maestru

MAÉSTRU, -Ă, maeștri, -stre, s. m. și f. 1. Persoană care a adus contribuții (deosebit de ) valoroase într-un domeniu de activitate, fiind adesea considerată drept îndrumător, model, șef al unei școli, creator al unui curent etc. ◊ Concert-maestru sau (înv.) maestru de concert = prim-violonist într-o orchestră. Maestru al sportului = titlu oficial acordat unui sportiv pentru merite deosebite; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Sportului = cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe excepționale; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Artei = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei; persoană căreia i s-a acordat acest titlu. 2. Titlu dat în trecut profesorilor care predau în școli discipline ca desenul, muzica etc. (fără să aibă un titlu academic); persoană care avea acest titlu. 3. Persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu (de obicei muzică, dans, sport), care adesea instruiește pe cineva în domeniul respectiv. 4. Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase etc.; persoană care poartă acest titlu. ◊ Maestru de ceremonie (sau de ceremonii) = persoană care supraveghează desfășurarea unei ceremonii după protocol. 5. Maistru (1). – Din it. maestro.

MAÉSTRU, -Ă, maeștri, -stre, s. m. și f. 1. Persoană care a adus contribuții (deosebit de) valoroase într-un domeniu de activitate, fiind adesea considerată drept îndrumător, model, șef al unei școli, creator al unui curent etc. ◊ Concert-maestru sau (înv.) maestru de concert = prim-violonist într-o orchestră. Maestru al Sportului = titlu oficial acordat unui sportiv pentru merite deosebite; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Sportului = cel mai înalt titlu oficial acordat unui sportiv pentru performanțe excepționale; persoană care poartă acest titlu. Maestru Emerit al Artei = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebit de meritorie în una dintre ramurile artei; persoană care poartă acest titlu. 2. Titlu dat în trecut profesorilor care predau în școli discipline ca desenul, muzica etc. (fără să aibă un titlu academic); persoană care avea acest titlu. 3. Persoană competentă, calificată într-un anumit domeniu (de obicei muzică, dans, sport), care adesea instruiește pe cineva în domeniul respectiv. 4. Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase etc.; persoană care poartă acest titlu. ◊ Maestru de ceremonie sau de ceremonii = persoană indicată prin protocol să organizeze desfășurarea unei ceremonii. 5. Maistru (1). – Din it. maestro.

MAÉSTRU, -Ă, maeștri, -stre, s. m. și f. 1. Persoană înzestrată cu multe cunoștințe, cu multă experiență sau talent și care a atins un grad înalt de perfecțiune într-o anumită ramură de activitate. Am iubit cu pasiune pe maeștrii romanului francez din veacul al XIX-lea. GALACTION, O. I 19. Era minunea satului – un maestru în cusături țărănești. VLAHUȚĂ, O. A. 510. Maestru emerit al artei din R.P.R. = titlu oficial acordat cuiva pentru activitate deosebită într-una din ramurile artei; persoană care poartă acest titlu. Maestru al sportului = titlu acordat unei persoane care s-a distins în mod deosebit într-o ramură sportivă. 2. Persoană care, printr-o bogată activitate artistică, literară sau științifică, creează o școală sau un curent și formează elevi în specialitatea sa. Divinul cîntăreț al Divinei Comedii, călăuzit de maestrul său Virgil. ODOBESCU, S. III 34. ♦ Termen de prețuire și admirație dat cuiva care practică iscusit, de mulți ani, o profesiune intelectuală (scriitor, pictor, avocat etc.). Păi nu știe toată lumea că eu sînt omul maestrului Aristia? CAMIL PETRESCU, O. II 113. 3. Titlu dat, în trecut, profesorilor care predau în școli discipline ca desenul, caligrafia, muzica etc. – Pronunțat: ma-es-. – Variantă: (3) maístru, -ă s. m. și f.

maéstră s. f., g.-d. art. maéstrei; pl. maéstre

maéstru (persoană foarte competentă) s. m., art. maéstrul; pl. maéștri, art. maéștrii

cúplu-maéstru s. n. (sil. -plu), art. cúplul-maéstru

maéstră (persoană foarte competentă într-un domeniu, titlu) s. f., g.-d. art. maéstrei; pl. maéstre

maéstru (persoană foarte competentă într-un domeniu, titlu, grad ierarhic) s. m., art. maéstrul; pl. maéștri, art. maéștrii

MAÉSTRU s. 1. (pop. și fam.) meșter. (~ul Sadoveanu.) 2. (livr.) magistru. (El ne-a fost ~.) 3. v. as. 4. maistru.

MAÉSTRU s. v. cartea mare.

MAÉSTRU s.m. 1. Persoană deosebit de înzestrată, de talentată și de învățată; învățat, savant. ◊ Maestru al sportului = titlu care se acordă cuiva pentru merite deosebite într-o ramură sportivă. 2. Creator al unei școli sau al unui curent literar ori științific. ♦ Termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale. 3. (În trecut) Profesor de lucru de mână, de muzică, de desen, de gimnastică; maistru (2) [în DN]. ♦ Titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase. ◊ Maestru de ceremonii = cel însărcinat să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități. [Pron. ma-es-. / < it. maestro].

