică. ◊ ~ bună mamă adevărată. ~ vitregă soția unui bărbat în raport cu copiii acestuia din altă căsătorie. ~-soacră mama soției sau a soțului în raport cu ginerele sau cu nora. ~ adoptivă femeie care a înfiat un copil. 3) (folosit ca adresare drăgăstoasă față de un copil) Copilașule! 4) Punct inițial al unui lucru; origine. Repetiția este ~a învățăturii. 5) Femelă a unui animal în raport cu puii săi. ◊ ~a-pădurii a) personaj fantastic închipuit ca o bătrână gheboasă, urâtă și rea; b) plantă erbacee parazită, cu tulpina fără frunze și cu flori roșii. [G.-D. mamei] /<lat. mamma

lă-mă-mamă m. om copilăros: dacă găsește vr’un lă-mă-mamă PANN. [Lit. spală-mă (la cap), mamă!].

mama-pădurii f. 1. zină rea de pădure, care se aține la marginea codrului și (sub forma unei babe gârbove și sgârcite) momește pe cei rătăciți să-i pearză; 2. ființă monstruoasă, urîtă și spăimântătoare: lua-l’ar mama-pădurii! 3. numele unei plante de pădure (Asperula odorata).

mamă f 1. femeie ce a născut un copil; 2. fig. țară de origină, cauză primă: lenea e mama tuturor vițiilor; 3. femeie bătrână și termen de gingășie către un copilaș: mamă dragă; de mama focului, nevoie mare, cumplit de. [Lat. MAMMA, termen din graiul copiilor (însemnând totdeodată mamă și lapte sau țâță) de unde și variantele mămă (scurtat mă) și mumă].

mater dolorosa f. («mama cea îndurerată»), reprezentarea sf. Fecioare lăcrămând la picioarele Crucii.

mă f. abreviațiune din dial mămă, mamă: mă-ta, mă-sa.

mumă f. V. mamă.

lắ-mă-mámă s. m. fără pl. (imper. d. laŭ, mă laŭ și voc. mamă). Iron. Om fără energie, bleg, tîmpit.

mámă f., pl. e (lat. mamma, mamă, țîță; fr. maman, mamă; sp. mamá, mamă, pg. mamái, țîță; ngr. máma, mamă; vsl. sîrb. rus. máma, ung. mama). Femeĭe (saŭ femelă) care a născut, care are copiĭ (saŭ puĭ). Fig. Epitet respectos adresat uneĭ femeĭ din popor maĭ bătrîne de cele maĭ tinere: mama Ileana. Termin de gingășie adresat de o mamă saŭ de altă femeĭe unuĭ copil (cela ce e un non-sens): astîmpără-te mamă! Aceĭa care îngrijește ca o mamă: regina Elisabeta a Româniiĭ era o mamă a săracilor. Țara, locu de unde a început un lucru: Grecia e mama artelor. Cauză, izvor: lenea e mama sărăciiĭ. Mama noastră comună, pămîntu. Mama credincĭoșilor, biserica. Patria mamă, țara care a fundat o colonie. Limbă mamă, limba din care s’a dezvoltat altele. Regină mamă, regină care nu maĭ este pe tron și al căreĭ fiŭ domnește în locu regeluĭ mort orĭ care a abdicat. Mama păduriĭ, femeĭe foarte urîtă din poveștĭ. Mama ploiĭ, caloĭan (Gorj). – În Mold. (sec. 17) și îmă, îmmă și înmă, neobișnuit la vocativ (din mă[sa] cu î sprijinitor ca în îmĭ). În Munt. Olt. (și azĭ) mumă, neobișnuit la vocativ (din mămînĭ, mumînĭ, lat. pop. la ac. mammanem). Prov. Pentru uniĭ mumă, și pentru alțiĭ cĭumă, se zice cînd țiĭ parte unora în dauna altora.

*máter dolorósa, cuv. latine care înseamnă „mama întristată”, vorbind de Maĭca Domnuluĭ.

múmă, V. mamă.

mama-pădurii s. v. BARBA-POPII. NĂPRASNICĂ. SÎNZIENE-DE-PĂDURE. VINARIȚĂ.

mama-ploaie s. v. CALOIAN.

mamă s. v. CAUZĂ. OBÎRȘIE. ORIGINE.

MAMĂ s. 1. (pop.) maică, (reg.) mamacă, mamaie, muică, (prin Transilv.) babă, (Mold.) neneacă, (înv.) mușă, (fam.) bătrîna (art.), mimă. (Dînsa e ~ copilului.) 2. mamă mare = bunică, (pop.) bună, (înv. și reg.) mătușă, moașă, (reg.) bîtă, maică, mamaie, mamancă, mamă bătrînă, mamă bună, (prin Transilv.) babă, (prin vestul Transilv.) bobă, (Mold.) iacă. 3. mama-pădurii =(reg.) pădureana (art.), pădureanca (art.), păduroaica (art.), fata-pădurii, mama-codrului, mama-huciului, mama-ogașilor, surata-din-pădure, vidma-pădurii, vîlva-pădurii. (~ este un personaj din mitologia populară.) 4. (ENTOM.) împărăteasă, matcă, regină, (reg.) crăiasă, crăiță, muscă-mare. (~ albinelor.) 5. (BOT.) mama-pădurii (Lathraea squamaria) = (reg.) șerpariță, buricul-pămîntului, cucuruz-de-pădure, floarea-șarpelui, iarba-șarpelui, murea-pădurilor.

mamă bătrînă s. v. BUNICĂ. MAMĂ MARE.

mamă bună s. v. BUNICĂ. MAMĂ MARE.

