mapă

MÁPĂ², mape, s. f. (Astăzi rar) Hartă geografică. – Din lat., it. mappa, fr. mappe.

MÁPĂ¹, mape, s. f. 1. Obiect de birou făcut din carton, din pânză, din piele etc., uneori acoperit cu hârtie sugativă, în care se țin hârtii, foi volante etc.; dosar special în care se păstrează hârtii, desene, acte etc.; copertă de protecție în care se ține o carte, un mecanism etc. 2. Servietă (plată), de obicei cu mai multe despărțituri. ♦ Plic gros, în interiorul căruia sunt 10-12 plicuri mai mici, împreună cu hârtia de scris necesară. – Din germ. Mappe.

MÁPĂ², mape, s. f. (Astăzi rar) Hartă geografică. – Din lat. mappa, fr. mappe.

MÁPĂ¹, mape, s. f. 1. Obiect de birou făcut din carton, din pânză, din piele etc., uneori acoperit cu hârtie sugativă, în care se țin hârtii, foi volante etc.; dosar special în care se păstrează hârtii, desene, acte etc.; copertă de protecție în care se ține o carte, un mecanism etc. 2. Servietă (plată), de obicei cu mai multe despărțituri. ♦ Plic gros, în interiorul căruia sunt 10-12 plicuri mai mici, împreună cu hârtia de scris necesară. – Din germ. Mappe.

MÁPĂ, mape, s. f. 1. Obiect făcut din două scoarțe de carton, pînză, piele etc., în care se țin, pe masa de scris, lucrări la zi, hîrtie de scris, sugativă etc. Strînse din umerii lați... apucînd un creion colorat și începînd să deseneze pe sugativa mapei de scris. C. PETRESCU, C. V. 147. ♦ Servietă. Tînărul își strînse în grabă hirtiile în mapă, își potrivi cravata, își încuie sertarul și, cu mapa la subsuoară, intră printr-o ușă îngustă, capitonată, în cabinetul alăturat. PAS, Z. IV 73. 2. (Învechit) Hartă.

mápă s. f., g.-d. art. mápei; pl. mápe

mápă (servietă, hartă) s. f., g.-d. art. mápei, pl. mápe

MAPÁ vb. v. cartografia.

MÁPĂ s. v. servietă.

MÁPĂ s. v. hartă.

MÁPĂ s.f. 1. Scoarțe de carton, de piele etc. în care se păstrează diferite hârtii pe birou; dosar. ♦ Plic mare. 2. Servietă. [Cf. germ. Mappe, fr. mappe, lat. mappa].

MÁPĂ¹ s. f. 1. carton, piele etc. în care se păstrează diferite hârtii, desene etc. ◊ dosar. 2. servietă. (< germ. Mappe)

MÁPĂ² s. f. hartă (geografică sau topografică). (< it., lat. mappa, fr. mappe)

mápă (mápe), s. f. – 1. Obiect de birou. – 2. Servietă plată. Germ. Mappe (Candrea). – Der. mapamond, s. n. (planiglob), din fr. mappemonde.

MÁPĂ ~e f. 1) Obiect de birou, confecționat din carton, piele sau material plastic, în care se păstrează anumite hârtii sau documente. 2) Copertă de protecție a unei cărți. 3) Servietă plată cu mai multe deschizături. [G.-D. mapei] /<germ. Mappe

mapă f. portofoliu de cărți sau desenuri: mapă de carton.

*mápă f., pl. e (lat. mappa [cuv. punic], șervet, de unde și it. mappa și germ. mappe). Portofoliu, tașcă saŭ scoarțe de carton de ținut hîrtiĭ. Plic gros care conține vre-o 10-12 plicurĭ marĭ și micĭ și tot atîtea foĭ de hîrtie și care se vinde la librărie în loc de cutie, care conține maĭ multe plicurĭ și foĭ.

mapa vb. v. CARTOGRAFIA.

MAPĂ s. geantă, servietă. (Ține dosarele în ~.)

mapă s. v. HARTĂ.