marină

MARÍN, -Ă, marini, -e, adj. Care ține de mare², care trăiește sau crește în mare², care este produs de acțiunea unei mări²; caracteristic mării², de mare². ♦ (Și substantivat, f.) (Pictură) care înfățișează un peisaj de mare². ♦ Privitor la navigația pe mare²; maritim. Hărți marine. – Din fr. marin.

MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

MARÍNĂ s. f. Totalitatea mijloacelor de navigație (pe mări, fluvii, râuri, lacuri) și a unităților navale ale unui stat, împreună cu întreg personalul aferent. ♦ Știința și tehnica navigației. – Din fr. marine, it. marina.

MARÍN, -Ă, marini, -e, adj. Care ține de mare², care trăiește sau crește în mare², care este produs de acțiunea unei mări²; caracteristic mării², de mare². ♦ (Și substantivat, f.) (Pictură) care înfățișează un peisaj de mare². ♦ Privitor la navigația pe mare²; maritim. Hărți marine. – Din fr. marin.

MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara pește, carne etc. cu un sos făcut din untdelemn, bulion, lămâie sau oțet și diverse condimente (pentru consum imediat sau pentru conservare). – Din fr. mariner, germ. marinieren.

MARÍNĂ s. f. Totalitatea mijloacelor de navigație (pe mări, fluvii, râuri, lacuri) și a unităților navale ale unui stat, împreună cu întreg personalul aferent. ♦ Știința și tehnica navigației. – Din fr. marine, it. marina.

MARÍN, -Ă, marini, -e, adj. De mare; care ține de mare, care se referă la mare, care trăiește în mare. Faună marină. ▭ Mai stăruie parcă în auz, foșnetul marin de talazuri rostogolite, BOGZA, C. O. 329. Bolnavi trimiși să respire aer marin. C. PETRESCU, Î. I 12. ◊ Pictură marină = pictură care înfățișează o priveliște a mării.

MARINÁ, marinez, vb. I. Tranz. A prepara (carne, pește etc.) cu un sos făcut din untdelemn, bulion, oțet și diverse condimente (uneori în vederea conservării).

MARÍNĂ s. f. Ansamblul navelor, al unităților navale ale unei țări, precum și personalul care lucrează pe ele. Marina militară. ▭ Marina lor de comerciu rivaliza cu marina italiană și cu marina franceză. GHICA, S. 93. Un une ofițer din marina franceză. NEGRUZZI, S. I 328.

marín adj. m., pl. maríni; f. marínă, pl. maríne

mariná (a ~) vb., ind. prez. 3 marineáză

marínă¹ (flotă, navigație) s. f., g.-d. art. marínei

marínă² (pictură) s. f., g.-d. art. marínei; pl. maríne

marín adj. m., pl. maríni; f. sg. marínă, pl. maríne^[1]

mariná vb., ind. prez. 1 sg. marinéz, 3 sg. și pl. marineáză

marínă (ansamblul unităților navale, tehnica navigației) s. f., g.-d. art. marínei

marínă (pictură) s. f., g.-d. art. marínei; pl. maríne

MARÍN adj. 1. v. maritim. 2. (rar) pelagic, (înv.) marinesc. (Adâncurile ~.)

MARÍN, -Ă adj. De (din) mare; care trăiește în mare. ◊ Pictură marină (și s.f.) = pictură a unei priveliști de la mare. [< fr. marin, it. marino, lat. marinus].

MARINÁ vb. I. tr. A conserva, a prepara (pește, carne) în sos făcut din untdelemn, bulion, oțet și diferite condimente. [Cf. fr. mariner, it. marinare].

MARÍNĂ s.f. 1. Flotă navală a unui stat și personalul aferent. 2. Știința și tehnica navigației pe mări. [< fr. marine, it. marina].

