meșteșugăresc

MEȘTEȘUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, meșteșugărești, adj. Care aparține meșteșugarului sau ocupației lui, privitor la meșteșugar sau la ocupația lui. – Meșteșugar + suf. -esc.

MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar.

MEȘTEȘUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, meșteșugărești, adj. Care aparține meșteșugarului sau ocupației lui, privitor la meșteșugar sau la ocupația lui. – Meșteșugar + suf. -esc.

MEȘTEȘUGĂRÍ, meșteșugăresc, vb. IV. Intranz. (Rar) A lucra în calitate de meșteșugar. – V. meșteșugar.

MEȘTEȘUGĂRÉSC, -EÁSCĂ, meșteșugărești, adj. Care se referă la meșteșugar și la ocupația lui; de meșteșugar. Producția meșteșugărească constituie un ajutor permanent al industriei de stat în producerea bunurilor de larg consum.

meșteșugărésc adj. m., f. meșteșugăreáscă; pl. m. și f. meșteșugăréști

meșteșugărí (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 să meșteșugăreáscă

meșteșugărésc adj. m., f. meșteșugăreáscă; pl. m. și f. meșteșugăréști

meșteșugărí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. meșteșugărésc, imperf. 3 sg. meșteșugăreá; conj. prez. 3 sg. și pl. meșteșugăreáscă

MEȘTEȘUGĂRÉSC adj. (rar) meserieșesc, meșteresc. (Atelier ~.)

MEȘTEȘUGĂRÉSC ~eáscă (~éști) Care este caracteristic pentru meșteșugari; propriu meșteșugarilor. /meșteșugar + suf. ~esc

A MEȘTEȘUGĂRÍ ~ésc intranz. rar A practica ocupația de meșteșugar; a fi meșteșugar. /Din meșteșugar

MEȘTEȘUGĂRESC adj. (rar) meserieșesc, meșteresc. (Atelier ~.)