momâie

MOMẤIE, momâi, s. f. 1. Schelet de lemn înfășurat în paie și acoperit de zdrențe, înfățișând un om, care se așază pe un teren cultivat pentru a speria și alunga păsările și animalele dăunătoare; sperietoare, măgăoaie. 2. Fig. Epitet dat unei ființe urâte. ♦ Mogâldeață. 3. (Înv.) Semn care se pune la hotarul unei moșii; semn de aliniere. – Et. nec.

MOMẤIE, momâi, s. f. 1. Schelet de lemn înfășurat în paie și acoperit de zdrențe, înfățișând un om, care este pus pe un teren cultivat pentru a speria și alunga păsările și animalele sălbatice dăunătoare; sperietoare, măgăoaie. 2. Fig. Epitet dat unei ființe urâte. ♦ Mogâldeață. 3. (Înv.) Semn care se pune la hotarul unei moșii; semn de aliniere. – Et. nec.

MOMÎ́IE, momîi, s. f. 1. Schelet de lemn, de obicei acoperit cu zdrențe, pentru a-i da înfățișarea unui om, care se așază într-un teren cultivat pentru a speria și a ține departe păsările și animalele sălbatice dăunătoare. Stăpînă pe-ntinderi, momîia privește Cu capul în cîrpe, cu labe de bețe. BENIUC, V. 75. Baba-i o momîie-n grîu. COȘBUC, P. I 107. Și vă lasă-n urma lui Ca momîi de-a cîmpului. ALECSANDRI, P. P. 81. 2. Fig. Ființă urîtă; mogîldeață. O momîie ce d-abia se zărea în albul zăpezii se apropie de noi. VLAHUȚĂ, O. A. II 40. 3. (Învechit) Semn care se pune la capătul unei moșii; semn de aliniere. Hotărînd moșiile Ș-așezînd momîile. ALECSANDRI, la TDRG.

momấie s. f., art. momấia, g.-d. art. momấii; pl. momấi, art. momấile (-mâ-i-)

momâie s. f., art. momâia, g.-d. art. momâii; pl. momâi, art. momâile

MOMÂIE s. 1. v. sperietoare. 2. v. mogâldeață.

momîie (-i), s. f. – Sperietoare, gogoriță, baubau. Creație expresivă (REW 5277), coincide cu alte cuvinte străine, fără să se poată stabili o legătură directă, cf. ngr. μαμοῦνας (etimon din rom., după Cihac, II, 672), arab. mūmîya (Eguilaz 745), slov. mamona. Der. din mamă (Giuglea, Dacor., II, 825) nu este posibilă. – Var. mămîie, mămuie, (înv.) mamuie; momîiață, mămăiață,, cu același suf. din mogîldeață; momîrlan, s. m. (țopîrlan; pocitură; sperietoare; dărîmătură), cf. mîrlan, țopîrlan; mamiță, mămină, manină, momilă, namilă, cf. acest cuvînt; mamorniță, s. f. (sperietoare); mamornic, s. m. (insectă, Meloe proscarabeus), pe care Candrea îl pune în legătură cu bg. mramoren „marmorean” (pentru semantism, cf. larvă); morniță, s. f. (Bucov., țînțar, Ceratopogon pulicarius), prin afereza lui mamorniță; mornițar, s. m. (Bucov., țînțar). – Cf. mămăruță.

MOMÂIE momâi f. 1) Schelet de lemn, înfășurat cu paie și acoperit cu zdrențe, care se pune în semănături pentru a speria păsările și animalele dăunătoare; matahală. 2) Ființă urâtă, cu defecte fizice; pocitură; monstru. /Orig. nec.

momâie f. 1. om de paie ce se pune în grădini sau în țarini spre a speria pasările: ca momâi de-a câmpului POP.; 2. sperietoare de copii; 3. prăjină de hotărnicie: hotărînd moșiile ș’așezând momâile POP. [Și mămâie, termen luat din graiul copiilor; cf. slovac MAMONA, fantomă, gr. mod. MAMUNAS, gogoriță].

momî́ĭe f., pl. îĭ (slovac mamona, strigoĭ, pol. dial. mamuna, rudă cu rom. momesc. De aci var. mómilă [Ban. Trans.], mámină, mánină [est] și námilă [vest]). Sperietoare, om de peticĭ și de paĭe pus în semănăturĭ ca să se sperie păsările. Prăjină înfiptă ca să arăte hotaru. – În est momîĭață (pl. -ĭețe), după mogîldeață (Sadov. VR. 1910, 4, 60, și rev. I. Crg. 14, 111) și mămúĭe, vechĭ mamúĭe. V. momîrlan.

MOMÎIE s. 1. sperietoare, (pop.) matahală, măgăoaie, popîndău, (înv. și reg.) paparudă, (reg.) ciuhaie, ciuhă, maimucă, maimuță, măiugă, mătăuz, mogîldan, mogîldeață, păuză, popîndea, popîndeț, popînzac, popînzoi, poponeț, pusciuhă. (O ~ pusă în semănături pentru a izgoni păsările.) 2. mogîldeață, (reg.) momîiață. (În zare se vede o ~ nedeslușită.)

momấie, momâi, s.f. – 1. Arătare. 2. Sperietoare. – Et. nec. (DEX, MDA).