MĂRITĂ-MĂ-MAMĂ s. (BOT.; Rudbeckia laciniata) (reg.) ruji-galbene (pl.).

muma-pădurii s. v. CALOIAN.

cabínă-mámă s. f. (astr.) Cabina principală dintr-o navă cosmică ◊ „Collins [...] va rămâne singur la comanda cabinei-mamă.” Sc. 21 VII 69 p. 6. ◊ „Admițând că o nouă defecțiune a dispozitivului de cuplare a survenit la întoarcerea lui S. și M. de pe Lună – a precizat F. – situația va fi grea, dar nu dramatică, fiind asigurate atât mijloacele necesare revenirii lor în condiții de securitate în interiorul cabinei-mame, cât și materialul selenar.” R.l. 3 II 71 p. 6 (din cabină + mamă, după fr. cabine-mère; DMN 1969)

fátă-mámă s. f. Tânără necăsătorită, cu un copil pe care și-l crește singură ◊ „Lena Grove, fata-mamă, traversează cartea cu calmul intemporal al zeităților. Ea pare să poarte cu sine eternitatea, trăind într-un prezent continuu.” R.lit. 29 XII 73 p. 15 (din fată + mamă; cf. fr. fille-mère, it. ragazza madre)

feméie-mámă s. f. ♦ 1. Femeie în calitate de mamă ◊ „Am fost mișcată de rândurile scrise în ziar despre femeia-mamă.” Sc. 7 XII 66 p. 2. ◊ „În proiectele de statut și-au găsit precizarea sarcinile sindicatelor în domeniul aplicării cu strictețe a prevederilor legislației muncii în ce privește ocrotirea femeii, a femeii-mame în special [...]” Sc. 26 III 71 p. 4. ◊ „Sănătatea femeii-mame – obiectiv cotidian de maximă importanță al activității medicale.” Sc. 2 III 75 p. 4. ◊ „Cert lucru, condiția de astăzi a femeii-mamă este cel mai bun argument al grijii deosebite ce este arătată mamei [...]” R.l. 9 X 84 p. 2; v. și Luc. 2 XII 67 p. 1, R.l. 4 VII 73 p. 2, Sc. 9 XII 73 p. 2, R.l. 26 IX 75 p. 5; v. și femeie-medic. **2. Gravidă v. thalidomidă (1972) (din femeie + mamă)

mámă-surogát s. f. Femeie care dă naștere unui copil dintr-un embrion generat prin fecundarea ovulului unei alte femei care nu poate să ducă la bun sfârșit sarcina ◊ „[...] dacă soția este aceea care nu poate face copii, a început să se recurgă la soluția «mamelor surogat», adică la inseminarea artificială – contra unei sume substanțiale – a unei femei care se angajează, în scris, să renunțe la orice drepturi asupra copilului după nașterea sa.” R.l. 2 II 84 p. 6 (cf. it. madre surogato; PN 1985)

návă-mámă s. f. Navă-bază ♦ 1. (astr.) ◊ „Ei au anunțat că modulul lunar cu care vor coborî pe satelitul natural al Pământului va purta denumirea codificată «Eagle» (Vulturul) iar nava-mamă va rămâne pe orbita lunară pentru a aștepta reîntoarcerea.” Sc. 7 VII 69 p. 4; v. și recuplare. ♦ 2. (mar.) ◊ „Noua unitate de pescuit va fi dotată cu un elicopter pentru survolarea mării, depistarea bancurilor de pești și asigurarea legăturilor între nava-mamă și flotila sa de pescadoare.” Sc. 16 V 78 p. 5; v. și desalinizare (din navă + mamă, probabil după model engl.)

plántă-mámă s. f. (bot.) Plantă cultivată pentru a genera alte noi plante ◊ „Cercetătorii cutreieră pădurile și aleg de acolo speciile cele mai valoroase. Ele sunt aduse la stațiune și devin plante-mamă.” Sc. 14 V 63 p. 1. ◊ „Din semințele și puieții crescuți din rădăcina plantei-mamă devenită piesă de muzeu, cresc azi în ghivece speciale câteva sute de urmași viguroși.” Sc. 21 II 82 p. 2; v. și I.B. 10 I 78 p. 4 (din plantă + mamă)

