mendre

MÉNDRE s. f. pl. (Fam.; în expr.) A-și face mendrele (cu cineva) = a) a-și face toate gusturile, a-și satisface capriciile; a-și face de cap; b) a-și bate joc de cineva; a necinsti, a batjocori o femeie. – Et. nec.

MÉNDRE s. f. pl. (Fam.; în expr.) A-și face mendrele (cu cineva) = a) a-și face toate gusturile, a-și satisface capriciile; a-și face de cap; b) a-și bate joc de cineva; a necinsti, a batjocori o femeie. – Et. nec.

MÉNDRE s. f. pi. (Numai în expr.) A-și face (sau, rar, a-și bate, a-și juca) mendrele = a face tot ce-i place, a-și satisface capriciile, a-și face gustul; a-și face de cap. Te-am lăsat destul să-ți faci mendrele și să-ți bați joc de mine. VLAHUȚĂ, O. A. II 66. Deși nu mai vorbea de rău aievea în fața împăratului, pe din dos însă își bătea mendrele, cum voiau. ISPIRESCU, E. 37. Dar nu ș-a juca el mendrele îndelung, așa cred eu. CREANGĂ, P. 266.

méndre (fam.) s. f. pl.

méndre s. f. pl.

méndre s. f. pl. – Capricii toane, pofte. Origine expresivă, cf. mandră, s. f. (terci de mălai), handră, buleandră, fleand(u)ră, șandra-mandra etc. S-a propus ca etimon alb. mendur „manieră, fel” (Cihac, II, 718; cf. Philippide, II, 723); lat. mendulum (Philippide, Principii, 151); germ. dialectal Männerle (Tiktin). Pentru mandră (pl. mendre, cf. Scriban), pare dubioasă der. sugerată de Bogrea, Dscor., IV, 832, din țig. mandró.

MÉNDRE f. pl.: A-și face ~le a-și face de cap; a-și satisface capriciile. /Orig. nec.

mendre f. pl. pofte caprițioase: a-și face mendrele. [Cf. albanez MENDUR, mod, chip].

méndre f. pl. V. mandră 2.

a-și face mendrele expr. 1. a-și satisface capriciile sau interesele. 2. (d. bărbați) a necinsti, a batjocori o femeie.