măgură

MẮGULĂ s. f. v. măgură.

MẮGURĂ, măguri, s. f. Deal mare izolat (tăiat de ape); p. ext. munte. ♦ Movilă. ♦ Pădure (situată pe un loc înalt). [Var.: (reg.) mắgulă s. f.] – Cf. alb. magulë.

MẮGULĂ s. f. v. măgură.

MẮGURĂ, măguri, s. f. Deal mare izolat (tăiat de ape); p. ext. munte. ♦ Movilă. ♦ Pădure (situată pe un loc înalt). [Var.: (reg.) mắgulă s. f.] – Cf. alb. magulë.

MẮGULĂ s. f. v. măgură.

MẮGURĂ, măguri, s. f. Deal, p. ext. munte mic, izolat; movilă. Amurgul palid a-nceput să scadă... Se ivesc departe măguri de hotar. TOPÎRCEANU, B. 13. Pale de umbră se lățesc pe măguri, VLAHUȚĂ, O. A. 418. Peste vîrful munților, Prin ceața măgurilor. CREANGĂ, P. 220. – Pl. și: (învechit) măgure (ODOBESCU, S. II 141). – Variantă: mắgulă, măgule (ODOBESCU, S. II 141), s. f.

mắgură s. f., g.-d. art. mắgurii; pl. mắguri

măgură s. f., g.-d. art. măgurii; pl. măguri

MĂGURĂ s. 1. v. movilă. 2. tumul.

măgúră (mắguri), s. f. – 1. Munte. – 2. Deal, colnic. Creație expresivă, plecînd de la rădăcina *măc- sau moc-, care indică ideea de „obiect rotund, măciulie”, cf. moacă, măciucă. Sing. *măg sau *mog s-ar fi reconstituit în măgură, pe baza pl. măguri. Pentru semantism, cf. bot, sp. morro „obiect rotund” și „muncel” și, la fel, ngr. μάγουλον „urmă de roată”, față de μάγουλα „deal” (de unde mr. măgulă „deal”, alb. maguljë „colnic”). Ngr. și alb. nu ajung pentru explicarea cuv. rom., deoarece trecerea lui l › r se produce numai în elementele care aparțin fondului tradițional: în consecință, se poate admite doar că cuvîntul ngr. este total independent de cel rom., cum credem, sau că ambele provin dintr-un cuvînt anterior. Ultima ipoteză pare să fi sedus pe majoritatea cercetătorilor: cuvînt dacic (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni,I, 280), tracic (Pascu, Arch. Rom., VI, 224), balcanic (Hubschmidt, Sard., I, 105); preindo-european (M. L. Wagner, Arch. Rom., XV, 228; S. Pop, Romance Philology, III, 117-34; Lahovary 333), ipoteze care presupun toate un *magula pe atît de obscur pe cît e de nesigur. Semnalăm că s-a gîndit și la lat. macula (Diez, I, 256); la un lat. *magulum (Meyer, Neugr. St., III, 40; Papahagi, Notițe, 33; Pascu, II, 62); la un sl. *magula, care ar explica și sl. mogyla, v. movilă (E. Schwarz, Arch. slaw. Phil., XLI, 134; cf. Wędkiewicz, R. de Slavistique, VI, 111), dar care nu explică rotacismul din rom.; la sl. (sb.) gomila (Cihac, II, 182), sau bg. mogila (Conev 39), ambele la fel de imposibile; la un gepid *mögila (Diculescu; Scriban), total dubios; și că, adesea, filologia se limitează să semnaleze corespondența cu alb. maguljë, fără să tragă de aici nici o concluzie (Densusianu, Hlr., 352; Philippide, II, 721; Meyer 119; Rosetti, II, 118), sau, dimpotrivă, dînd ca sigură der. din albaneză (Berneker, II, 69; Densusianu, GS, I, 351). Der. măgurea, s. f. (colnic), conservat în toponimul Turnu-Măgurele. – Din rom. provin ceh. mahura, pol. magora.

MẮGURĂ ~i f. 1) Deal mare și izolat (de obicei împădurit). 2) Ridicătură de pământ din regiunile de câmpie sau de podișuri, mai mică decât dealul; movilă. /cf. alb. magullë

măgură f. 1. înălțătură de pământ: (3-5 m.), în preajma ruinilor sau a drumurilor vechi, mai adesea morminte sau tumuli funerari; 2. colină. [Albanez MÀGULĂ].

Măgură f. pisc al Carpaților de 17Z2 metri.

mắgură f., pl. ĭ (gep. *mögila, de unde vine și rom. maglă, mîglă și movilă, ca mătură, vsl. metla; vsued. môghe, sued. dial. moge, norv. muge, morman, alsacian mögel, codru de pîne. D. rom. vine alb. mágulĭă, deal, de unde și ngr. magúla și mogúla, movilă, mágulon, obraz [ca fr. mamelon, țîță și deal rătund], rut. pol. ceh. Magúra, numele unuĭ munte. V. măgulesc). Muncel izolat. Ilf. Dîmb.

