muică

MÚICĂ, muici, s. f. (Reg.) Mamă, maică. – Cf. mamă.

MÚICĂ, muici, s. f. (Reg.) Mamă, maică. – Cf. mamă.

MÚICĂ s. f. (Regional) Mamă, maică. Bătrîna zîmbi, cu sticla întinsă: păi, i-l umplu, muică. DUMITRIU, N. I. 46.

múică (reg.) s. f., g.-d. art. múicii/múichii; pl. múici

múică s. f., g.-d. art. múicii/múichii; pl. muici

MÚICĂ s. v. mamă, mătușă, tanti.

muică f. maică, în locuțiunea exclamativă: muică, Doamne! [Scurtat din mămuică].

máĭcă f., pl. ĭ (bg. maĭka, sîrb. majka și maja, d. vsl. mati, mamă. V. matcă). Mamă (Rar). Titlu onorific dat uneĭ călugărițe: maĭca Eŭdoxia. Maĭca Domnuluĭ, mama luĭ Hristos. Interj. Maĭcă! maĭcă! Da nebun eștĭ! – Și muĭcă.

múĭcă f. (din mămuĭcă, dim. d. mamă). Olt. Maĭcă (maĭ mult ca interj. de mirare saŭ de admirațiune: Muĭcă! Muĭcă! Ce ploaĭe!).

muică s. v. MAMĂ. MĂTUȘĂ. TANTI.

Muică v. Mamă III 1.