mituială

MITUIÁLĂ, mituieli, s. f. Mituire; (concr.) mită. [Pr.: -tu-ia-] – Mitui + suf. -eală.

MITUIÁLĂ, mituieli, s. f. Mituire; (concr.) mită. [Pr.: -tu-ia-] – Mitui + suf. -eală.

MITUIÁLĂ, mituieli, s. f. (Învechit) Mituire. De acum înainte... mituielile și mîncătoriile vor lipsi cu totul. FILIMON, la TDRG.

mituiálă (rar) s. f., g.-d. art. mituiélii; pl. mituiéli

mituiálă s. f., g.-d. art. mituiélii; pl. mituiéli

MITUIÁLĂ s. v. mituire.

MITUIÁLĂ s. v. mită, șperț.

MITUIALĂ s. mituire, șperțuială, (astăzi rar) sfănțuială, sfănțuire, (înv.) rușfetărie, (fig.) ungere. (~ unui funcționar incorect.)

mituială s. v. MITĂ. ȘPERȚ.