MARÍN, -Ă adj. referitor la mare; care crește, trăiește în mare. ◊ (s. f.) pictură cu peisaj marin. (< fr. marin)

MARINÁ vb. tr. a prepara (pește, carne) în sos făcut din untdelemn, bulion, oțet și diferite condimente. (< fr. mariner, germ. marinieren)

MARÍNĂ s. f. 1. flotă navală a unui stat și personalul aferent. 2. știința și tehnica navigației pe mări. (< fr. marine, it. marina)

marín (marínă), adj. – De mare. Fr. marin. – Der. marină, s. f., din fr. marine; marinar, s. m. (soldat la marină; Arg., avort, făt avortat), din it. marinaro, cf. ngr. μαρινάρης; marinăresc, adj. (de marină, de marinar); marinărește, adv. (ca marinarii); marina, vb. (a conserva carne sau pește), din fr. marinade; submarin, s. n., după fr. sous-marin.

MARÍN ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de mare; propriu mării. 2) (despre picturi) Care reprezintă marea; reprezentând un peisaj de mare. /<fr. marin^[1]

A MARINÁ ~éz tranz. (alimente) A prepara cu un sos special condimentat (pentru a da un gust bun sau pentru a conserva). /<fr. mariner, germ. marinieren

MARÍNĂ f. Totalitate de nave maritime ale unui stat, luate împreună cu personalul care lucrează pe ele; flotă navală a unui stat. /

marin a. 1. de mare: plantă marină; 2. ce servă la navigațiune: hartă marină.

Marina (Sfânta) f. sărbătoare băbească ce cade în mijlocul Circovilor de vară (17 Iulie), zi rea pentru boale: la Marina țăranii împart pelin și puici. V. Circovii.

marină f. 1. arta navigațiunii pe mare; 2. serviciul marinarilor: ofițer de marină; 3. puterea navală a unei națiuni (constând din cuirasate, torpiloare, încrucișetoare, canoniere, etc.): marina militară a Angliei e cea mai puternică din lume; 4. tablou reprezentând vr’o vedere pe mare.

*marín, -ă adj. (lat. marinus). De mare, din mare: peștĭ marinĭ, plante marine. Care servește la navigațiunea maritimă: corabie, hartă marină; ceasornic marin. S. f., pl. e. Serviciu de marinar: marina e grea. Materialu și oameniĭ care compun puterea navală a uneĭ țărĭ saŭ companiĭ, flotă: marina militară, marina comercială. Tabloŭ care reprezentă marea (corăbiĭ, talazurĭ ș. a.). Infanteria de marină, în Francia, infanteria care azĭ se numește infanterie colonială. V. navigațiune.

*marinéz v. tr. (fr. mariner, d. marin, marin; it. marinare). Pun în sos cu oțet, vorbind de peștele prăjit: pește marinat. V. murez.

MARIN adj. (rar) pelagic, (înv.) marinesc. (Adîncurile ~.)

suprafață de inundare marină, (engl.= FS-flooding surface) în strat. secvențială exprimă un hiatus minor de eroziune submarină sau nondepunere, care separă unități depoziționale la nivel de cortegiu sedimentar. S.i.m. se formează imediat după un moment de înălțare a nivelului de bază, simultan cu creșterea adâncimii apelor.

MARINÁ vb. I. În gastronomie, a introduce un aliment într-o marinadă pentru a se frăgezi și a se impregna de aromă înainte de a fi gătit sau pentru a fi conservat. – V. marinadă.

conque marine (cuv. fr. [kõ:k] marin), un fel de scoică uriașă, utilizată ca instrument de semnalizare de către popoarele care au trăit pe lângă țărmurile mărilor. Echiv. gr. στρόμβος [strombos], „vârtej, titirez, scoică”.

tromba marina (cuv. it.; germ. Marientrompete, Nonnengeige, Trumscheit; engl. marintrumpet), instrument cordofon cu arcuș* din sec. 14-16, constând dintr-o cutie de rezonanță alungită care se subția la spre capăt. Între cordar* și jgheabul capului erau întinse una, mai rar două coarde, sprijinite pe un căluș*. În interiorul instr. (lung. de aprox. 1 1/2 m) erau aplicate coarde de rezonanță (v. coarde simpatice) pentru amplificarea sunetului puternic, pătrunzător (utilizat și de marinari pentru semnalizare). T. se acționa fiind așezată pe sol, în poziție verticală.