MAÉSTRU, -Ă I. s. m. f. 1. persoană cu calități excepționale și contribuții valoroase într-un anumit domeniu de activitate. ◊ creator al unei școli sau al unui curent. ♦ ~ al sportului = titlu care se acordă cuiva pentru merite deosebite într-o ramură sportivă. ◊ termen admirativ pentru un reprezentant ilustru al unei profesiuni intelectuale. 2. (în trecut) profesor de lucru de mână, de muzică, desen, gimnastică etc. ◊ nume dat antrenorilor din atletica grea (box, lupte, haltere). 3. titlu ierarhic în anumite organizații militare, politice, religioase. ♦ ~ de ceremonii = persoană însărcinată să dirijeze, după protocol, desfășurarea unei solemnități. II. s. n. registru de contabilitate conținând conturile sintetice, în care se înscriu operațiile economice și financiare grupate după natura lor. III. adj. (mar.) cuplu ~ = cea mai lată parte a unei nave. (< it. maestro)

măéstru (-eástră), adj. – 1. (Înv.) Înțelept, cult, învățat. – 2. Încîntat, vrăjit, uimitor. – Var. măiestru. Lat. magĭster (Pușcariu 1016; Candrea-Dens., 1043; REW 5229; Tiktin), poate prin intermediul unei forme vulgare *maistrum (Candrea, Éléments, 35; Candrea; cf. it., sp. maestro, port., v. fr. maestre, fr. maître, port. mestre). Istoria cuvîntului nu este clară. E dublet al lui maestru, s. m., din it. maestro; al lui maistor (var. maistur), s. m. (meseriaș, meșteșugar), din ngr. μαῖστορας, cf. sb., bg. majstor (megl. majstur), mr. ma(i)stur; al lui meșter și al lui magistru, s. m. (profesor), din lat. magister. Der. măiastră, s. f. (zînă); siastră, s. f. (zînă) a cărei der. nu este clară (după Drăganu, Dacor., IV, 1080, din lat. sagus, cf. împotrivă REW 5229); măestreț, adj. (înv., viclean, șiret, prefăcut); măestri, vb. (a executa artistic); măestrie, s. f. (înv., înțelepciune, știință; artă, tehnică; iscusință; mașină, mecanism, invenție); nemăestrit, adj. (natural); magistral,, adj., din fr.

MAÉSTRU ~ștri m. 1) Persoană care manifestă măiestrie (de obicei în dans, muzică, sport) și care instruiește pe alții în domeniul respectiv. 2) Persoană cu calități deosebite și cu contribuții valoroase într-un anumit domeniu (mai ales în arte). /<it. maestro

maestru m. 1. cel ce se distinge în vr’o artă sau știință; 2. cel ce instruește: maestru de muzică, maestru de conferințe; 3. registru mare comercial (= it. maestro).

măestru a. 1. magic, înzestrat cu însușiri miraculoase și protetice, epitet ce se aplică în basme nu numai oamenilor (în special lui Făt-frumos), dar animalelor (pasăre, cal, șarpe) și chiar lucrurilor (măr măestru): așa pasărea măeastră poate lua diferite chipuri, e înzestrată, cu darul vorbirii și are un viers fermecător; 2. epitet dat zinelor: aci locuia o zină măeastră ISP.; 3. abil, ingenios: șă văd măeastra-ți mână lucrând odoare sfinte AL. [Lat. MAGISTRUM]. ║ m. fermecător, vrăjitor. V. măeastră.

*maéstru, -ă s. (it. maestro. V. magistru, măĭestru și meșter). Magistru, mare artist orĭ savant. Profesor de arte într’o școală secundară. S. n., pl. e. Com. O condică numită și cartea mare și care conține conturile agenților manipulatorĭ de valorĭ, ale corespondenților și ale proprietaruluĭ negoțuluĭ.

MAESTRU s. 1. (pop. și fam.) meșter. (~ Sadoveanu.) 2. (livr.) magistru. (El ne-a fost ~.) 3. maistru, meșter. (~ într-o uzină.)

MAESTRU s. (CONT.) cartea mare, registru de partizi.

maestru, titlu (nume reverențios) atribuit unor artiști (creatori, interpreți, muzicologi, pedagogi muzicali), consacrând calități profesionale deosebite. Prin adăugarea unor atribute desemnează funcții ca: m. de cor; m. de balet; m. de sunet. V. capel-maestru.

TU DUCA, TU SIGNORE E TU MAESTRO (it.) tu, călăuză, stăpân și maestru al meu – Dante, „Infernul”, II, 140. Epitetele adresate de Dante lui Vergiliu. Expresia unui sentiment de venerație și de încredere totală într-o persoană considerată drept îndrumător spiritual.

maestru, maeștri s. m. 1. avocat. 2. chelner, ospătar.