moft

MOFT, mofturi, s. n. (Fam.) 1. Lucru, problemă fără valoare, fără însemnătate; fleac, nimic, bagatelă. ◊ Expr. A umbla cu mofturi = a invoca motive lipsite de temei. ♦ (Rar) Șmecherie, tertip. 2. (La pl.) Capricii, fandoseli, nazuri, fasoane. – Din tc. müft.

MOFT, mofturi, s. n. (Fam.) 1. Lucru, problemă fără valoare, fără însemnătate; fleac, nimic, bagatelă. ◊ Expr. A umbla cu mofturi = a invoca motive lipsite de temei. ♦ (Rar) Șmecherie, tertip. 2. (La pl.) Capricii, fandoseli, nazuri, fasoane. – Din tc. müft.

MOFT, mofturi, s. n. 1. Lucru de nimic, lipsit de importanță sau de valoare; fleac, bagatelă. Ce să mai căutăm la comediile alea nemțești, niște mofturi; dăm parale și nu înțelegem nimica. CARAGIALE, O. I 46. ◊ Expr. A umbla cu mofturi = a invoca motive lipsite de temei, a aduce argumente fără valoare. Ce-mi umblați mie cu mofturi și acadele patriotice? REBREANU, R. II 183. ♦ (Rar) Șmecherie. La teatru amîndoi merg cîteodată la galerie cu un singur franc; unul plătește, iar celălalt intră pe mofturi cu contramarca aceluiași bilet. CARAGIALE, O. II 6. 2. (Mai ales la pl., de obicei în construcție cu verbul «a face.») Nazuri, fasoane, fandoseli, ifose. [Calul] mă poartă fără mofturi și cu ușurință pe drumuri, pe dealuri și prin rîpi. SADOVEANU, O. VIII 199. Mă bucur eu... și dumnealui face mofturi! REBREANU, P. S. 157. Începu să facă mofturi, să s-alinte că e greu la pluguri. CONTEMPORANUL, II 359.

moft s. n., pl. mófturi

moft s. n., pl. mófturi

MOFT s. (mai ales la pl.) v. capriciu.

MOFT s. v. bagatelă, chițibuș, fleac, mărunțiș, nimic, palavră, prostie.

moft (mófturi), s. n. – 1. Fleac, bagatelă. – 2. Scorneală, balivernă. – 3. Fason, sclifoseală. Tc. muft, din per. muft „fără importanță” (Loebel 204; Șeineanu, II, 262; Lokotsch 1492), cf. sb. mufte „gratuit”. La ultimul sens e posibilă intervenția unei încrucișări cu ngr. μόχθος „dificultate” (Cihac, II, 677). – Der. moftangiu, s. m. (palavragiu, șarlatan); moftangioaică, s. f. (șarlatancă, escroacă; sclifosită, fandosită); moftologie, s. f. (neseriozitate); moftolog, s. m. (grandoman, snob); mofturos, adj. (năzuros, fandosit).

MOFT ~uri n. 1) mai ales la pl. Dispoziție de moment, neașteptată și stranie; capriciu; naz; marafet; maraz; toană. * A face ~uri a face nazuri, fasoane. 2) fig. fam. Pretenție neîntemeiată. 3) fam. Lucru lipsit de orice valoare; fleac; nimic; mărunțiș; bagatelă. /<turc. müft

moft n. 1. bagatelă; 2. minciună, fleac: umblă cu mofturi; 3. pl. nazuri: face mofturi. [Turc. MUFT, gratuit, ieftin].

moft n., pl. urĭ (turc. [d. pers.] müft, gratuit; sîrb. mufte, degeaba). Fam. Lucru fără valoare, fleac: această vorbă e un moft. A face mofturĭ, a face nazurĭ, a refuza: sătulu face mofturĭ la mîncare, ĭar flămîndu mănîncă și pe dracu. A umbla cu mofturĭ, a glumi, a te juca, a nu proceda serios: la războĭ nu se umblă cu mofturĭ. Interj. de dispreț și nepăsare: – A zis că se va răzbuna. – Moft!

moft s. v. BAGATELĂ. CHIȚIBUȘ. FLEAC. MĂRUNȚIȘ. NIMIC. PALAVRĂ. PROSTIE.

MOFT s. (mai ales la pl.) capriciu, chef, fandoseală, fantezie, fason, fiță, maimuțăreală, naz, poftă, prosteală, sclifoseală, toană, (pop. și fam.) pîrțag, scălîmbăială, scălîmbăiere, scălîmbăitură, (pop.) fasoleală, hachiță, izmeneală, pandalie, (înv. și reg.) marghiolie, nacafa, pală, (reg.) marghioleală, năbădaie, toancă, zîmbîc, (Transilv.) pont, (Mold., prin Bucov. și Transilv.) sucă, (înv.) schimonosire, schimonositură, (grecism înv.) paraxenie, (fam.) bîzdîc, farafastîc, marafet, (fam. iig.) boală, dambla. (N-a fost decît un ~; ce sînt ~urile astea?)

MOFTUL ROMÂN, revistă satirică bisăptămânală, apărută la București, cu intermitențe, în trei serii, între 24 ian. 1893 și 12 mai 1902, sub direcția lui I.L. Caragiale. Colaboratori: A. Cazaban, I.Al. Brătescu-Voinești, Em. Gârleanu, P. Liciu. Caricaturi: C. Jiquidi. Din 1990, apare, lunar, o serie nouă. Colaboratori: M.H. Simionescu, I. Băieșu, Al. Popovici, V. Silvestru, M. Micu, Șt. Cazimir ș.a.

a face mofturi expr. a fi exagerat de pretențios.

mofturi! interj. 1. prostii!, aiureli! 2. fleacuri!; nu contează!