mijă

MÍJA s. f. art. (Reg.; adesea cu determinări) Nume dat unor jocuri de copii; mijoarca. – Din miji (derivat regresiv).

MÍJA s. f. art. (Reg.; adesea cu determinări) Nume dat unor jocuri de copii; mijoarca. – Din miji (derivat regresiv).

MÍJA s. f. art. (Mai ales în expr.) De-a mija = nume dat mai multor jocuri de copii: a) de-a v-ați ascunselea, v. ascuns; b) (și în forma de-a baba-mija) de-a baba-oarba, v. babă. După clacă se puneau cu toții la jocuri: de-a ineluș-învîrtecuș, de-a baba-mija, de-a, gaia, de-a cîrpa și acestea se incheiau printr-o horă mare. GHICA, S. 35.

!míjă (reg.) s. f., art. míja, g.-d. art. míjii; pl. miji

míjă s. f., art. míja; pl. miji

MÍJĂ f. reg.: De-a ~ -a joc de copii în care unul stă cu ochii închiși până se ascund ceilalți, apoi îi caută; de-a mijoarca. /v. a miji

míjă s.f. (reg.) 1. clipeală din ochi. 2. joc copilăresc; mijoarcă, ajumita.

mijă f. sclipeală din ochi; de-a mija, jocul numit de-a ascunsele: parcă de-a mija umbla jucând PANN. [Abstras din mijì].

míjă f. fără pl. (d. mijesc; nsl. miža, mijire). De-a mija saŭ (maĭ des) saŭ de-a mija-patca (Mold. sud) saŭ de-a mijoarca (Mold. nord), jocu copilăresc de-a mijitele saŭ de-a ascunsele.

mijă, mije s. f. 1. (peior.) gură. 2. felație.