manta

MANTÁ, mantale, s. f. 1. Haină lungă, groasă sau impermeabilă care apără de frig, de ploaie etc.; spec. palton de uniformă militară. ◊ Expr. Manta de vreme rea = om pe care nu-l bagi în seamă decât atunci când ai nevoie de el. A-și întoarce mantaua după vânt = a-și schimba atitudinea după împrejurări. A-și găsi mantaua (cu cineva) = a o păți (cu cineva), a avea necazuri (cu cineva). ♦ (Înv.) Mantie. 2. Înveliș care servește pentru a proteja o piesă sau un sistem tehnic. 3. (La gasteropode) Răsfrângere a tegumentului care căptușește cochilia; palium. – Cf. pol., ucr. manta.

MÁNTĂ, mante, s. f. (Înv.) Mantie. – Din fr. mante.

MANTÁ, mantale, s. f. 1. Haină lungă, groasă sau impermeabilă care apără de frig, de ploaie etc.; spec. palton de uniformă militară. ◊ Expr. Manta de vreme rea = om pe care nu-l bagi în seamă decât atunci când ai nevoie de el. A-și întoarce mantaua după vânt = a-și schimba atitudinea după împrejurări. A-și găsi mantaua (cu cineva) = a o păți (cu cineva), a avea necazuri (cu cineva). ♦ (Înv.) Mantie. 2. Înveliș care servește pentru a proteja o piesă sau un sistem tehnic. 3. (La gasteropode) Răsfrângere a tegumentului care căptușește cochilia; palium. – Cf. pol., ucr. manta.

MÁNTĂ, mante, s. f. (Înv.) Mantie. – Din fr. mante.

MANTÁ, mantale, s. f. 1. Haină lungă dintr-o țesătură groasă sau impermeabilizată, făcînd parte mai ales din uniforma militarilor și care se poartă peste alte haine contra frigului sau a ploii. Jandarmul își ridica gulerul mantalei. CAMILAR, N. I 90. Vedeți, domnule sublocotenent, dacă aruncam mantaua de cauciuc. CAMIL PETRESCU, U. N. 387. Ofițerul... învelit în mantaua de ploaie, controlează cercetător busola. BART, S. M. 16. ◊ Expr. Manta de vreme rea = om care-ți este de folos, dar pe care nu-l bagi în seamă decît atunci cînd ai nevoie de el. A-și întoarce mantaua după vînt = a se acomoda împrejurărilor, a fi oportunist. A-și găsi mantaua (cu cineva) = a-și găsi beleaua, a avea de furcă (cu cineva). Apoi nu mă faceți din cal măgar, că vă veți găsi mantaua cu mine. CREANGĂ, P. 253. ♦ Mantie. Într-o manta de mătase cafenie... privea paturile printr-un lornion. C. PETRESCU, Î. II 32. Făt-Frumos îl ascultă. Se dete jos de pe cal și-și așternu mantaua pe năsip încă fierbinte. EMINESCU, N. 24. Poartă pe spate o manta albă, cu gulerul de blană. BĂLCESCU, O. I 222. 2. Înveliș care servește pentru a proteja sau a căptuși o piesă sau un sistem tehnic. Mantaua tunelului. – Pl. și: mantăi (SAHIA, N. 117), măntăi (V. ROM. noiembrie 1953, 155), măntăli.

MÁNTĂ, mante, s. f. (Rar) Mantie. Ca-ntr-un cuib ne-om pituli Și-astă mantă largă, tainic, pe-amîndoi ne va-nveli. DAVILA, V. V. 30. La pieptu-i manta neagră în falduri și-o adună, Movili de frunze-n drumu-i le spulberă de sună. EMINESCU, O. I 92. ◊ Fig. Dar a nopții neagră mantă peste dealuri se lățește, La apus se adun norii, se întind ca un veștmînt. ALEXANDRESCU, P. 135.

mantá s. f., art. mantáua, g.-d. art. mantálei; pl. mantále, art. mantálele

mántă (înv.) s. f., g.-d. art. mántei; pl. mánte

mantá s. f., art. mantáua, g.-d. art. mantálei; pl. mantále

mántă s. f., g.-d. art. mántei; pl. mánte

mantá s. f., pl. mantale (mantăi)

MANTÁ s. v. mantie.

MANTÁ s. 1. (Transilv. și Ban.) căpeneag. (O manta țărănească.) 2. v. impermeabil. 3. (ANAT.) palium. (Manta la moluște.)

MÁNTĂ s. v. mantie.

MANTÁ s.f. 1. Haină lungă care se poartă peste celelalte haine pentru a apăra de frig, de ploaie etc. ♦ Mantă. 2. Îmbrăcăminte de tablă, de material plastic etc. care protejează un sistem tehnic. 3. Membrană care secretă cochilia la moluște; palium (3). [< fr. manteau].

MÁNTĂ s.f. Pelerină lungă și largă care se purta peste celelalte haine; mantie. [< fr. mante].

