marmotă

MARMÓTĂ, marmote, s. f. Gen de mamifere rozătoare cu corpul scurt și gros, cu blană cenușie, care hibernează (Marmota); animal care face parte din acest gen. – Din fr. marmotte, it. marmotta.

MARMÓTĂ, marmote, s. f. Gen de mamifere rozătoare cu corpul scurt și gros, cu blană cenușie, care hibernează (Marmota); animal care face parte din acest gen. – Din fr. marmotte, it. marmotta.

MARMÓTĂ, marmote, s. f. Mamifer rozător din Alpi, de mărimea unui iepure de casă; are corpul acoperit cu o frumoasă blană cenușie (Arctomys marmotta). ◊ Expr. A dormi ca o marmotă = a dormi mult și greu.

marmótă s. f., g.-d. art. marmótei; pl. marmóte

marmótă s. f., pl. marmóte

MARMÓTĂ s. (ZOOL.; Arctomys marmotta) (rar) bursuc, (înv.) pință.

MARMÓTĂ s.f. Mamifer rozător cu blană cenușie, frumoasă, care trăiește în regiunile alpine și care hibernează. [< fr. marmotte, it. marmotta].

MARMÓTĂ s. f. mamifer rozător cu blană cenușie, care trăiește în regiunile alpine, hibernând câteva luni. (< fr. marmotte)

MARMÓTĂ ~e f. Animal rozător cu capul scurt și gros, prețuit pentru blana de culoare cenușie. /<fr. marmotte, it. marmotta

marmotă f. mamifer din ordinul rozătoarelor, trăiește în Alpi și Pirenei prin peșterile munților, dormind peste iarnă (Arctomys marmota).

MARMOTĂ s. (ZOOL.; Arctomys marmotta) (rar) bursuc. (înv.) pință.

MARMÓTĂ (< fr., it.) s. f. Mamifer rozător, plantigrad, din familia sciuridelor, cu corp greoi, de c. 50 cm lungime, cu blană cenușie, întâlnit la altitudini de 1.600-2.000 m (Marmota). Trăiește în Eurasia și în America de Nord, fiind un animal colonial diurn, hibernant. Apreciat atât pentru blană și carne, cât și pentru grăsimea sa, folosită în medicina tradițională pentru tratarea afecțiunilor reumatice, respiratorii și a colicilor etc. În România viețuiește în Munții Rodnei, Făgăraș și Retezat, iar în prezent își extinde continuu arealul.