soțíe-mámă s. f. Soție care are copii ◊ „T.J. a interpretat rolul zgomotoasei, certăreței și văicăreței soții-mame a familiei italiene de mare sărăcie.” R.l. 7 IV 71 p. 2. ◊ „Ce mai putea face I.M.? Să-și asocieze pentru rolul soției-mame o intepretă fină, inteligentă și sensibilă, ca O.T.” R.l. 14 III 74 p. 2 (din soție + mamă)

vas-mámă s. n. ◊ „Construcția unui tanc petrolier de un milion de tone este destul de ingenioasă. El se compune dintr-un vas-mamă și patru chesoane detașabile, care fac corp comun cu nava.” R.l. 19 XII 74 p. 6; v. și anteprogramat (1973) //din vas + mamă//

rocă mamă, 1. (engl.= source rock) în geologia petrolului, roca în care s-au format hidrocarburile și din care apoi acestea pot migra spre roca magazin; în general sunt roci pelitice; ex.: șist. disodilice din C. Orient.; 2. roca din a cărei erodare provine materialul detritic ce participă la formarea unui sediment sau din a cărei alterare fizico-chimică provine solul și aria sursă

múmă, mume, s.f. – (pop.; înv.) Mamă. ♦ (mit.) Muma Pădurii, ființă mitologică, de care se tem toate mamele cu copii mici, numită și Vidmă de Pădure, Mama huciului, Pădureana sau Păduroaica etc.; divinitate rea, nefastă. În Maramureș numită și Zanca sau Potca. Muma Vântului, personaj mitologic din basmele românești. Simbolizează stihiile dezlănțuite ale naturii. ♦ (top.) Izvorul Mumii Vântului (în loc. Dumbrava – Lăpuș) (Vișovan, 2008: 124). – Din mamă (< lat. mamma) (MDA). Cuv. rom. > ngr. moyma „vrăjitoare” (Murnu, cf. DER).

A WOMAN’S FUTURE IS NOT WITH HER MOTHER (engl.) viitorul unei femei nu este alături de mama sa – G.B. Shaw, „Too true to be good”, 1114.

BELLA MATRIBUS DETESTATA (lat.) războaiele (sunt) urâte de mame – Horațiu, „Ode”, I, 1, 24-25.

MUMA-PĂDURII, personaj din basmele populare românești. Simbol al forțelor negative ale naturii, este dușmana eroilor pozitivi. Trăiește singuratică în inima pădurii, are o înfățișare grotescă, este plină de răutate și mărginită. Totdeauna este învinsă de forțele binelui.

PROLEM SINE MATRE CREATAM (lat.) prunc născut fără mamă – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, II, 553. Lucrare elaborată fără ca autorul să se inspire din vreun model. Montesquieu a pus aceste cuvinte drept epigraf la „L’Esprit des lois”.

REPETITIO EST MATER STUDIORUM (lat.) repetiția este mama învățăturii – Precept folosit inițial în școlile de limbă latină și care a căpătat apoi valoare generală: prin repetare, cunoștințele se fixează mai temeinic.

LATHRAEA L., MAMA PĂDURII, fam. Scrophulariaceae. Gen originar din Europa, Asia, în păduri umede, parazite pe planta lemnoase, 5 specii. Flori (caliciul 4-fidat, lobii lați, campanulat, cilindrul corolei drept cu buze erecte, buza inferioară cu 3 lobi, mai scurtă decît cea superioară, care este lată, zdrențuită sau în formă de coif, 4 stamine) albe, galbene, albăstrui, roșii, în raceme unilaterale, pendente. Tulpină scvamoasă, ramificată la bază. Rizom ramificat, învelit cu scvamele cărnoase, albe.

a împărți urări de mamă expr. (glum., eufem.) a înjura (pe cineva) de mamă.

a înjura ca un birjar / ca la ușa cortului / de mama focului / de toți sfinții expr. a înjura foarte urât.

a se ține de fusta / de poala mamei expr. a fi exagerat atașat de mamă.

a trage (cuiva) o mamă de bătaie expr. a bate (pe cineva) foarte tare.

a-l lua dracul / mama dracului / naiba expr. (peior.) a muri

a-l pupa mă-sa rece expr. (vulg.) a muri; a fi omorât.

adio, mamă expr. (înv., glum.) băutură alcoolică ieftină, de proveniență dubioasă, cu arome și coloranți chimici

de când l-a făcut mă-sa expr. din totdeauna.

de mama focului expr. cu intensitate; cu pasiune.

facere(a) de bine (e) futere de mamă prov. (obs.) generozitatea arătată altuia are adesea urmări nefaste pentru binefăcător.

futu-i (mama mă-sii)! interj. (obs.) (cu conotații admirative, cât și de respingere) extraordinar!

la mama dracului expr. (pop.) foarte departe.

mama iedului expr. (adol., er.) poziție a femeii în timpul actului sexual în care penetrarea vaginului se face pe la spate.

mamă de bătaie expr. bătaie strașnică.

pentru unii mumă, pentru alții ciumă expr. (pop.) care este părtinitor în relațiile cu oamenii.

să moară Bibi / mama / ortu’ expr. (vulg.) folosită pentru a convinge un interlocutor de adevărul unei afirmații anterioare.