IUSTINIAN MARINA (Ioan, numele la botez) (1901-1977, n. Suești, jud. Vâlcea), al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1948-1977). Preot de mir; devenit văduv, s-a călugărit (1945); a urcat în treapta arhieriei, fiind episcop-vicar (cu titlul Vasluianul) la Iași și, pentru scurt timp, mitropolit al Moldovei. La 6 iun. 1948 a fost ales patriarh, conducând biserica în epoca cea mai agresivă a ateismului comunist. J. a arătat o grijă deosebită atât mănăstirilor, cât și preoților de mir, învățământului teologic, restaurării lăcașurilor-monumente istorice, precum și a cărții și presei bisericești. În timpul păstoririi sale s-a reeditat „Biblia” (1968, 1975) și „Noul Testament” (1951). Publicistica și predicile sale au fost adunate în 12 vol., intitulate „Apostolat social”. În redacția și administrația patriarhală și-au găsit adăpostul o serie de intelectuali de marcă, marginalizați de regimul comunist.

MARIN, Alexe (1814-1895, n. Craiova), pionier al învățământului chimic din țara noastră. Prof. univ. la București. Traduceri de manuale.

MARIN, Filip (1865-1927, n. București), sculptor și pictor român. A sculptat mai ales portrete ale contemporanilor („C.A. Rosetti”, „V. Alecsandri”) și lucrări alegorice. A realizat masca mortuară a lui Mihail Eminescu. Pictor peisagist.

MARIN, Constantin (1925-2011, n. sat Urleta, jud. Prahova), dirijor român de cor. Fondator al Corului Național de cameră „Madrigal”. Stil remarcabil, cultivând acuratețea și puritatea sunetului. A realizat, împreună cu formația corală „Madrigal”, peste 40 discuri și șapte compact-discuri. Autor (împreună cu Iosif Sava) al volumului „Constelația Madrigal” și al lucrării „Arta construcției și interpretării corale”, editată în 10 compact-discuri (în română, engleză și spaniolă). Numeroase turnee în țară și străinătate.

MARIN [mərin], John Cheri (1870-1953), pictor american. Influențat de fovism și și cubism, a fost dintre pionierii artei moderne a acuarelei în S.U.A., cu largi ecouri în Marea Britanie și Franța. Celebru datorită acuarelelor semiabstracte cu subiect marin, influențate de J. Whistler („Dragul meu Manhattan”, „Insula Maine”, „Podul Brooklyn”, „Munții Tunk”).

MARIN, Vasile (1904-1937, n. București), avocat, om politic și publicist român. Din 1932, în Mișcarea Legionară; șef al organizației legionare din București; comandant legionar. Unul dintre fondatorii publicațiilor „Axa” și „Vestitorii”, colaborator al „Cuvântului” editat de Nae Ionescu. Voluntar în Războiul Civil din Spania (1936-1939) de partea forțelor naționaliste ale generalului Franco. A căzut în bătălia de pe frontul Madridului, la Mahadahonda (13 ian. 1937), fiind decorat post-mortem de generalul Franco cu Crucea de Război. În 1970, autoritățile spaniole au ridicat, la Majadahonda, un monument în memoria lui M. și Moța. Lucrări: „Fascismul”, „Crez de generație”.

MARIN FIRMILIAN (numele de botez Nicolae) (1901-1972), mitropolit român. Prof. la seminarele din Cernica, București și Craiova. Arhiepiscop al Craiovei (1947-1949); mitropolit al Olteniei (1949-1972).

SANTA MARIA DE GAETE v. Osorno.

Blechnum penna-marina (Poir.) Kuhn. Specie cu rizom tîrîtor, formează covoare. Frunze lung-pețiolate cu frondele mai scurte și mai late.

Iustinian Marina (1901-1977), patriarh al Bis. Ortodoxe Române, n. în satul Suiești, jud., Vâlcea, director al Seminarului din R.-Vâlcea și preot la bis. Sf. Gheorghe. Rămas văduv, a intrat în monahism și numit arhiereu-vicar și apoi mitropolit al Moldovei și Sucevei până în 1948, când a fost ales Patriarh. În timpul său s-a reîntregit Bis. Ortodoxă Română (1948) și au fost canonizați sfinții români (1955). A avut o remarcabilă activitate administrativ-gospodărească și culturală. Opr. pr.: Apostolat social (11 vol.). Este înmormântat la Bis. Radu-Vodă din București.

Marina v. Iustinian Marina.