MĂGURĂ s. 1. (GEOGR.) movilă, (reg.) grui, (Olt.) glămeie. 2. tumul.

mắgură, măguri, s.f. – Deal înalt și lin, rotund, izolat (de regulă, acoperit cu păduri); movilă, colină: „Păstă deal, păstă măgură, / Vine badea să-i dau gură” (Bilțiu, 2006: 155). ♦ (top.) Măgura, frecvent în Maramureș (v. Vișovan, 2005); Măgureni, sat aparținător de com. Cernești (zona Lăpuș). – Cf. alb. magulë (Șăineanu, DEX, MDA); creație expresivă (DER); cuv. autohton (Philippide, Rosetti, Rusu, Brâncuș, Vraciu), cf. alb. magullë „movilă”, din rad. i.-e. *gue- „a încovoia, a bolti”, cu elem. ma- (rad. sau prefix) (Russu, 1970). Cuv. rom. > pol. magura, makura, ceh. mahura (DER).

MĂGURA 1. Masiv deluros în Dealurile Năsăudului, între râurile Sălăuța (la V), Telcișor (la N) și Gersa (la E). Alt. max.: 1.112 m (vf. Măgura). Alcătuit din argile marnoase, conglomerate și nisipuri. 2. Vârf în M-ții Berzunți; alt.: 984 m. 3. Peșteră în VNV M-ților Bihor, pe dr. văii Sighiștel; lungimea galeriilor: 1.500 m. Labirint de galerii cu numeroase concrețiuni, stalactite, stalagmite și coloane uriașe (ex. coloana „Palmier”). Faună fosilă (oase de Ursus spelaeus) și actuală (insecte). Monument al naturii. 4. Com. in jud. Bacău, pe dr. văii Bistriței; 3.684 loc. (2000). Expl. de petrol. Până în 1965, satul și com. M. s-au numit Călugăra. Biserica Sf. Nicolae (c. 1786) și conac (1904), în satul M. 5. Com. în jud. Buzău, la poalele dealului Ciolanu, pe râul Buzău; 4594 loc. (2000). Stație de c. f. (în satul M.) și haltă de c. f. (în satul Unguriu). Expl. de calcar. Pomicultură. Tabără estivală de sculptură în aer liber (din 1936) pe Dealul Ciolanu. Biserica Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (1762), în satul Ciuta. Până în 1965, satul și com. M. s-au numit Atârnați. 6. Com. în jud. Teleorman, în Câmpia Găvanu-Burdea, la confl. râului Clanița cu Teleorman; 3.182 loc. (2000). Viticultură.

MĂGURA BEIUȘELOR, vârf în SE M-ților Pădurea Craiului, reprezentând alt. max. a acestora (1.004 m).

MĂGURA CODLEI, masiv muntos izolat, situat în S M-ților Perșani, alcătuit din calcare jurasice. Domină dinspre V Depr. Brașovului și orașul Codlea. Alt. max.: 1.292 m.

MĂGURA ILVEI, com. în jud. Bistrița-Năsăud, pe râul Ilva; 3.655 loc. (2000). Expl. de dacit. Stații de c. f. (în satele M.I. și Poiana Ilvei).

MĂGURA ODOBEȘTILOR, masiv deluros în Subcarpații Vrancei, între văile Putnei (la N) și Milcovului (la S), alcătuit dintr-o culme masivă, înaltă, cu direcția NV-SE (în componența căreia intră pietrișuri, nisipuri, argile), dominată de mai multe vârfuri (Coarnele Măgurii: 912 m, Dealul Gorunului: 926 m ș.a.). Alt. max.: 996 m, cea mai înaltă din Subcarpații Vrancei.

MĂGURA PRIEI, vârf în M-ții Meseș, alcătuit din șisturi cristaline. Alt.: 996 m.

MĂGURA SLĂTIOAREI, masiv deluros în zona subcarpatică olteană, situat între cursurile superioare ale văilor Cerna (la V) și Luncavăț (la E), alcătuit din depozite argiloase și nisipoase. Mărginește la SV depr. Horezu. Alt. max.: 769 m.

MĂGURA ȘIMLEULUI, masiv deluros situat la E de Dealurile Crasnei, în marea buclă formată de cursul superior al râului Crasna, dominând la la N și E Depr. Șimleului și orașul Șimleul Transilvaniei. Are aspectul unui „muncel” izolat, cu o culme netedă, mărginită de văi adânci. Alcătuit din șisturi cristaline. Alt.: 597 m. Acoperit cu păduri de gorun și carpen pe versantul de N și cu vii și livezi pe cel de S.

OPTAȘI-MĂGURA, com. în jud. Olt, situată în S Piemontului Cotmeana, pe cursul superior al râului Vedea; 3.549 loc. (2003). Reșed. com. unde se află bisericile Adormirea Maicii Domnului (1783-1785, cu picturi originare) și Sf. Nicolae (1833). Popas turistic.

PRISACA, Măgura ~, masiv deluros în V dealurilor Chioarului alcătuit din marne, calcare, tufuri, gresii și conglomerate. Alt. max.: 660 m (Dealu Mare; vf. Prisaca are 625 m alt.). Masivul P., care reprezintă un horst cristalin tipic, mai este cunoscut și sub denumirile de Țicău și Dealu Mare. Acoperit cu păduri de fag și de gorun.

SÂRBII-MĂGURA, com. în jud. Olt; 2.159 loc. (2005).