meșteșugări

MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar.

MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar.

meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă

meșteșugărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. meșteșugăreáscă

A MEȘTEȘUGĂRÍ ~ésc intranz. rar A practica ocupația de meșteșugar; a fi meșteșugar. /Din meșteșugar