MANTÁ s. f. 1. haină lungă care se poartă peste celelalte haine. 2. (constr.) partea superioară a cintrului pe care se reazemă bolta în timpul execuției. 3. înveliș din tablă, material plastic etc. care protejează un sistem tehnic. 4. membrană care secretă cochilia la moluște; palium (3). 5. a doua geosferă a Pământului, sub scoarță. (< fr. manteau)

MÁNTĂ s. f. pelerină lungă și largă purtată peste celelalte haine; mantie. (< fr. mante)

mantá (mantále), s. f. – Mantie, mai ales pentru militari. Fr. manteau, printr-un intermediar puțin sigur, poate oriental, cf. ngr. μαντί (direct, precum carreau › cara, după Tiktin, e îndoielnic, deoarece cunoaștem și mai puțin drumul parcurs de car(e)a; din pol. manta „mantilă” după Cihac, II, 168 e dificil semantic și fonetic; rut. mantá, adus de Scriban, ar putea proveni din rom.). E dubletul lui mantă, s. f. (mantou), din fr. mante, al lui mantel, s. n. (mantie de damă), din it. mantello, înv.; al lui mantou, s. n. (palton de damă), direct din fr. manteau; al lui mantilă, s. f. (înv., mantou; șal), din sp., prin intermediul fr. mantille; și al lui mantie, s. f. (mantou), din sl. manŭtija, sb., rus. mantija (Cihac, II, 186: Vasmer, Gr., 95; Conev 108). Toate aceste cuvinte duc la lat. med. mantum, ngr. μαντίον, cf. REW 5326. Mantană, s. f. (fustă, jupon), cuvînt folosit de Ollănescu-Ascanio și ignorat de toate dicționarele, pare să aparțină aceleiași familii.

MANTÁ ~le f. 1) Haină lungă și largă, confecționată din stofă groasă (de obicei, impermeabilă), care se îmbracă deasupra pe vreme rea. ~ de ploaie. ~ soldățească. ◊ A-și găsi ~ua cu cineva a avea mult de lucru cu cineva până a izbuti să facă ceva. A feșteli ~ua cuiva a strica reputația cuiva. A-și întoarce ~ua după vânt a-și schimba părerea, atitudinea după împrejurări. 2) înv. Haină lungă și largă, fără mâneci, care se purta peste altă îmbrăcăminte; mantie. 3) Înveliș protector al unei piese sau al unui sistem tehnic. [Art. mantaua; G.-D. mantalei] /cf. pol., ucr. manta

mantà (mantă) f. 1. haină largă și lungă ce se pune deasupra celorlalte; a pune cuiva mantaua, a-l păcăli; 2. (poetic) acoperemânt: a nopții neagră mantă peste dealuri se lățește BOL.; 3. fig. pricină de ceartă, belea: vă veți găsi mantaua cu mine CR. [Pol. MANTA; V. mantie].

Manta (Banul) m. faimos general al lui Mihai Viteazul.

mantá f., pl. ale, fals ăĭ (rut. mantá, pol. manta, mantelă femeĭască, mantel, manta; rus. sîrb. mántija, vsl. manŭtija, germ. mantel, ngr. manti, manta; it. manto, mantello, mantiglia, pv. manta, mantell, fr. mante, manteau, mantille, sp. pg. manto, manta, sp. mantilla, pg. mantilha, d. mlat. mantum, mantellus, cl. mantélum, șervet, văl, mantéle, prosop [de orig. gal. orĭ sp.], de unde vine și ngr. mantili, basma). O haĭnă care se poartă pe deasupra tuturor celor-lalte cînd e frig saŭ ploŭă. (O poartă de ordinar soldațiĭ și ofițeriĭ și țăraniĭ maĭ bogațĭ, ĭar civiliĭ poartă palton, și țăraniĭ ceĭ-lalțĭ suman. Ĭa are înapoĭ la șale o gaĭcă, care o ține strînsă și încrețită). A-țĭ găsi mantaŭa, a-țĭ căpăta beleaŭa (după întîmplarea unuĭa care găsise o manta, și altu pretindea să-ĭ dea și luĭ o bucată din ĭa). Manta de vreme rea, persoană care sufere în locu tăŭ cînd e nevoĭe. V. chepeneag.

mántă f., pl. e (fr. mante) și (ob.) mántie f. (vsl. manŭtiĭa, rus. mántiĭa. V. manta, manișcă). Haĭnă de mare ceremonie purtată peste toate cele-lalte de suveranĭ și de prelațĭ. (Tot cu mantie îĭ reprezentă pictoriĭ pe artiștĭ).

MANTA s. 1. (Transilv. și Ban.) căpeneag. (O ~ țărănească.) 2. balon, balonzaid, fîș, fulgarin, impermeabil, trenci.

manta s. v. MANTIE.

mantă s. v. MANTIE.

MANTA (sec. 16), boier din Țara Românească. Mare dregător în timpul domniei lui Mihai Viteazul. A înfrânt pe tătari la Șerpătești (ian. 1595) și a cucerit Brăila (mart. 1595) de la turci.

Mant/a, -e, -ea, -escu v. Mamant 3 – 5.

cu manta expr. (intl.) indirect, pe ocolite.

mantă, mante s. f. marginea interioară a mesei de biliard.